Feeric Fashion Days, final de festival

By  | 

Mereu sub presiune din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, cea de-a şasea ediţie a Feeric Fashion Days s-a încheiat aseară, pe pasarela suspendată din Piaţa Mică, după şase zile de festival pline de prezentări care mai de care mai spectaculoase.

Festivalul a debutat cu stângul. Prima prezentare individuală din noua ediţie de festival, cea a Biancăi Popp din pârâul Palatului Brukenthal din Avrig a fost amânată din cauza ploii. Echipa festivalului s-a reunit în şedinţă şi s-a luat decizia ca toate prezentările ce vor urma să aibă loc conform programului, indiferent de greutăţile întâlnite. Şi toate au mers şnur. Adriana Goilav a prezentat în terminalul Aeroportului Sibiu. Olimpia Dobrotă a scos la iveală o colecţie fenomenală, într-o prezentare cu totul şi cu totul minunată, în zona Olăritului din Muzeul în Aer Liber. Sub cupolele Casei Artelor, Andra Papuc, studentă a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu a prezentat poate cea mai elegantă colecţie dintre cele văzute anul acesta la Feeric. În ciuda ploii abundente, peste 100 de persoane au urcat în Cetatea Cisnădioara pentru revenirea designerului sibian Anca Stănilă la Feeric Fashion Days, cu o prezentare plină de prospeţime şi culoare. Apoi, în cea de-a treia zi de festival, pe o ploaie puternică, Anamaria Şut şi-a prezentat ultimele creaţii în haosul controlat din Piaţa Aurarilor. O prezentare pe care ploaia a reuşit doar să o facă şi mai spectaculoasă. Unul dintre cei mai în vogă designeri sârbi, Pedja Neric, şi-a prezentat colecţia primăvară-vară în hala Boromir unde se produc dropsurile, printre linile de producţie funcţionale. Cea de-a patra seară a Feeric Fashion Days s-a încheiat cu prezentarea plină de stil şi sobrietate a Nataliei Vasiliev, pe Pasajul Scărilor. 

Prezentarea studenţilor ULBS din Hala Balanţa a uimit întreaga asistenţă. Decorul industrial, macaraua mobilă ce a transportat una dintre manechine pe întreaga durată a pasarelei au fost punctele cheie ale acestei prezentări. Cristian Samfira a cucerit publicul cu prezentarea sa individuală desfăşurată în Depoul CFR Călători. De o geometrie perfectă, spaţiul a sprijinit şi a pus în valoare creaţiile vestimentare, cu atât mai mult cu cât manejul, prezentarea generală a colecţiei, s-a desfăşurat pe placa turnantă, cu o întoarcere de 360 de grade în faţa publicului. Florin Dobre a uimit publicul sibian cu o prezentare masculină extrem de creativă, în curtea Restaurantului Max. Sute de oameni au asistat la prima parte a Galei Feeric. Prezentatoarea evenimentului, vedeta Antenei 2 – Maria Simion, a fost şi primul designer urcat pe pasarela din Piaţa Mică în această ediţie de festival. Alături de ea au mai prezentat Diane Părăian, Doina Gangan, Sandra Chira, Georgiana Nicolaescu, Rozalia Bot iar spectatorii au mai putut urmări o prezentare de papioane semnată Bowtique şi prezentarea Wella Trends by Luciano, prezentare de coafuri.

Ultima zi de festival a început cu o prezentare la fel de atipică, în bazinul Băii Neptun. Golit de apă, bazinul a fost umplut cu scaune pentru spectatori şi amenajat într-o pasarelă extrem de potrivită pentru o prezentare de modă. Întreg festivalul s-a mutat apoi la Avrig, unde Bianca Popp a reluat prezentarea amânată din prima zi de Feeric, în ropote de aplauze. Tot în curtea Palatului de Vară Brukenthal, Adina Buzatu şi colecţia Cristalerie, realizată de Ioan Tămâian, Adriana Cazan, Olimpia Dobrotă şi Rodica Slabu au încheiat seria prezentărilor individuale din cea de-a şasea ediţie a Feeric Fashion Days.

Festivalul s-a încheiat pe pasarela suspendată din Piaţa Mică unde, în ciuda vremii şi a frigului publicul sibian a sosit şi s-a bucurat de minunăţiile create de Erika Lopez, Beata Szasz, A & S Negulescu, Charles & Ron, Evgheni Hudorojcov, Wella Trends by Excentric şi Adina Buzatu.

Feeric Fashion Days
este un eveniment organizat de Fundaţia Mitichi şi cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu şi Consiliul Local Sibiu prin Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.

Parteneri principali: Ford, Boromir, Wella, Peroni, Pepsi, Kessler.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *