Cele mai bune filme ale lui Robert Downey Jr.

By  | 

Cu ocazia zilei de naștere a lui Robert Downey Jr. (4 aprilie), ți-am pregătit o listă cu cele mai bune filme ale sale.

Robert Downey Jr. s-a născut în Manhattan, New York. Tatăl său, Robert Downey Sr., este actor și producător, iar mama sa a fost de asemenea actriță.

În copilărie, el a fost înconjurat de droguri – prima dată când a fumat marijuana a fost la vârsta de 6 ani, tatăl său fiind cel care i-a oferit să încerce. De-a lungul timpului, a fost dependent de droguri și alcool, însă în 2003 a reușit să depășească această problemă.

Actori ce urăsc personajele care i-au făcut celebri

Și-a început cariera mulțumită tatălui său, care i-a oferit roluri minore în filmele sale. În prezent, a jucat în peste 80 de filme și seriale, a fost de două ori nominalizat la Oscar și a câștigat trei Globuri de Aur.

În continuare, iată cele mai bune filme ale lui Robert Downey Jr., listate în ordine cronologică:

Chaplin (1992)

Sub pretextul unei discutii cu editorul memoriilor sale, ne este prezentată viața faimosului cineast, pornind de la copilăria petrecută într-o sărăcie inimaginabilă, contactul cu vodevilul, colaborarea cu Mack Sennet, succesul în America, până la expulzarea sa din țara care l-a adoptat. Se acordă o mare atenție vieții sentimentale a artistului, numeroasele soții și scandalurile legate de acestea, folosite de J.Edgar Hoover pentru a-l denunța pe Chaplin ca fiind comunist.

Cele mai bune filme cu Jessica Chastain

The Singing Detective (2003)

Cândva un scriitor, acum Dan Dark (Robert Downey Jr.) trăiește într-o lume asaltată de durere. „The Singing Detective” este un film despre un om care a fost abandonat de știință și medicamente care ajuns la ultimele sale puteri, care se abandonează nebuniei temporare în speranța eliberării.

Kiss Kiss Bang Bang (2005)

Un hoț, nimerit întâmplător la o audiție pentru un film pe când încerca să scape de poliție, are parte de șansa vieții lui: să-și depășească trecutul și să ajunga la Hollywood. Ajuns din New York la Los Angeles, o reîntâlnește pe o fostă colega de liceu, pentru care i se retrezesc sentimente îngropate demult.

A Scanner Darkly (2006)

Timpul: viitorul apropiat. Locul: Suburbia. Povestea: una încurcată, iar eroii – tineri drogați cu substanța D. Cu toții se află sub conducerea unui guvern care urmărește să își distrugă propriii cetățeni. Deși guvernul lasă aparența existenței unor legi de protecție și siguranță a cetățenilor, drepturile acestora din urmă sunt grav încălcate.

Cele mai bune filme cu Michael Caine

Zodiac (2007)

Filmul este bazat pe povestea adevărată a unui criminal în serie care a îngrozit regiunea San Francisco Bay și a luat în derâdere autoritățile din patru jurisdicții decenii de-a rândul cu cifrurile și scrisorile sale. Vânarea vânătorului devine o obsesie pentru patru bărbați, o obsesie care îi va transforma în stafii ale propriilor identități, viețile lor fiind construite și distruse de lanțul fără capăt al indiciilor oferite de criminal.

Sherlock Holmes (2009)

Sherlock Holmes și-a construit reputația dezlegând cele mai încâlcite enigme. Cu ajutorul doctorului John Watson, colaboratorul său de încredere, renumitul „detectiv consultant” a devenit indispensabil pentru descoperirea infractorilor de orice fel, bazându-se fie pe puterea sa de observație, pe deducția sa infailibilă, fie, la nevoie, pe forța pumnului. Dar acum, deasupra Londrei se adună norii unei amenințări cu care Holmes nu s-a mai confruntat până acum… dar pe care abia o așteaptă.

Due Date (2010)

Downey interpretează rolul lui Peter Highman, un bărbat care așteaptă să devină în curând tată, pentru prima oară. Pe când se grăbește să prindă avionul din Atlanta spre Los Angeles, pentru a fi alături de soția sa la naștere, intențiile lui lăudabile se duc de râpă din cauza unei întâlniri nefaste cu Ethan Tremblay, un actor în devenire și un adevărat magnet pentru dezastre.

Cele mai bune filme cu Emily Blunt

The Judge (2014)

Robert Downey Jr. este Hank Palmer, un avocat de succes care se întoarce în orașul natal pentru înmormântarea mamei sale. Însă odată ajuns aici află că tatăl său, judecător cu greutate, este principalul suspect al unei crime controversate. În timp ce investighează cazul și pregătește o apărare indestructibilă pentru tatăl său în sala de judecată, Hank reîncepe să se apropie de familia pe care a părăsit-o cu mulți ani în urmă.

seriile Iron Man și Avengers

Robert Downey Jr. este alegerea perfectă pentru rolul lui Iron Man, celebrul supererou. Până acum, au fost lansate trei filme Iron Man, în 2008, 2010 și 2013, și doua filme Avengers, în 2012 și 2015.

În continuare, îl vom vedea pe Robert Downey Jr. în Captain America: Civil War, ce va avea premiera luna aceasta. De asemenea, este posibil să fie lansat și un al treilea film Sherlock Holmes.

Vizionare plăcută!


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *