Urban agenda. Evenimente București 3-9 septembrie 2018

By  | 

Aruncă un ochi pe agenda noastră urbană și află care sunt cele mai cool evenimente care au loc în săptămâna 3-9 septembrie în București.

Bucharest Street Food Carnival, Romexpo

Orice gurmand adevărat a salvat deja în agendă datele de 6-9 septembrie și va lua cu asalt Romexpo, pentru a gusta din meniu de #Carnaval. Ce te așteaptă? Peste 100 de vendori, restaurante cu preparate de senzație și artiști locali și internaționali care vor da tonul distracției.

Concert al Orchestrei de Cameră Radio, ParkLake

Ce mod e mai potrivit pentru a celebra culorile toamnei, dacă nu prin muzică? ParkLake, împreună cu Radio România Muzical, dar și cu Orchestrele și Corurile Radio România, îi invită pe bucureșteni sâmbătă, 8 septembrie, începând cu ora 19:00 să participe la un concert special. Acesta va fi susținut de Orchestra de Cameră Radio, alături de dirijorul Constantin Adrian Grigore și solista Irina Sârbu. Artiștii vor apărea pe scena special instalată în Grădina ParkLake și-i vor încânta pe spectatori cu piese celebre din muzica clasică și jazz.

Sophisticat Autumn Yard Sale, Distrikt42

În cele două zile de târg (8-9 septembrie) vei găsi articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, genți, bijuterii și nu numai, la prețuri care nu îți vor da bugetul peste cap.

Lansarea Fenty Beauty, Sephora AFI Cotroceni

Fii prima care descoperă colecția de produse de make-up, exclusiv în magazinul Sephora din AFI Cotroceni. Evenimentul are loc pe 6 septembrie, de la ora 19:00. Vino și tu să încerci produsele FentyBeauty în avanpremieră!

Menajeria de sticlă, POINT

„Menajeria de sticlă” este o călătorie care oferă posibilitatea de a revedea sau rescrie lucruri din trecut. Este ca o maşină a timpului care deschide un drum spre acceptare pavat de frică, blocaj şi neputinţă. Este o căutare şi în acelaşi timp o confruntare. Niciunul dintre personaje nu poate exista fără celălalt dar în acelaşi timp, fiecare cere „acel ceva mereu amânat şi mereu aşteptat pentru care trăim”. Totul este amintire. Piesa de teatru are loc pe 6 septembrie, începând cu ora 20:00.

Tu ce planuri ai pentru această săptămână?

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *