Idei originale de cadouri pentru prietenii tăi care își sărbătoresc ziua în izolare

By  | 

Chiar dacă nu poți fi pe viu alături de prietenii tăi care își aniversează zilele de naștere în perioada aceasta, fă-le o surpriză și trimite-le un cadou de care se pot bucura în izolare (și pe care tu îl poți achiziționa în siguranță, online, bineînțeles). Iată câteva idei, pentru fiecare dintre prietenii tăi.

Pentru persoana care tot face banana bread

Tavă, Zara Home, 149,90 lei – aici

Izolarea a scos la iveală talente în bucătărie pe care unii dintre noi nici nu știam că le avem, sau, pentru cei care găteau și înainte, dar mai mult pe fugă, a devenit o ocazie să facă asta mai des. Banana bread este, în mod neașteptat, un preparat foarte popular zilele astea, nu se știe exact din ce motive – poate pentru că nu necesită drojdie, care, acum câteva săptămâni se găsea mai greu în magazine, poate pentru că are o rețetă simplă care nu e atât de intimidantă precum cea a unui tort, ori poate pentru că lumea a cumpărat prea multe banane în febra achizițiilor pentru carantină și acum nu are ce face cu ele… Nu vom ști niciodată, dar cert e că poze cu banana bread circulă peste tot pe internet în ultima vreme. Așa că dacă printre prietenii tăi se găsește vreo astfel de persoană, fă-i cadou o tavă elegantă în care să-și expună creația culinară pentru pozele de FB/Insta, iar poate după încheierea carantinei, îți va face la schimb cadou un banana bread la care ai tot salivat în fotografii.

Pentru persoana căreia îi e tare dor de natură

Vază, H&M Home, 99,99 lei – aici

Perioada de izolare a venit la pachet cu multe inconveniente, iar unul dintre ele este imposibilitatea de a ne bucura de venirea primăverii. Dacă printre prietenele tale se numără persoane care se uită cu orele pe geam, încercând să simtă măcar un pic mirosul și aerul de anotimp nou, adu-le un strop de primăvară în casă – comandă un buchet de flori de sezon (prin Glovo, de pildă, sau chiar direct de pe site-urile florăriilor – poți alege și personaliza buchetul) și plusează cu o vază cool în care să poată fi expuse odată ce sunt primite.

Pentru persoana care își iese din minți de plictiseală

Joc Celebrity Couples, Zara Home, 99,90 lei – aici

Circulă pe net o glumă cu „Okay, am terminat tot Netflixul, acum ce mai e de făcut?”. Puzzle-urile par a fi un hit în perioada asta, dar noi îți propunem un cadou un pic mai entertaining – un joc de celebrity trivia în care jucătorii trebuie să își amintească cine cu cine din Hollywood a fost cuplat, un lucru mai dificil decât pare la prima vedere, căci jocul include și relații mai vechi dintre staruri. Bonus – cărțile de joc au o grafică foarte cool, astfel că întregul set poate să funcționeze și ca decor pentru măsuța de cafea.

Pentru persoana care s-a plictisit de hainele de casă

Halat lung, Oysho, 199,90 lei – aici, pantaloni Oysho, 89,90 lei – aici

Probabil la această categorie se încadrează mai toată lumea – deși ne plângem constant de cât de incomode sunt unele haine pe care le purtăm zilnic (blugi prea rigizi pe care trebuie să-i purtăm toată ziua la birou, rochii prea strâmte în care abia respirăm la petreceri), majoritatea dintre noi am ajunsla polul opus și ne-am săturat de hainele de casă și de pijamalele pe care le-am tot purtat în heavy rotation în ultimele săptămâni. Așadar, o idee de cadou pentru prietena ta care nu poate să-și poarte pe afară de ziua ei cel mai nou outfit achiziționat online, fă-i cadou un halat stylish pentru stat în casă (poți plusa cu pantalonii asortați).

Pentru persoana care nu mai știe ce să mai gătească

Carte de bucate – Paste, Cărturești, 64 lei – aici, borcan cu sos Marinara Fines, Balls., preț la cerere – disponibil în București prin Uber Eats sau pick-up direct la restaurant, Calea Dorobanți 69

După cum spuneam și mai sus, vrem, nu vrem, am fost obligați, mulți dintre noi, să gătim acasă – cel puțin mai mult decât o făceam de regulă. O idee bună de cadou pentru prietenii tăi care sunt în pană de idei legat de ce să mai prepare: o carte de bucate cu rețete de paste (pastele par a fi foarte populare zilele astea, la fel ca banana bread, și nu strică niciodată câteva idei noi de a le găti, iar cartea are o formă simpatică, fiind perfectă pentru a fi oferită cadou) plus un borcan de sos marinara preparat manual în bucătăria unuia dintre cele mai cool bistro-uri din București, chiftelăria Balls.

Pentru persoana care nu reușește să scape de stres

Nisip kinetic, Noriel, preț în funcție de set – aici

Acum câțiva ani a explodat în popularitate fenomenul ASMR, așa că am ajuns cu toții să ne uităm la clipuri în care lumea se joacă cu slime, cu nisip kinetic, taie săpun în fâșii sau cubulețe, ori mănâncă diverse lucruri lângă microfoane (nici vedetele nu sunt imune, Cardi B, de exemplu, e mega fană ASMR). Pe cât e de bizar când o spunem, pe atât de satisfăcător (de văzut și ascultat) este de fapt. Poți oferi experiența ASMR pe viu, făcând cadou un set de nisip kinetic – este potrivit pentru orice categorie de vârstă (chiar dacă e vândut în magazinele de jucării), iar clipul acesta este doar un exemplu de cât de entertaining este să te joci cu el.

Pentru persoana care menține o rutină strictă de beauty chiar și în carantină

Set TONYMOLY (produse vândute separat), Sephora – Cat’s Purrfect Eye Contour Stick, 66 lei – aici, Cat’s Purrfect Night Mask, 80 lei – aici, Cat’s Purrfect Day Cream, 109 lei – aici

De fapt, cu toții ar trebui să menținem o rutină strictă de beauty/grooming, ba chiar acum avem mai mult timp să o facem (nu mai există scuza am venit obosită de la birou și n-am mai avut chef să mă demachiez și să mă dau cu cremă). Fenomenul K-beauty, mai exact, produsele și tehnicile de îngrijire coreene, a luat amploare de câțiva ani încoace și nu numai că produce rezultate bune, ci majoritatea produselor sunt ambalate în maniere adorabile – precum acest set de skincare de la TONYMOLY, care conține cremă de zi și de noapte și un stick pentru conturul ochilor.

Pentru persoana care are de toate

Apă cu plante revitalizante, Prăvălia Idricel, 12 lei/sticlă – aici

Apa infuzată poate părea un cadou pretențios, dar e perfect pentru persoana căreia nu știi exact ce să-i cumperi, pentru că… ei bine, n-ai cum să dai greș cu apă. Colecția cuprinde zece sortimente de apă infuzată cu diverse plante aromatice – rozmarin, ienupăr, cimbru, fenicul, mentă etc. Poate fi consumată ca atare (există variante disponibile atât sub formă de apă minerală, cât și plată) sau pot servi drept bază pentru cocktailuri.

Foto: Unsplash, website-urile brandurilor

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *