4 filme perfecte pentru serile fierbinti de vara

By  | 

Cu grade multe şi umiditate ridicată în aer, serile de vară pot deveni teribil de fierbinţi, la propriu. De tine depinde să le transformi în seri fierbinţi şi la figurat! Iată patru filme care au legătură cu vara, iubirea şi pasiunea, numai bune de urmărit în serile călduroase de vară. Garantat, te vor aduce in the mood for sex!

L’Amant (1992)

Ecranizare după celebrul roman omonim al lui Marguerite Duras, filmul lui Jean-Jacques Annaud e o bijuterie cinematografică din multe puncte de vedere: imaginea este superbă (filmul a fost, de altfel, nominalizat la Oscar pentru cinematografie), muzica sensibilă te atinge acolo unde trebuie, iar actorii joacă impecabil, pe lângă faptul că arată super bine – el (interpretat de actorul chinez Tony Ka Fai Leung) este exotic şi misterios, iar ea de o senzualitate ingenuă la care a contribuit mult şi faptul că Jane March abia împlinise 18 ani când a început să filmeze.

Nu e de mirare deci că scenele de sex din L’Amant pot fi încadrate undeva în categoria „artă”. Sunt grafice şi explicite, cu organe genitale, sfârcuri şi tot tacâmul, dar atât de frumos filmate şi editate încât nu arată în niciun fel porno sau vulgar. Este sex 100% pasional şi senzual, genul pe care orice femeie şi-l doreşte, iar pe bărbaţi îi face să realizeze că nu doar filmele XXX le pot provoca erecţii instant.

Desigur, scenele de amor din filmul lui Annaud sunt atât de reuşite şi datorită poveştii în sine – un love story interzis între un el şi o ea de rase şi categorii sociale diferite (plus că ea este minoră!), pe fundalul unei verii toride în Saigonul anilor ’30. E chiar remarcabil că în ciuda atâtor scene de sex explicit, „L’Amant” rămâne un film de o sensibilitate aparte, extrem de emoţionant. S-ar putea ca finalul trist să-ţi stoarcă lacrimi. Cert e că scenele de amor nu o să le uiţi prea curând!

 

Y Tu Mama Tambien (2001)

Şi acesta este un film remarcabil, nominalizat la Oscar pentru scenariu original şi inclus de Entertainment Weekly în topul celor mai sexy filme din cinematografie. Cum să nu fie sexy, ne întrebăm, când îi are pe frumuşeii Gael García Bernal şi Diego Luna în rol de adolescenţi plictisiţi şi excitaţi, care nu se gândesc decât la sex, nu vorbesc decât despre sex şi, desigur, nu fac decât sex? Inclusiv în trei, inclusiv unul cu altul!

Da, ceea ce începe ca un roadtrip spre ocean evoluează (în urma a numeroase discuţii super amuzante despre sex oral şi anal fingering), într-un threesome de pomină  între cei doi juni şi verişoara prin alianţă a unuia dintre ei. Am spus că scenariul este original, nu-i aşa? [scena de sex în trei începe la 1:31:30]

Les Grandes Chaleurs (2009)

Nu ştii ce să alegi între un dus şi o fantezie sexuală? De ce să nu le ai pe amândouă? Uită-te la Les Grandes Chaleurs, un film canadian simpatic cu François Arnaud în rolul unui tânăr uşor delincvent care se îndrăgosteşte de o femeie mult mai în vârstă decât el. Da, chiar preaminunatul Cesare Borgia din serialul „The Borgias”! Este acolo o scenă de sex la duş care o să-ţi lase gura apă. De fapt, tot filmul o să-ţi lase gura apă pentru că Arnaud arată într-un mare fel, cu gropiţa lui din bărbie şi ochii mari, căprui. Şi zulufii rebeli. Şi buzele groase. Ca să nu mai vorbim de pătrăţele!

 

Adore (2013)

Filmul cunoscut şi sub titlurile de „Adoration”, „Two Mothers” şi „Perfect Mothers”, nu e tocmai pe gustul criticilor, care s-au declarat dezamăgiţi de plot-ul puţin credibil, dar pe noi nu asta ne interesează… Scenele de sex sunt mişto! Mai ales că e vorba despre cupluri atipice, între femei mature şi tineri care ar putea să le fie copii. De fapt, într-un fel chiar le sunt, deoarece eroinele din Adore sunt cele mai bune prietene, au crescut împreună, ca surorile, iar băieţii lor au crescut împreună, ca fraţii.

Nimeni nu i-ar sfătui să se cupleze între ei, dar ei o fac tocmai pentru că e ceva interzis, ceea ce aduce întotdeauna un plus de pasiune. Poveştile de amor ilicit presărate cu sex pasional se desfăşoară într-un cadru natural superb, pe plaja New South Wales din Australia. Mare şi sex, exact ce avem nevoie ca să supravieţuim caniculei!


Comments

comments