Unde ieșim în weekend-ul 28-30 octombrie?

By  | 

Află care sunt cele mai cool evenimente din perioada 28-30 octombrie 2016, potrivit echipei COSMO.

În Bucureşti au loc foarte multe evenimente, în special în weekend. Însă sunt atât de multe încât este greu să afli de ele în timp util! Din acest motiv, îţi pregătim săptămânal o listă de recomandări care sperăm să fie pe placul tău.

Tea & Coffee Festival, Hanul Gabroveni

În perioada 24-30 octombrie 2016 va avea loc, la Hanul Gabroveni, cea de-a VIII- a ediție Tea & Coffee Festival. La expoziție te vei desfăta cu aroma celor mai alese cafele din lume, savoarea celor mai aromate ceaiuri și vei putea încerca cea mai nouă aparatură de specialitate. Pentru pretențioși, printre cei mai buni prăjitori de cafea din Capitală vor pregăti blend-uri speciale.

Festivalul de Harpă București, Universitatea de muzică

Festivalul de Harpă București reunește harpiști din țară și străinătate pentru a celebra trecerea a 125 de ani de harpă în România, însă principalul scop al Festivalului este promovarea harpei în rândul publicului tânăr. Evenimentul are loc între 28 și 30 octombrie.

Eveniment Caritabil Colectiv, Berăria H

La un an de la tragedia din 30 octombrie 2015, Asociația Colectiv GTG 3010 organizează în perioada, 28 – 30 octombrie, #3010 Festival, eveniment caritabil în beneficiul victimelor Colectiv. La Berăria H, în cele trei zile ne vor fi alături Compact, Talisman, Coma, Kempes, Metrock, Anton, Krypton, Truda, Altar, Awake, Trooper, W3 4R3 NUMB3R5, Costi Cămărășan Band, Florin Chilian, Bulletproof, Fallen, Nexus, Hatemode, Gray Matters, 7 Semne, ultimele cinci fiind direct afectate de incendiul din clubul Colectiv. Banii din vânzarea biletelor vor fi folositi in beneficiul victimelor Colectiv, la decontarea tratamentelor.

The Fresh, Expirat

Pe 28 octombrie, The Fresh pregătește o seară de basm alternativ alături de Ishome LIVE. Originară din Rusia, senzația muzicii electronice contemporane propune o selecție plină de prospețime, în care beat-urile clasice fac casă bună cu ritmurile ambientale și producții sincretice moderne.

Organic & Choco Fest, Mall Promenada

Dulciuri raw vegan, băuturi fără zahăr, specilități îndulcite cu alternative sănătoase ale zahărului, cum ar fi ștevia și cosmetice bio pentru un look sănătos, toate te așteaptă, la nivelul -1, să le iei acasă. Organic & Choco Fest va avea loc până pe 31 octombrie.

Board Games Garage Sale, Creative Board Gaming

Evenimentul va avea loc pe 30 octombrie. Taxa de acces la eveniment este 20 lei/persoană și include accesul la oricare din cele 3 activități propuse: vânzare, achiziționare sau joacă.

Free Comic Book Day, Red Goblin

Halloween Comicfest este o zi internațională în care magazinele participante din intreaga lume dau gratuit benzi desenate special publicate pentru acest eveniment oricărui pasionat care le trece pragul. Sâmbăta aceasta, începând cu ora 12:00, vino la Red Goblin pentru a-ți alege banda desenată favorită!

Tu ce alte planuri ai pentru acest weekend?


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *