Recenzie „Woman in Gold” (2015)

By  | 

După o poveste reală, drama „Woman in Gold” urmărește călătoria emoționantă a unei femei care dorește să își revendice moștenirea și să caute dreptate pentru ce i s-a întâmplat în trecut.

Maria Altmann este o bătrână evreică din Austria, nevoită să se refugieze în Statele Unite în perioada ocupației naziste. Ea apelează la tânărul și neexperimentatul avocat Randol Schoenberg, dorind să recupereze operele de artă furate de naziști, în special așa-numitul „Mona Lisa Austriei”, celebrul tablou care o înfățișează pe mătușa sa Adele Bloch-Bauer, creat de Gustav Klimt.

Cei doi pornesc o bătălie de proporții importante, care îi duce până în inima instituţiilor austriece și la Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii. Chiar dacă le sunt puse bețe în roate și de multe ori pare că nu au șanse să recupereze Femeia în aur, încăpățânarea lor și setea de dreptate le sunt, într-un final, răsplătite.

Povestea adevarata a tabloului cunoscut drept Mona Lisa Austriei, in filmul „Femeia in aur”

Regizorul Simon Curtis a fost atras de această poveste după vizionarea unei emisiuni numite „Stealing Klimt” și a decis să aducă totul pe marile ecrane. Pentru rolurile principale i-a ales pe Helen Mirren („The Queen” – 2006, „Hitchcock” – 2012, „The Debt” – 2010) și Ryan Reynolds („Green Lantern” – 2011, „Buried” – 2010, „The Proposal” – 2009), care și-au interpretat personajele excepțional. Helen Mirren este „de origine rusă și e credibilă în rolul unei persoane din mediul evreiesc. Ea are atât spiritul, cât și furia personajului. Am fost foarte norocoși că a acceptat să joace acest rol”, spune Curtis.

Cât despre Reynolds, el mărturisește că povestea l-a fascinat foarte mult. „Este o poveste extraordinară despre care ştiam doar câteva lucruri, pentru că am văzut pictura la o expoziție dedicată lui Klimt, când eram mai tânăr, în timpul unei călătorii pe care am făcut-o prin Europa. Povestea este fascinantă, iar şansa de a petrece câteva luni cu extraordinara Helen Mirren a fost un privilegiu”.

Pentru a înțelege mai bine povestea din spatele tabloului, au fost introduse câteva flashback-uri care trebuie să recunosc că m-au emoționat destul de mult, în special spre finalul filmului. Regizorul și directorul de imagine Rose Emery au optat să utilizeze imagini desaturate pentru trecutul istoric, în timp ce scenele contemporane sunt filmate cu vitalitatea cinematografiei americane moderne.

Din păcate, Maria Altmann a murit în anul 2011, însă avocatul său, Randol Schoenberg, a citit și recitit scenariul, pentru ca filmul să prezinte cât mai exact realitatea.

„Woman in Gold” este un film cu adevărat excepțional și îl recomand cu căldură; nu se întâmplă prea des să îmi lăcrimeze ochii în sala de cinema (și, mai mult de atât, să recunosc acest lucru).

Filmul „Femeia în aur / Woman in Gold” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 29 mai 2015.


Comments

comments