5 documentare care te conving sa mananci sanatos

By  | 

Devine din ce în ce mai greu, în secolul 21, să ne hrănim sănătos. Până acum am aflat cu toţii că legumele, fructele şi alimentele din supermarketuri nu sunt tocmai sănătoase, aditivi, conservanţi şi alte chimicale existând în tot ce se produce la scară industrială pentru a fi vândut în magazine. Şi atunci ne îndreptăm spre pieţe şi producători locali, sperând că marfa lor este într-adevăr naturală şi (cât mai) netratată chimic.

Adevărul trist este însă că nu poţi fii 100% sigur că te hrăneşti sănătos, decât dacă mănânci doar ceea ce produci şi prepari cu mâna ta. Din păcate, cei mai mulţi nu ne permitem luxul de a avea o fermă unde să ne creştem propriile plante şi animale, la adăpost de pesticide şi organisme modificate genetic. Aşa că ce ne rămâne de făcut este să ne informăm despre cum e produsă şi ce conţine cu adevărat mâncarea pe care industria alimentară ne-o pune la dispoziţie. Să învăţăm să ne ferim de alimentele care ne pot îmbolnăvi şi să alegem răul cel mai mic, dacă altfel nu se poate.

Iată 5 documentare care te vor face să regândeşti tot ce ştiai despre mâncare şi sănătate:

Supersize Me (2004)

Documentarul lui Morgan Spurlock este deja un clasic, un must see pentru toţi cei care sunt cât de cât interesaţi să mănânce sănătos şi, mai ales, pentru iubitorii de junk food. Excelent realizat şi bine documentat, Supersize Me a fost nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun documentar şi este al 18-lea cel mai profitabil documentar din toate timpurile. Pentru a dovedi că fast food-ul îţi poate da peste cap sănătatea, Spurlock s-a hrănit doar cu mâncare de la McDonald’s timp de o lună, de trei ori pe zi. În tot acest timp, şi-a monitorizat starea de sănătate fizică şi psihică şi, aşa cum probabil bănuieşti, rezultatele au fost dezastruoase… Dacă mai aveai dubii că fast food-ul te îmbolnăveşte pe propria ta cheltuială şi naivitate, e musai să vezi „Supersize Me”!

Food, Inc. (2008)

Un alt documentar excelent nominalizat la Oscar, „Food, Inc.” expune practicile imorale folosite de producătorii alimentari globali, care ar face orice pentru a obţine profit maxim cu investiţii minime. De la condiţiile insalubre în care sunt nevoiţi să muncească angajaţii, până la condiţiile barbare în care animalele sunt crescute forţat pentru a fi omorâte cât mai repede, Food, Inc. este un documentar care şochează. OK, oamenii au nevoie de carne, prin urmare animale trebuie să fie omorâte la un moment dat ca să supravieţuiască rasa umană, dar de aici până la a le ţine înghesuite toată viaţa lor în cutii, departe de lumina soarelui şi incapabile să se mişte doi paşi în dreapta sau în stânga, crescute forţat şi ucise într-un mod care le provoacă dureri atroce – doar pentru că aşa e mai ieftin! – e cale lungă. Data viitoare când vei cumpăra carne, gândeşte-te de două ori înainte de a contribui la profitul unei industrii care produce mâncare nesănătoasă într-un mod abuziv atât pentru animale, cât şi pentru angajaţi.

Forks Over Knives (2011)

Dacă te bate gândul să devii vegetarian/ vegan, acest documentar sigur te va convinge să renunţi la carne. Pornind de la premisa că cele mai multe boli degenerative (cancer, diabet, Alzheimer, Parkinson, osteoporoză etc.) pot fi controlate şi chiar tratate printr-o alimentaţie bazată pe plante, Forks Over Knives vine cu dovezi ştiinţifice pentru a convinge lumea să renunţe la carne şi la alimentele procesate. Chiar dacă eşti carnivor convins, tot e bine să urmăreşti acest documentar pentru a afla cum ceea ce mănânci îţi creşte riscul de a te îmbolnăvi de obezitate, diabet şi alte afecţiuni cronice.

The Future Of Food (2004)

Cu toţii am auzit de organisme modificate genetic (OMG), dar pentru mulţi această sintagmă sună mai degrabă a titlu de roman S.F. decât a ceva ce se regăseşte în farfuria noastră. Trebuie ştiut însă că majoritatea corporaţiilor alimentare globale folosesc ingrediente modificate genetic pentru a produce mâncarea pe care noi o cumpărăm. Şi nici nu sunt obligate prin lege să menţioneze acest lucru! S-a ajuns atât de departe cu globalizarea industriei alimentare încât există corporaţii care deţin monopolul asupra unor plante în defavoarea fermierilor independenţi, care pur şi simplu intră în faliment pentru că nu mai pot cultiva soiurile respective. Pericolul e că în stilul acesta vom deveni dependenţi de mâncarea produsă de corporaţii, care conţine, evident, ingrediente modificate genetic. Urmăreşte The Future Of Food pentru a afla cum OMG-urile distrug ecosistemul şi te pot îmbolnăvi.

Fat, Sick & Nearly Dead (2010)

Acest documentar emoţionant vine să întărească ideea că sucurile din fructe şi legume îţi pot salva viaţa. Joe Cross este un australian supraponderal, bolnav de o boală autoimună, pe care medicina convenţională îl umple de steroizi şi nu îl poate ajuta pe termen lung. Aşa că Joe se decide să renunţe la medicamente şi să apeleze la abilitatea organismului de a se auto-vindeca. Timp de 60 de zile, va bea doar suc din fructe şi legume proaspete. În acest timp, Cross străbate SUA în lung şi-n lat, chestionând americanii despre mâncare şi sănătate. Cu nuanţe de road trip şi film-manifest, Fat, Sick & Nearly Dead este un documentar emoţionant, care te va inspira să faci schimbări pozitive în propria ta viaţă.


Comments

comments