„Hud Ranat”, cartea care îți arată că iubirea depășește orice bariere

Hud Ranat este cartea de debut a unei scriitoare române, Cecilia, o lectură care îți așază un zâmbet larg pe buze. Deși la prima vedere pare o carte SF, acesta este doar un pretext pentru o frumoasă călătorie pe care o întreprinde protagonistul cărții, care ne poartă în lumi fascinante, dincolo de sistemul nostru solar, iar la sfârșitul ei, Wolf, eroul nostru, ajunge să se descopere pe sine însuși și mai ales, să descopere iubirea. Luisa Ene, autor și blogger, ne dezvăluie mai multe, mai jos.

Povestea începe cu eforturile depuse de un om de știință german genial, Wolfgang von Wassermann, care își petrece viața căutând succesul profesional și își dorește să facă descoperiri care să revoluționeze știința.



„În ciuda grădinii și a spațiului remarcabil de extins care înconjura castelul și casa părintească, moștenire rămasă de la tatăl său, de asemenea, fost cercetător, Wolfgang prefera să-și petreacă noapte după noapte pe terasa acoperișului conacului, observând cerul în deplina sa întunecime. Munca singură îl pasiona și îi umplea timpul. Numai în mijlocul laboratorului său și pe acoperișul conacului se simțea Wolf fericit.” –Hud Ranat

Această dedicare față de munca sa îl conduce pe eroul nostru la niște descoperiri remarcabile, care sunt motorul unei călătorii trepidante prin univers. Peripețiile prin lumi fascinante au drept rezultat întâlniri cu ființe ciudate, extraterestre, care trăiesc la ani lumină de Pământ.

carte Hud Ranat
Hud Ranat, de Cecilia, Ed. Letras, 27,20 lei

În călătoriile sale, Wolf trece prin evenimente în urma cărora în sufletul cercetătorului se produce o transformare și apare necesitatea clarificării sensului vieții și a destinului propriu.

„Și atunci am înțeles un lucru foarte important: oricât m-aș strădui eu să fiu perfect din punct de vedere profesional, întotdeauna o să existe unul sau altul care o să știe ceva mai bine decât mine. Dăruirea și încrederea necondiționate ale propriului meu băiat m-au învățat că iubirea și respectul nu se măsoară sau nu se condiționează în funcție de performanță, ci sunt un cadou, sunt un drept cu care fiecare se naște. În acel moment al iluminării,  m-am eliberat. Și odată cu frica, mi-a dispărut și ambiția. Mi-am dat seama că nu mai am motiv să alerg după funcții, recunoaștere și bani.” Hud Ranat

Protagonistul aterizează pe o planetă îndepărtată, unde se îndrăgostește fără să vrea de o ființă extraterestră, la care însă va renunța pentru a se întoarce pe Pământ. Ajuns acasă însă, lucrurile nu stau așa cum spera. În același timp, pe planeta îndepărtată pe care a lăsat-o în urmă, ca urmare a plecării sale, ființa extraterestră își va pierde viața. Când își dă seama de greșeala făcuta, cercetătorul pornește într-o a doua călătorie prin univers, în căutarea ființei iubite pierdute.

Citește și: Cărți care te vor ajuta să fii mai empatică

Povestea din carte este o frumoasă metaforă despre căutarea sensului vieții și despre tensiunea dintre lucrurile materiale și cele sufletești. Despre iubire, care este răspunsul la orice întrebare și căutare și care, iată, poate transcede chiar și granițele sistemului nostru solar. Stilul scriiturii și povestea în sine se aseamănă cu cartea cult Micul Prinț și este o lectură care îți încălzește sufletul. O fină radiografie a sufletului uman, iar claritatea și simplitatea scriiturii te cuceresc de la prima pagină.

Despre Cecilia, autoarea cărții am aflat că a absolvit Facultatea de Drept din București și Facultatea de Psihologie și Pedagogie din Hamburg, Germania, unde locuiește și acum. A lucrat o bună vreme într-un spital de psihiatrie și cred că anii aceia au ajutat-o în conturarea cu declicatețe a personajelor din carte și a trăirilor interioare.

„Gustul pentru literatură, în special înclinația spre literatura fantastică, mi-a fost insuflat de mică de către tatăl meu și de bunic, fost paroh în Sibiu, amândoi, mari iubitori, cititori și talentați povestitori de snoave populare și povești”, a mărturisit Milena Boege.

Citește și: Ajută-ți prietenii să-și organizeze biblioteca cu serviciul de ridicare cărți la domiciliu

Povestea din romanul Hud Ranat a avut ca sursă de inspirație una dintre scrierile sale preferate din copilărie, și anume Micul Prinț de Exupery. Iar denumirea de «Hud Ranat» provine de la  numele de «duh tânăr» scris invers, de la coadă la cap, și în concepția scriitoarei a primit în felul acesta semnificația de opus al unui suflet tânăr, ceea ce înseamnă un suflet mai avansat.

„Bine, numele tău de-acum înainte o să fie Hud Ranat, ceea ce înseamnă inversul sau opusul unui duh tânăr sau neștiutor.” -Hud Ranat

Dacă sunteți în căutarea unei lecturi care să vă ajute să vă deconectați de la lumea înconjurătoarea preț de câteva ore și să vă poarte prin lumi fascinante, vă recomandăm cartea Hud Ranat, de Cecilia. 

Despre Luiza Ene:

Luisa Ene lucrează în comunicare, iar în timpul liber scrie despre cărți pentru diverse publicații și pe blogul personal.

În articolele de pe blogul său, abordează cărțile ca pe o sursă de îndrumare. Crede cu tărie că dacă lăsăm cărțile să își îndeplinească scopul, lectura ne va transforma în oameni mai buni, mai înțelepți, mai fericiți. De aceea împarte cu cititorii fragmente din cărți care inspiră, încurajează, consolează, oferă noi perspective; lecții și concluzii desprinse din cărți, idei demne de reținut și de ”dat mai departe”. „Îți recomand să citești și 7 tehnici utile, folosite de celebrul psihiatru Irvin Yalom, pe care le poți aplica și tu”, spune Luiza.

 

luiza ene
Luisa Ene

Foto: Arhivă personală; Unsplash/ @radu_marcusu

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.