Tina Fey și Amy Poehler, cele mai haioase surori în filmul „Surori bune și nebune”

By  | 

Fetelor, luați-vă prietenele și mergeți să vedeți filmul Surori bune și nebune, cu Tina Fey și Amy Poehler. O să vă distrați de minune!

Pentru acelea dintre voi care le știu pe Tina și Amy și știu ce echipă bună fac cele două actrițe de comedie, nu mai este nevoie decât să vă spun că filmul apare în cinematograf de la 1 ianuarie, deci cu siguranță veți începe anul tare bine dispuse. Iar ca să intrați în atmosferă, nu e o idee rea să urmăriți înainte câteva scenete din show-ul SNL.

Tina interpretează o mamă singură, cu o personalitate boemă, Kate, care nu reușește să își păstreze locul de muncă sau să fie o mamă bună pentru fiica adolescentă, pe când Amy o interpretează pe sora -aparent – matură și cu o viață atent planificată, dar fără familie, Maura. Eu mi le imaginam pe cele două în rolurile opuse, dar au îndeplinit cu succes această provocare.

Kate și Maura se întâlnesc la casa părintească, pentru a-și elibera camera plină de amintiri din adolescență, care urmează să fie vândută. Și ca să marcheze momentul ca atare, cele două decid să organizeze o petrecere pentru foștii lor colegi și prieteni din timpul adolescenței, cu condiția să schimbe rolurile: Maura va fi cea libertină și petrecăreață, iar Kate va fi„ mama de serviciu”. Evident, lucrurile ies de sub control, chiar dacă petrecăreții sunt femei la menopauză și bărbați fără personalitate.

Printre invitații de la party sunt și foști colegi de-ai actrițelor de la SNL, împreună cu John Cena și alte nume interesante, așadar avem parte de o grămadă de momente memorabile, dintre care scena din dormitor dintre Maura și vecinul sexy este de-a dreptul magistrală. A râs toată sala cu gura până la urechi, așa cum nu am mai auzit de mult să se râdă la un film. În fine, petrecerea se sparge în momentul în care ajung acasă părinții și descoperă dezastrul provocat de cele două surori bine intenționate, de altfel.

După ce o dau în bară și ajung să nu își mai vorbească, atât Kate cât și Maura ajung la concluzia că ambele greșesc și că au nevoie de o schimbare în viața lor. Tina și Amy sunt surorile perfecte în filmul „Surori bune și nebune”, diferite, cu o personalitate puternică și mult umor! Iar la final, iubirea și rațiunea înving, chiar și într-o comedie pur americană.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *