Cele mai bune filme cu Edward Norton

By  | 

Cu ocazia zilei de naștere a lui Edward Norton (18 august), ți-am pregătit o listă cu cele mai bune filme ale sale.

Edward Norton, în vârstă de 46 de ani, a fost atras de actorie încă de la vârsta de 5 ani. A studiat la diferite școli de teatru și și-a început cariera pe scenă. În 1996, la Hollywood se căuta un actor pentru un rol în filmul „Primal Fear”, iar Norton s-a remarcat dintre 2000 de candidați. El a impresionat atât de mult încât a primit încă două roluri, chiar dinainte ca „Primal Fear” să aibă premiera: „Everyone Says I Love you” și „The People vs. Larry Flynt”.

A fost nominalizat la premiile Oscar de 3 ori, a câștigat un Glob de Aur (dintre cele două nominalizări primite) și a jucat până acum în peste 30 de filme.

În continuare, iată cele mai bune filme ale sale, listate în ordine cronologică.

American History X / Povestea X a Americii (1998)

Filmul prezintă povestea unei familii destramate unde personajul principal (Edward Norton), membru al unei organizații neo-naziste, este, fără voia sa, tata și model pentru fratele lui mai mic. O serie de întâmplări care culmineaza cu asasinarea unui tânăr de culoare îl trimit pe acesta la inchisoare, fapt ce se va dovedi primul pas spre salvare.

Fight Club / Sala de lupte (1999)

Un insomniac devenit o veritabilă bombă cu ceas (Edward Norton) şi un comis-voiajor alunecos canalizează agresivitatea masculină primară într-o formă nouă şi şocantă de terapie. Bazat pe romanul cu același nume scris de Chuck Palahniuk.

The Italian Job / Jaf în stil italian (2003)

O versiune contemporană a filmului „The Italian Job” din 1969 cu Michael Caine în rolul principal, prezenta producție aduce în prim plan îndrăgitele mașini MINI, acestea fiind folosite pentru urmăriri incredibile pe Aleea Celebrităților din Hollywood, în tunelurile de metrou sau pe străzi foarte înguste. Plin de întorsături, cascadorii, mașini blindate, motociclete și elicoptere, acest film de acțiune îi duce pe spectatori prin curbe foarte periculoase!

The Illusionist / Iluzionistul (2006)

Într-o lume în care nimic nu este ceea ce pare, un iluzionist (Edward Norton) și un comisar de poliție se înfrunta într-o dispută a voințelor ce încearcă să traseze linia unde se sfârșește realitatea și unde începe magia ștergând linia dintre putere și corupție, iubire și devotament, vigilență și mânie și, în final, viață și moarte.

The Incredible Hulk (2008)

Omul de ştiinţă Bruce Banner (Edward Norton) străbate lumea în lung şi-n lat, disperat să afle un leac pentru boala care-l face să se transforme într-un uriaş monstru verde. Pe urmele lui pornesc trupe militare, hotărâte să-l prindă şi să-l studieze, pentru a-i folosi puterile în scopuri mârşave. Tocmai când Banner este pe punctul de a găsi antidotul, ceea ce-l poate apropia de singura femeie pe care a iubit-o vreodată, el trebuie să scape şi de Monstru, o bestie cu puteri la fel de mari ca ale lui.

Stone (2010)

Un bărbat între două vârste care şi-a petrecut toată viaţa încercând să corecteze comportamentul deviant al infractorilor este implicat în mod subtil de către inteligentul şi diabolicul Stone (Edward Norton) într-un joc de-a şoarecele şi pisica şi riscă să îşi piardă stăpânirea de sine atunci când o întâlneşte pe frumoasa şi pasionala soţie a puşcăriaşului.

Birdman / Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei (2014)

Celebru odinioară pentru interpretarea unui popular supererou, actorul Riggan Thomson vede cum dispare încet-încet din amintirile fanilor. Într-o încercare disperată de a reatrage atenţia şi de a simţi, o dată în viaţă, că realizează ceva apreciat atât de colegii de breaslă, cât şi de publicul larg, Riggan plănuieşte o piesă pe Broadway.

Vizionare plăcută!


Comments

comments