5 scene erotice din filme pe care ne-am dori sa le traim in realitate

By  | 

Sexul ca-n filme este o utopie, desigur, dar asta nu ne poate împiedica să visăm la partida perfectă, cu tipul perfect, în cadrul perfect şi cu finalizarea perfectă. Iată cinci scene erotice din filme, atât de fierbinţi încât e imposibil să nu-ţi doreşti să le trăieşti şi în viaţa reală. Şi cu protagonistul în cauză, dacă se poate!

James McAvoy & Keira Knightley in Atonement (2007)

Deşi îi lipseşte preludiul, este sexul perfect! Capodopera quickie-urilor! Cel mai sexy sex în picioare! Oricum, cine mai are nevoie de preludiu, când James McAvoy se uită la tine cu ochi mari înlăcrimaţi, buze tremurânde şi o cută irezistibilă între sprâncene? Din fix doi paşi hotărâţi, te ţintuieşte de peretele acoperit cu cărţi (desigur, niciuna nu-ţi va cădea în cap!) şi te sărută apăsat. Ştie exact ce să facă: îţi imobilizează mâinile, îţi ridică rochia, îţi depărtează picioarele… Tu nu trebuie să faci nimic, eşti o marionetă în mâinile lui. Iar după ce intră în tine, se opreşte brusc, te priveşte fix în ochi şi îţi spune, evident, că te iubeşte. Per-fect!

 

Charlie Hunnam si Olivia Wilde in Deadfall (2012)

Uneori ne plictisim de sexul în pat, aşa că podeaua începe să capete valenţe erotice nebănuite. Mai ales dacă ai în faţa ta un armăsar ca Charlie Hunnam, mult prea sexy pentru a mai apuca să ajungeţi la saltea! Nuuu, un tip ca el nu arată bine în pat, unde există riscul ca aşternuturile să acopere vreun centimetru din corpul lui perfect. În doi timpi şi trei mişcări, şi-a dat jos geaca şi cămaşa, iar pătrăţelele, bicepşii, pectoralii şi alţi muşchi care credeai că există doar în Photoshop îţi „ordonă” să îngenunchezi în faţa lui şi să-i deschei pantalonii. Desigur, el e un gentleman şi nu te lasă să stai prea mult în genunchi, aşa că te culcă direct pe podea şi se pune pe treabă. Se sprijină într-o mână când îşi dă jos pantalonii, iar asta ţi se pare atât de sexy! Apoi, când te penetrează, te priveşte în ochi şi te strânge uşor de gât. ASTA este atât de sexy!!

 

Eva Mendes & Joaquin Phoenix in We Own the Night (2007)

Nimic nu e mai sexy decât un bărbat care te poate aduce la orgasm din două degete! Şi care ştie ce să facă cu tine când stai tolănită pe capanea şi te atingi. Căruia îi place să te privească cum te exciţi, gemi şi te mişti lasciv în ritmul impus de mâna lui. Care nu se limitează la a te masturba, ci îşi aminteşte că ai şi nişte sâni care în aceste momente au şi ei nevoie de atenţie specială. O mână şi un bărbat care să ştie ce să facă cu ea. Atât. Ce penis? Cine are nevoie de el de fiecare dată? „All you need is hand”, vorba reclamei.

 

David Duchovny & Michelle Forbes in Kalifornia (1993)

Dacă nu ai încercat până acum sexul la perete din pat, cu siguranţă îţi vei dori să o faci după ce vezi scena de sex din „Kalifornia”. Este mai hot chiar decât Brad Pitt, care joacă şi el în film şi arată beton, cu barbă, muşchi şi atitudine de bad boy. Desigur, la fel ca David Duchovny în scena cu pricina, tipul tău trebuie să fie destul de bine pus la punct din punct de vedere fizic pentru a putea să „performeze” stând în genunchi şi să aibă forţa necesară să te ridice şi să te trântească de perete… pentru ca senzaţiile tari să fie şi mai tari! [Scena începe la minutul 41:22]

 

Ryan Gosling & Rachel McAdams in The Notebook (2004)

Ah, Allie şi Noah… cuplul perfect. Nu-i aşa că ţi-ai dori ca iubitul tău să pună capăt certurilor voastre cu un sărut „în stil Noah”, adică să te sărute pătimaş taman când deschizi gura ca să arunci argumentul suprem care ar fi încheiat cearta în favoarea ta? Şi apoi să te ia în braţe şi să te poarte ca pe o pană până în dormitor, erijându-se într-o adevărată cursă cu obstacole, ocolind mobilă şi urcând scări, dar fără să se oprească o clipă din a te săruta. Nu oboseşte, n-are cum, dorinţa de a te avea într-un final îi dă aripi! Odată ajunşi în pat, te dezbracă încet, dar înceeeet, şi se uită la tine de parcă ai fi zeiţa vieţii lui. Romantism, pasiune, puţin umor, scena are tot ce-i trebuie pentru a ne face să ne dorim să trăim propriul nostru moment „Allie şi Noah”.


Comments

comments