Fenomenul K-Pop, cea mai hot cultură de pe scena mondială

Haideți să aflăm împreună cum a reușit fenomenul K-Pop să propulseze Coreea de Sud în arena celor mai dezirabile și aspiraționale culturi de pe scena mondială. Colaboratoarea COSMO, Luisa Ene investighează.

În timp ce scriu acest articol, BTS, o trupă pop sud-coreeană, ocupă locul I în prestigiosul top Hot 100 Billboard, intrând cu un single, Butter, direct pe primul loc, pentru a patra oară în decurs de 9 luni.



Aceasta este cea mai rapidă acumulare de piese no. 1 în renumitul top, pentru o trupă pop, fenomen care s-a mai întâmplat doar în 1970, cu The Jackson 5. Vorbim despre o trupă care cântă în limba coreeană, este doar la primul album în limba engleză, lansat anul trecut, și care totuși de ani de zile bate record după record atât în topurile muzicale tradiționale, cât și în mediul online, pe platformele de streaming, doborând astfel barierele lingvistice.

Fă câțiva pași pe stradă, oprește un adolescent român și întreabă-l ce muzică ascultă și ce artiști urmărește – sunt mari șanse ca răspunsul să fie K-POP, muzică pop sud-coreeană. Probabil că vei rămâne surprinsă – muzică venită de la 8000 de km depărtare, cu versuri într-o limbă deloc familiară la noi!?

O limbă izolată, unică în lume, cu un alfabet propriu, care nu se înrudește cu nicio altă limbă, nici măcar cu cele asiatice? Și lucrurile nu se opresc aici, pentru că mulți adolescenți români învață limba coreenă, seduși fiind de versurile colorate ale muzicii K-Pop. Însă cu un simplu google, nedumerirea ta se va lămuri. Vei descoperi un adevărat univers, vei afla că această febră K-Pop este un adevărat fenomen mondial, numit Hallyu Wave, însemnând Korean Wave.

Peste tot în lume, milioane și milioane de oameni ascultă muzică într-o limbă pe care nu o vorbesc. Mai mult, urmăresc filme și seriale în coreeană. Filme care au luat Oscarul, trupe K-Pop nominalizate la Grammy, recorduri peste recorduri doborâte.

Am copilărit în anii 90, când, la fel ca toate fetițele din România, învățam spaniola de la telenovele și veneram vedete din America Latină precum Natalia Oreiro sau Thalia, la fel ca mulți alții din generația mea, din România și nu numai. Lucru destul de ușor de înțeles, pentru că spaniola este o limbă de circulație internațională, vorbită în numeroase țări, care se înrudește cu alte limbi de origine latină, precum franceza, italiana și bineînțeles, limba română.

Dacă această febră de a consuma cultură pop în spaniolă este mai ușor de înțeles, având în vedere milioanele de vorbitori nativi de pe mai multe continente, cum a ajuns totuși Coreea să își răspândească cultura peste tot în lume? Spre deosebire de spaniolă, limba lor se vorbește doar în Peninsula Coreea, iar răspândirea culturii pop într-o limbă izolată nu poate fi un lucru ușor.

„BTS, trupă pop sud-coreeană, ocupă locul I în prestigiosul top Hot 100 Billboard, intrând cu un single, Butter, direct pe primul loc, pentru a patra oară în decurs de 9 luni.”

Trupa BTS, GRAMMY Awards, 2019

Mai departe vom face o călătorie împreună, pentru a vedea povestea Coreei de Sud și cum a reușit să ajungă aici. Relaxează-te, eventual dă play piesei Dynamite, de la BTS, și citește mai departe povestea unei țări care, din Cenușăreasa Asiei, s-a transformat în prințesă. Și a reușit asta (și) datorită K-Pop și a fenomenului Hallyu Wave.

O peninsulă fragilă, înconjurată de giganții Asiei

Pe o fâșie de pământ ce atârnă pe coasta Asiei de Est, precum o uriașă picătură de rouă, își duc existența un grup de asiatici ambițioși, care în câteva decenii au reușit să renască din propria cenușă, precum pasărea Phonenix.

Coreea de Sud, cunoscută drept Țara dimineților liniștite își duce existența deloc liniștită înconjurată de giganții China, Japonia și Rusia, navigând prin valurile furioase ale istoriei, valuri care au destabilizat țara de-a lungul secolelor, atât la nivel economic cât și politic și militar. Valuri care au împărțit Peninsula Coreea în două, acum mai bine de jumătate de secol, în 1945, ulterior apărând cele două state independente pe care le știm acum, Coreea de Sud și Coreea de Nord.

De la o țară răvășită de lupte interne și externe, care au adus-o în pragul sărăciei, Coreea de Sud a ajuns una dintre economiile de top ale Asiei și ale lumii, cu ajutorul mai multor tactici și a unei strategii de PR de țară inteligente și bine implementate. Cu un teren deloc propice agriculturii, o mână de lucru înjumătățită din cauza separării de Nord, o armată secătuită de luptele din Cel de-al Doilea Război Mondial, sub steagul Japoniei, urmate de un război civil dur, o economie la pământ, în urma deceniilor de stăpânire japoneză,

Coreea de Sud nu avea prea multe atuuri care să o propulseze în topul celor mai bogate și dezirabile țări din lume. Și totuși, a reușit. Cum? Prin Soft Power.

O strategie de PR impecabilă pentru Coreea de Sud

Înainte de a vorbi despre Soft Power, vreau să te gândești la cuvintele film sau actor și să vezi care este cuvântul cu care le asociezi. Hollywood este termenul care îți apare în minte, nu? Apoi SUA, apoi imagini din SUA și tot așa. De ce? Pentru că industria de film și muzică americană este atât de prezentă în viața noastră, încât am ajuns să asociem o industrie prezentă în fiecare țară de pe acest glob cu o singură țară.

Ce înseamnă asta pentru SUA? Înseamnă că noi, restul lumii, urmărim cu asiduitate simbolurile vieții americane și mai mult decât atât, ne raportăm și aspirăm la ele. Înseamnă că filmele și muzica lor au deschis poarta către brand-urile americane, către locurile din țara lor pe care le vedem pe ecrane și visăm cu ochii larg deschiși să le vizităm. Asta înseamnă soft power… să te impui, la nivel mondial, prin răspândirea culturii tale, prin elemente „soft”, în loc de forță militară.

Yuh-Jung Youn și Brad Pitt, Oscar 2021

Explicat în 1990 de către Joseph Nye, conceptul de „soft power” înseamnă folosirea unor tactici precum puterea cuvântului, a simbolurilor, a elementelor culturale sau religioase în dauna forței brute, pentru a întări poziția unei țări la nivel mondial. Practic, Statele Unite, în ciuda faptului că rămân cea mai mare putere militară, folosesc cu succes diplomația culturală, persuasiunea, tehnici de PR ce fac ca milioane de oameni de pe întreg mapamondul să fie atrași de societatea americană.

Soft power înseamnă construirea unei imagini cât mai atractive a țării, care rezultă în creșterea turismului, a exportului de produse, a puterii vocii acelei țări pe scena mondială. Iar coreenii au luat acest exemplu de la americani și l-au replicat cu succes. Când spun strategie de PR, nu este o metaforă. În 1998, președintele Coreei de Sud, Kim Dae Jung, a pus mâna pe telefon și a sunat un om reputat de PR, TH Lee, care a pus la cale un plan detaliat pentru promovarea țării. Rețeta clar a avut succes, iar acum, coreenii vând „manualul” succesului către țări din lumea a treia care speră și ei să replice modelul sud coreean.

Hallyu Wave

Cum au făcut asta? Unul dintre pilonii planului de a promova Coreea de Sud este exportul de K-Pop și K-Drama (seriale coreene), cunoscute generic sub numele de Hallyu Wave. Acestea sunt motoarele care deschid apetitul altor popoare pentru cultura, mâncarea, hainele și meleagurile sud coreene.

Astăzi, Hallyu Wave, sau Korean Wave, este cunoscut drept unul dintre cele mai mari fenomene de schimbare a paradigmei culturale din instoria modernă. Să exporți muzică și filme într-o limbă izolată, neîndrudită cu alte limbi, nu e cu siguranță un lucru ușor. De aceea, trebuie să faci tot ceea ce fac popoarele cu o limbă de circulație internațională și încă pe atât.

Trebuie să te asiguri că toate elementele produsului tău sunt perfect aliniate și cizelate, pentru că ai de depășit bariera lingvistică. Iar coreenii știu asta și sunt dispuși să alerge proverbiala extra mile pentru a-și atinge scopul.

G-Dragon, Paris Fashion Week, 2018

Să luăm exemplul lui G-Dragon, un star necontestat al Asiei și nu numai, pe numele său real Kwon Ji-yong, poate una dintre cele mai extravagante și cunoscute apariții de pe scena K-POP. La un search pe Google, una dintre primele poze care apare în căutare înfățișează un bărbat cu figură androgină, cu o privire pătrunzătoare și ochi conturați cu creion dermatograf negru, purtând cu nonșalanță un sacou Chanel alb, femeiesc.

G-Dragon a fost semnat de un important label coreean, SM, la frageda vârstă de 8 ani, apoi a intrat în training pentru următorii 5 ani. După perioada de training, la 13 ani, a schimbat label-ul, mutându-se la YG, unde a urmat o altă perioadă de pregătire intensă, de 6 ani, înainte de a debuta pe scenă, ca lider al trupei pop Big Bang. Asta înseamnă un total de 11 ani de training.

Big Bang a ajuns una din trupele de băieți cu cele mai mari vânzări de albume world-wide. Iar G-Dragon, un star iconic pentru Asia și numai, care este totodată compozitor, rapper, designer și antreprenor a ajuns un simbol important al K-Pop. Este un icon care de-a lungul carierei a fost imaginea a numeroase brand-uri celebre, care a doborât record peste record și care umple o încăpere prin simpla lui prezență.

Industria K-Pop a primit multe critici din partea presei occidentale, care uneori aseamănă contractele de lungă durată, unele de peste 10 ani, și procesul de training al starurilor aspirante, care durează în medie 5 ani, cu sclavia. Este, într-adevăr, un regim dur, privit prin lentila culturii noastre, însă pentru ei este un mod de a face lucrurile pe care îl aplică în toate ariile vieții, incluzând mașinăria de produs staruri internaționale denumită Hallyu.

După cum spunea criticul cultural Lee Moon Woon, în cartea The Birth Of Korean Cool, de Euny Hong, „Korean spend the same effort on everything, wether it’s college entrance exams or an office job. Korea stands for hard work”.

Ca să înțelegeți cât de departe merge ambiția lor, pasiunea pentru muncă, dezvoltare personală și studiu, sud-coreenii sunt fascinați de forme de conținut online care pentru restul lumii pot părea bizare. De exemplu fenomenul Gongbang, plăcerea de a urmări pe YouTube video-uri cu oameni care studiază, ce ajung să adune milioane de vizualizări și reacții pe rețelele de socializare.

Ei privesc cu reverență munca și efortul susținut. Această ambiție de nestrămutat, combinată cu putere de muncă, reziliență și determinare, răzbate și din versurile K-Pop. These wings came from pain/ But they are wings headed for the light/ Though it’s hard and it hurts/ If I can fly, I will fly.

Versurile acestea, din piesa arhicunoscutei trupe BTS, A Supplementary Story: You Never Walk Alone, reflectă foarte bine atitudinea coreenilor legată de viață. Și faptul că, pentru ei, și cultura pop înseamnă muncă. Trupele pop sunt prefabricate și tratate precum un produs de consum de la bun început.

Casele de discuri creează un design pentru trupa pe care vor să o lanseze, care include cele mai precise detalii de la bun început, de la sound, la look, campanie de marketing… toate acestea înainte ca măcar să facă audiții de talente pentru a stabili ce artiști vor face parte din proiect. Iar coreenii pun mare preț pe această industrie, care este susținută și planificată de către Guvern, aducând venituri considerabile în țară.

De exemplu, în 2012, un procent uluitor de 4% din populația Coreei de Sud, a participat la audiții pentru un talent show de tipul Vocea României. Asta înseamnă 2.8 milioane de oameni, dintr-o populație de aproximativ 50 de milioane, care s-au înscris din dorința de a deveni următorul star K-Pop al Coreei. Prin contrast, în SUA, la audițiile American Idol, participă în medie 80.000 de persoane, dintr-o populație vastă de 300 de milioane. Cu așa competiție, cum poți reuși dacă nu depui extra efort?

Chiar unul dintre membrii trupei BTS, Suga, explica într-un interviu de la Muzeul Grammy, în 2018, ce înseamnă K-pop și cum funcționează – nu ca un gen muzical diferit, ci mai curând un melanj de conținut vizual și auditiv ce cuprinde muzica, coregrafia, ținutele, make-up-ul. „I think rather than approach K-pop as a genre, a better approach would be ‘integrated content.’ K-pop includes not just the music, but the clothes, the makeup, the choreography…all these elements I think sort of amalgamate together in a visual and auditory content package, that I think sets it apart from other music or maybe other genres so again, as I said, rather than approach K-pop as it’s own genre I think approaching it as this integration of different content would be better.

Suga – BTS (Q&A Muzeul Grammy cu directorul executiv Scott Goldman) Motorul acesta muzical, K-Pop, generează o adevărată isterie pentru produsele coreene – adolescenți din lumea întreagă vor să se îmbrace la fel ca în videoclipurile K-POP, să mănânce mâncare coreeană și faimosul lor kimchi, să se machieze precum starurile și așa mai departe.

Coreea de Sud a ajuns cel mai mare exportator de produse cosmetice, după Franța. Iar influența nu se oprește aici. K-Pop ajută și la nivel uman. Datorită influenței acestei muzici, refugiații din Coreea de Nord ajung să vină în Coreea de Sud. Dacă nu ar fi K-POP, ar putea să rămână și să trăiască ilegal în China. Cum e posibil?

Cultura pop ajută refugiații din Coreea de Nord

După cum vă povesteam la începutul acestui articol, din 1910 și până la încheierea Celui de-al Doilea Război Mondial, Peninsula Coreea a fost anexată Imperiului Japoniei. La încheierea Războiului, Peninsula Coreea a devenit independetă față de Japonia, însă au urmat ani tulburi, ducându-se o luptă între Nord, care se afla sub influență sovietică, și Sud, aflat sub influență americană.

După un război civil dur, care a luat multe vieți, cele două părți ale peninsulei s-au despărțit definitiv, în mijlocul ei a fost trasată o linie, celebra DMZ Line – zona demilitarizată care delimitează Nordul de Sud. De atunci, între Nord, condus acum de Kim Jong Un, sub un regim totalitar, și Sud, condus de președintele Monn-Jae-In, sub un regim democratic, nu mai există legături.

Cei din Nord, îndemnați de foame, sărăcie și un regim asupritor, vor să părăsească țara, dar pentru că linia care desparte Nordul de Sud este păzită strașnic, aleg să fugă prin China, cu care se învecinează. O mulțime de refugiați au povestit înfiorătorul drum pe care îl parcurg pentru a părăsi Coreea de Nord, însă poate cea mai cunoscută relatare este cea a lui Yeonmi Park, în emoționanta carte autobiografică Fuga către libertate.

Odată ajunși în China, din păcate pe fugari îi așteaptă o viață grea. Oficial, China nu primește refugiați, în baza unui acord semnat cu Coreea în acest sens. Neoficial, mii și mii de refugiați ajung pradă traficanților de carne vie din China. Care nu au unde fugi, pentru că dacă s-ar întoarce în țara lor, ar fi închiși sau executați. Iar despre Coreea de Sud, ei sunt îndoctrinați de către regim cu o poveste care spune că în Sud se trăiește mult mai greu decât în Nord.

Însă, atenție, aici intervine K-Pop-ul. Refugiații realizează că, de fapt, chinezii îi venerează pe sud-coreeni. Iubesc muzica și serialele lor. Astfel că, prin intermediul culturii pop, fugarii din Coreea de Nord realizează că ideea cu care au fost îndoctrinați acasă nu este conformă cu realitatea.

Sudul este o opțiune pentru o viață mai bună. Ceea ce îi încurajează să facă periculosul și ilegalul drum din China, spre Mongolia, ca mai apoi să ajungă în Sudul Peninsulei Coreea, unde primesc azil politic și ajutor financiar pentru a se integra în societatea democratică din Coreea de Sud.

Povestea refugiaților este un bun exemplu al puterii culturii pop coreene, care răzbate în toate ungherele vieții. Fără fantezia strălucitoare despre Coreea de Sud, indusă de Hallyu Wave, oamenii nu ar aspira la țara asta. Dar Hallyu Wave nu înseamnă doar K-POP, ci este un termen colectiv care se referă la fenomenala creștere a culturii populare coreene, cuprinzând totul, de la filme, seriale, jocuri video, bucătărie, toate fiind trase cu putere în față de către motorul principal, muzica. O altă rotiță importantă în toată această mașinărie sunt serialele coreene, cunoscute sub numele de K-Drama.

K-Drama netezește relația spinoasă dintre Japonia și Coreea

K-drama reprezintă soft power în acțiune. Promovează într-un mod subtil valorile coreene, imagini, gusturi, către o audiență internațională. Pentru a vă face o idee legată de forța pe care o au aceste seriale, trebuie să știți au reușit să construiască o punte între Coreea de Sud și Japonia, care de-a lungul istoriei au avut o relație extrem de tensionată. Totul a început în 2002, cu o dramă care a devenit incredibil de populară, Winter Sonata.

Aceasta dramă a fost prima dovadă clară a faptului că Hallyu Wave poate să doboare bariere care din punct de vedere politic păreau de nesurmontat. Winter Sonata a devenit hit instant în multe țări îndepărtate, precum Iraq, Russia, Egypt, Uzbekistan. Dar, cel mai impresionant, a cucerit inima „dușmanului” din timpuri imemoriale, Japonia.

Trupa Big Bang, MTV Europe Music Awards 2011

Drama de 20 de episoade a rulat în Japonia în 2003, iar obsesia japonezilor pentru această K-Drama a atins cote atât de mari, încât un articol din New York Times care acoperea subiectul în 2004, spunea că isteria provocată de dramă a generat o creștere de 2.3 miliarde de dolari în relațiile de business dintre Coreea și Japonia, în multiple industrii, într-un singur an.

Turismul dinspre Japonia către Coreea de Sud a crescut cu 40%, majoritatea japonezilor dorind să viziteze locurile unde s-a filmat serialul. Pentru a vă face o idee legată de amploarea isteriei, în august 2004, prim ministrul de atunci al Japoniei, Junichiro Koizumi, a declarat într-un discurs adresat Parlamentului, că va face eforturi să fie la fel de popular precum Yon Sama, numele onorific japonez al lui Bae Yong Joon, actorul coreean care a interpretat rolul principal în respectiva dramă.

Ca japonezii să se uite cu admirație către Coreea, care erau până nu demult „vecinii săraci”, care au fost conduși de japonezi decenii la rând, era ceva nemaiauzit. Dar iată cum, din nou, valul coreean a mai dărâmat un dig. Iată cum, datorită muzicii și serialelor coreene, japonezii au ajuns să îi vadă într-o altă lumină pe coreeni. Lucru extraordinar – japonezii să aspire la cultura coreeană.

Același popor care, atunci când aveau Peninsula Coreea anexată, au introdus limba japoneză ca limbă oficială, au obligat coreenii să își asume un nume japonez, cu alte cuvinte, au încercat să șteargă cultura lor. Cultură la care, datorită K-Pop & K-drama, acum aspiră. Între timp, cinematografia coreeană s-a dezvoltat.

În 2019 filmul coreean Parasite, a făcut istorie la Oscar, fiind primul film într-o altă limbă decât engleza care a câștigat premiul pentru Cel mai bun film. Netflix a creat o întreagă divizie, Netflix Korea, care se ocupă cu crearea și promovarea contentului coreean. Arhicunoscuta trupă BTS doboară record după record.

Ce au așa special muzica, filmele și serialele lor, în afară de o strategie de marketing impecabilă? Pentru că totuși trebuie să existe ingrediente care generează isteria, altfel, orice tactică de marketing ai aplica, dacă produsul nu este bun… nu ai ce promova.

Profunzimea și emoția pe care o transmit

Filmele, serialele și muzica din Coreea de Sud au o mare profunzime și sensibilitate, care, spun unii, vine din istoria tumultoasă a Coreei. Acest episod al istoriei lor, legat de Japonia, dar și divizarea peninsulei în două, sunt doar o parte dintre marile probleme cu care coreenii s-au confruntat de-a lungul istoriei.

Au fost invadați și cuceriți de sute de ori de marile puteri care îi înconjoară, în ciuda faptului că ei nu au invadat sau atacat vreodată alte popoare. Acesta este unul dintre motivele pentru care arta, literatura, filmele și muzica lor reușește să trezească recații atât de puternice în spectatori.

Pentru că atunci când creează, coreenii accesează momentele triste și dureroase prin care au trecut și transpun aceste trăiri în artă. Durerea lor ca națiune este exprimată la ei printr-un cuvânt intraductibil, han, care înseamnă o formă de furie și supărare de nestins, direcționată împotriva destinului care i-a chinuit.

Cumva, ei simt că nu pot fi răsplătiți vreodată pentru toate durerile prin care au trecut – de aici trăgându-se stilul lor emoționant, profund și uneori dureros din seriale, filme și muzică.

Coreenii știu să spună o poveste

Nu în ultimul rând, pe lângă emoție, este vorba de poveste. Coreenii știu să spună o poveste, într-atât încât au țesut una și în jurul alfabetului coreean, unic în lume, creat de King Sejong în secolul XV.

Formele care compun vocalele alfabetului coreean reprezintă cerul, pământul și omul. Prima formă de bază, ‘●’, reprezintă cerul, a doua, ‘ㅡ’ , simbolizează pământul, iar a treia formă, ‘ㅣ’ , indică ființele umane, care stau pe pământ, sub cerul înstelat. Acestea trei sunt considerate elementele fundamentale ale lumii în majoritatea culturilor asiatice.

Cred că este cea mai profundă și poetică idee pe care am descoperit-o în legătură cu un alfabet. O frumoasă metaforă care exprimă poziția omului, între cer și pământ, pentru totdeauna împărțit între material și spirtual. Coreenii își iubesc atît de mult alfabetul și limba scrisă, încât i-au dedicat o sărbătoare națională anuală, denumită Ziua Alfabetului. Și adevărul este că au de ce.

Am parcurs un periplu rapid și am menționat doar o parte dintre elementele care au propulsat Coreea de Sud în topul celor mai mari economii din lume și celor mai dezirabile țări de la ora actuală, însă cultura sud-coreeană este cu adevărat fascinantă și merită să vă aplecați atenția asupra ei.

Despre Luisa Ene:

Luisa Ene lucrează în comunicare, iar în timpul liber povestește despre cărți pe contul de Instagram și pe blogul personal .

În articolele de pe blogul său, abordează cărțile ca pe o sursă de îndrumare. Crede cu tărie că dacă lăsăm cărțile să își îndeplinească scopul, lectura ne va transforma în oameni mai buni, mai înțelepți, mai fericiți. De aceea împarte cu cititorii fragmente din cărți care inspiră, încurajează, consolează, oferă noi perspective; lecții și concluzii desprinse din cărți, idei demne de reținut și de ”dat mai departe”.

Luisa Ene

Foto: Getty Images

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.