Expoziție de artă la coafor – când arta se mută în cotidian

Pe 28 aprilie 2021 vă așteptăm în salonul lui Alexandru Munteanu și al Denisei Călin – Contemporan Hair Salon cu o expoziție de artă inedită.

Debutăm o serie de evenimente prin care dorim să ne extindem cu arta în oraș, în câmpie, apă, cer, pădure, zid, magazine, lifturi, terase, nori, aripi de înger, galaxii sau găuri negre.

De Raluca Ilaria Demetrescu

Pe 28 aprilie 2021, în zi cu lună plină, vă așteptăm în salonul spațiu de descântece al lui Alexandru Munteanu și al Denisei Călin – Contemporan Hair Salon unde pornim colaborarea între artiste, artiști, și care e un loc unde podoaba capilară e mai mult decât păr, e simbol, e arhetip cultural, e ceea ce ne definește.

Cu sau fără păr, zilnic avem contact cu noi înșine, în corp, în societate, în grup, în intimitate, în perspectivă istorică sau astrală. Ne privim în oglindă, ne analizăm, ne pieptănăm, ne iubim, admirăm, întristăm sau urâm. Dar suntem acolo unde este și părul nostru (chiar și când e lipsă).

expozitie de arta
expozitie de arta

Citește și: Best Dressed la Premiile Oscar 2021: Ce au purtat starurile pe covorul roșu

Pentru acest prim eveniment am invitat-o pe artista Daiana Savopol cu modelele ei feminine, arhetipalele lunatice zurlii, despletite și erotice, masive dar și grațioase, agitate însă cu expresii hieratice. Va fi fiind bucurie, e lejeritate, nerușinare și candoare. Artista iubește volumele și curbele, și se/ ne învârte prin tot felul de bucurii vizuale, estetice. Formă, grație și voluptate…

Avem grijă unii de alții de aceea insistăm rugându-vă să respectăm indicațiile impuse de autorități pentru evitarea răspândirii COVID 19. Purtăm măști și păstrăm distanța de doi metri dintre noi.

Expoziția poate fi vizitată până la următoarea lună plină care va fi pe 26 mai 2021.

Dar dacă recuperăm orașul, întinderile de pământ, cerul, clădirile?

expozitie de arta

Artistă Daiana Savopol

Curatoare, coordonatoare Raluca Ilaria Demetrescu

Lună plină, păr, artă, spații neconvenționale, iată un ansamblu de situații care vor converge în evenimente artistice unice! O credință populară spune că dacă părul se tunde când e lună plină crește mai sănătos, mai repede, mai bogat. Dacă te gândești la puterea de atracție pe care o exercită luna asupra oceanelor este oarecare logică în superstiția aceasta.

Arta e un loc viu, artiștii se exprimă din toate timpurile, gestul artistic e ubicuu. Nevoia de validare prin expunerea „profi” în muzeu, în galerie, dialogul artistului cu publicul și elita educată e tot așa cum o știm, acolo, cuibărită.

Dar dacă recuperăm orașul, întinderile de pământ, cerul, clădirile?

Artiștii străzii fac asta dintotdeauna, deci nimic nou sub lună!  Se expune demult și în localuri, dar nu e „profi”. Și dacă faci statement din a expune în coafor, cofetărie, lift, supermarket, piață, fast food-uri, beciuri, toalete, canale etc?! Adică să te duci cu gestul artistic spre oameni, în cotidian, în mundan.

Citește și: Ce citesc vedetele: Oana Cuzino

expozitie de arta
expozitie de arta

Despre Daiana Savopol

Daiana Savopol a terminat secția Sculptură a Universității Naționale de Arte, București. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Dintre expozițiile ei personale amintim Zurlele, la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia,  Sanctuar XXX-L la Galeria Anticariat Curtea Veche, București, Macrameu la Muzeul George Enescu, București. Dintre expozițiile de grup menționăm : Posibil/sigur, Galeria La Borna, București, Sculptura la Galeria Simeza, București, Diploma, organizată de The Institute, București, M3, galeria Simeza, București, Ex – Libris Brâncuși, Muzeul Național Cotroceni, București, Cap, CAV, București, Noaptea Sânziene lor,  Parcul Presei Libere – București, Nemachiat, Galeria GO Art Project București.

Despre Alexandru Munteanu

*Alexandru Munteanu e hair-artist, co-fondatorul Contemporan Hair Space alături de Denisia Călin – artistă vizuală, hair-performer on the road în cadrul unei alte ramuri a acestui proiect: Contemporan Outdoor.

Alexandru tunde păr dintotdeauna. Alexandru: „Consider că procesul de tăiere a părului este o artă, sunt specializat în tunsori effortless, shag-uri tăiate cu briciul, french bob-uri, mullet si bineînțeles bretoane. Cu acest stil, te simți mereu gata de plecare. Cu cât este mai dezordonat, cu atât mai bine!”

Despre Raluca Ilaria Demetrescu

Raluca Ilaria Demetrescu absolventă UNARTE București, pictură și Sorbonne Paris Arts Plastiques, este artistă vizuală, story-teller, curatoare și coordonatoarea ALERT studio Artist-run Space. Expune în țară și străinătate în diverse galerii, muzee și alte spații alternative, organizează expoziții personale și de grup. Lucrările ei se află în colecții private și muzee. Se revendică feministă, activistă pentru drepturile persoanelor LGBTQAI+, cronicar de artă și lifestyle.

expozitie de arta

În cadrul LUNII PLINE ȘI BLACK-SHAG, avem performance, la ora 18, în ziua vernisajului Alexandru Munteanu o va tunde pe Teodora cu modelul shaggy.

Shaggy. Coafura a apărut pentru prima dată pe capul rockerilor în anii ’70. Tunsoarea a devenit un simbol al originalității și neglijenței proprietarilor.

Următoarea rundă de popularitate „Shag” va fi fost dobândită în anii ’90. Aspectul shaggy se referă la stilul grunge, caracterizat de spiritul revoltei împotriva frumuseții și glamourului tradiționale.

„Shag” -ul tradițional se execută pe păr de diferite lungimi, structuri, culori. Suvite netede, cretate, subțiri, strânse: nu contează. Versiunea clasică presupune prezența bretonului drept, dar modelele moderne permit o schimbare sau absența completă a unui element.

Expoziția poate fi vizitată zilnic, cu un telefon în prealabil la 0746567105. 

Citește și: Frumusețe la 30 de ani

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.