Tipuri de huse de telefon cu care să-ți accesorizezi mobilul

By  | 

Achiziționarea unui telefon este deseori o investiție destul de mare, mai ales în cazul modelelor noi. De aceea, este important să-l protejezi folosind o husă specială. Iată care sunt cele mai bune modele pe care le poți alege.

1. Husă cu baterie

Dacă telefonul tău se descarcă repede, probabil ți-ai cumpărat deja o baterie externă. Totuși, să iei după tine un asemenea accesoriu este destul de incomod. Din fericire, poți renunța la el și să folosești în schimb o husă cu baterie. Astfel, vei avea o sursă de energie suplimentară mereu la îndemână.

2. Bumper

Bumperul este creat doar pentru părțile laterale ale telefonului, fără să ofere niciun fel de protecție carcasei sau ecranului. Totuși, unele modele acoperă puțin și din suprafața acestora, amortizând astfel șocurile. Este o husă utilă pentru butoane și pentru colțuri, deoarece acestea nu se vor mai lovi așa ușor. În plus, este făcută dintr-un material care nu alunecă.

3. Husă transparentă

Această husă acoperă atât lateralele, cât și spatele telefonului. Dezavantajul constă în faptul că are doar rol estetic. Majoritatea modelelor sunt slim și au fost concepute din silicon, pentru a putea să te bucuri în continuare de aspectul device-ului. Un model de acest fel, cum este și această husă pentru Samsung a50, se poate pune sau da jos foarte simplu și nu se simte aproape deloc în mână.

4. Flip cover

Husa de tip flip cover acoperă telefonul cu totul, inclusiv ecranul. Din cauza faptului că este groasă, poți spune că nu are un design la fel de atrăgător precum alte modele. Totuși, îți va proteja display-ul în cazul în care acesta intră în contact cu suprafețe dure. Iar un alt beneficiu este faptul că are o porțiune decupată, unde se pot vedea notificările și apelurile. 

5. Pouch

Această husă este potrivită pentru femei, deoarece ele au obiceiul de a-și transporta telefonul în geantă, împreună cu chei sau alte obiecte care pot zgâria ecranul. În timpul utilizării, trebuie însă să ții telefonul descoperit. Dacă optezi pentru această variantă, alege ca material pielea naturală, deoarece cea artificială se va degrada rapid. Există și huse pouch care vin la pachet cu suporturi pentru buletin sau carduri și te vor ajută să le accesezi mai rapid.

6. Banderolă

Această husă este ideală pentru tine dacă ai un stil de viață activ și îți place să alergi. Banderola se fixează pe braț și îți permite să ții telefonul mereu cu tine, fără să-ți mai faci griji pentru siguranța acestuia. În plus, îți va fi mai simplu să asculți muzică în timp ce te bucuri de antrenament.

7. Carcasa

De obicei, husele de tip carcasă sunt fabricate din plastic tare sau alte materiale dure și oferă un grad superior de protecție. Cu toate acestea, ecranul telefonului nu este acoperit și vei avea nevoie de un geam de sticlă pentru a-l proteja.

Când vrei să cumperi o husă, cel mai important lucru la care trebuie să te gândești este rolul acesteia. Vrei să-ți protejeze telefonul în întregime? Atunci alege un model de husă cu baterie sau de tip pouch.

În schimb, dacă te interesează rolul estetic, atunci cumpără o husă transparentă și subțire. Indiferent de preferințe, ar fi bine să cumperi mai multe modele diferite. În felul acesta, vei dispune de mai multe opțiuni.

 

 

Sursă: Digital Workforce

Sursă foto: pixabay

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *