Foxtrot deschide TIFF 2018 în prezența regizorului Samuel Maoz

By  | 

La cea de-a 17-a ediție, Festivalul Internațional de Film Transilvania (25 mai – 3 iunie) celebrează puterea extraordinară a cinema-ului de a spune povești curajoase și de a depăși granițele culturale de pretutindeni, printr-o proiecție-eveniment în cadrul Galei de Deschidere, programată vineri, 25 mai, în Piața Unirii din Cluj Napoca. Foxtrot este un film extraordinar, care și-a câștigat locul în istorie la scurtă vreme de la momentul lansării în cadrul festivalului de la Veneția. Premiera de gală va avea loc în prezența regizorului israelian Samuel Maoz.

,,Studiu temerar despre durere și ce-nseamnă să pierzi pe cineva apropiat’’ (Los Angeles Times), Foxtrot e un film în trei părți care invită la introspecție, transformând un subiect foarte sensibil pe plan local într-o puternică metaforă universală despre război. Controversata poveste inspirată de conflictul israeliano-palestinian a fost distinsă cu Marele Premiu al Juriului la Festivalul Internațional de Film de la Veneția și a câștigat nu mai puțin de 8 trofee Ophir la ,,Oscarurile israeliene’’.

Filmul spune povestea unei familii destrămate în urma dispariției tragice a fiului plecat la război. Momentele de comedie neagră, episoadele cu soldați israelieni plictisiți de misiunea lor în mijlocul deșertului și secvențele care îi surprind mușamalizând moartea unor tineri palestinieni au scandalizat Guvernul Israelian. Oficialii statului au aplaudat decizia Academiei Americane de Film de a nu include titlul pe lista scurtă a nominalizărilor pentru Cel mai bun film străin. Revolta a continuat până la boicotarea evenimentului de deschidere a Festivalului de Film Israelian din Paris, în cadrul căruia a fost inclusă proiecția cu Foxtrot.

Cineastul Samuel Maoz și-a câștigat renumele internațional încă de la debutul în lungmetraj cu Lebanon (2009), care a fost prima producție israeliană premiată cu Leul de Aur la Veneția. În 2010, Lebanon a fost prezentat și la TIFF, când Maoz s-a aflat pentru prima dată la Cluj ca membru al juriului internațional, și a fost ulterior distribuit pe ecrane de Transilvania Film.

Samuel Maoz va fi la Gala de deschidere TIFF.17 alături de o parte din echipa filmului, prezența acestora fiind doar una dintre surprizele pregătite de organizatori pentru miile de spectatori din Piața Unirii. Foxtrot va fi distribuit în România începând din iunie, tot de Transilvania Film.

Biletele pentru gală sunt deja disponibile pe tiff.eventbook.ro

Ne puteți urmări pe:

www.tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Twitter: TIFFRomania | Instagram

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerului Culturii și Identității Naționale, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene

Prezentat de: Staropramen

Sponsor Principal: Banca Transilvania

Partener Principal: Mastercard

Mașina oficială: Mercedes-Benz

Sponsori: Orange, HBO, Samsung, Lidl, TenarisSilcotub, Avon, McDonalds, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești.

Cafeaua oficială: Nespresso

Partener Logistic Oficial: DHL

Parteneri media: TV5, Europa FM, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Marie Claire, Harper’s Bazaar, Cosmopolitan, Men’s Health, Business Review, Zile și Nopți, Cinemap, Radio România Cultural, Observator Cultural, Scena 9, Agerpres, Life.ro, Cinemagia, BIZ, News.ro, A List Magazine, LiterNet, AaRC.ro, Sinteza.

Parteneri media locali: Erdèly Naplò, Făclia, Filmtett, Krónika, Infotrafic, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Transilvania Reporter

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Citește și: A FI SAU A NU FI POLITIC CORECT? Acestea sunt filmele controversate de la TIFF 2018

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *