Urban agenda. Evenimente București 19-25 noiembrie 2018

By  | 

Aruncă un ochi pe agenda noastră urbană și află care sunt cele mai cool evenimente care au loc în săptămâna 19-25 noiembrie în București.

LOTT Vintage&Retro bazar, Centru

Târgul LOTT se întoarce cu o ediție specială! Piese retro și vintage alese pe mustață: haine, accesorii și obiecte deco din alte decenii, viniluri, cărți vechi și multe altele așteaptă să îți aducă o notă de mister și unicitate. Evenimentul are loc pe 24 și 25 noiembrie, între orele 11:00 și 19:00.

Campus Pride Party, Macaz

Campus Pride Bucuresti se întoarce anul acesta cu o imagine nouă și cu dorința de a face mai mult pentru studenții LGBT din România. Episoade de homofobie, marginalizare și o lipsă de toleranță și acceptare sunt doar câteva din problemele cu care studenții LGBT se confruntă în fiecare zi. Din această cauză, Campus Pride și-a propus să ajute acești studenți prin a crea spații safe, sesiuni de informare, evenimente culturale și sociale în care studenții să fie implicați. Evenimentul are loc pe 23 noiembrie, începând cu ora 23:00.

Kepler not Kopernikus, Londohome

Kepler not Kopernikus este o călătorie muzicală spre sfere sonore mai puțin explorate pe scena locală. Art-rock progresiv cu influențe jazz și bossa-nova dar și ritmuri alerte și atitudine rebelă post-punk. Pe 24 noiembrie, începând cu ora 20:00, îi poți asculta într-un concert live la Londohome.

Internetics Interactive Expo: VR, AR & Digital Installations, The Institute Space

În perioada 22 – 25 noiembrie are loc Internetics Interactive Expo, o expoziție de VR, AR și instalații interactive. Expoziția este deschisă publicului larg la The Institute Space (Bulevardul Dacia nr. 12), în Cartierul Creativ, iar accesul este gratuit. Vizitatorii vor explora un mix între tehnologie și industrii creative, printr-o serie de proiecte de artă, entertainment, sociale și comerciale, produse de studiouri locale, dar și internaționale.

Retro Party, Joker’s

Retro, vintage, oldies, 80s-90s music dance party! Cea mai bună muzică, povești, poze, haine, vise și sute de hit-uri la Retro Party în decor vintage industrial american. Evenimentul are loc pe 24 noiembrie, începând cu ora 22:00.

Tu ce planuri ai pentru această săptămână?

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *