Cele mai originale concepte de restaurant din lume

Mâncarea nu este singurul lucru care contează atunci când mergi la un restaurant, ci experiența per total este de regulă lucrul care te face să vrei să revii. Aceste restaurante atipice de mai jos au găsit maniere ingenioase de a asigura o experiență unică, pe baza unui personal… mai puțin obișnuit.

Restaurantul care îți aduce comanda greșit, pentru că personalul suferă de demență



Să primești felul de mâncare greșit, în special atunci când ești entuziasmat de ce ai comandat, este, evident, frustrant. De aceea, la prima vedere, ideea de a deschide un restaurant care pleacă de la premisa că îți va servi, foarte probabil, altceva decât comanda pe care ai făcut-o, pare absolut bizară. Însă explicația este una heartwarming.

The Restaurant of Mistaken Odrers, pe care îl poți vizita în Japonia, are staff-ul de ospătari alcătuit exclusiv din persoane care suferă de demență. Iar asta presupune că, uneori, aceștia vor plasa comanda ta greșit și vei fi servit cu total altceva decât ai cerut inițial. Conceptul a fost testat în 2017 și, în mod deloc surprinzător, a prins la public, neexistând aproape niciun client nemulțumit că a primit alt fel de mâncare decât ce a comandat, ci, dimpotrivă, mulți oaspeți ai restaurantului declarând că au fost plăcut surprinși să încerce feluri de mâncare pe care în mod normal nu le-ar fi ales din proprie inițiativă din meniu. „37% dintre comenzile noastre au fost greșite, dar 99% dintre clienții noștri s-au declarat mulțumiți”, au notat proprietarii restaurantului dupa un trial run.

Conceptul din spatele restaurantului a fost gândit pentru a atrage atenția asupra faptului că persoanele care sunt afectate de demență nu trebuie să fie izolate din societate, ci integrate în activități și joburi care, de altfel, încetinesc accentuarea simptomelor demenței.

Restaurantul în care mănânci pe întuneric și ești servit de personal nevăzător

Este binecunoscut faptul că atunci când unul dintre cele cinci simțuri dispare sau este blocat, celelalte se ascut pentru a compensa. De aceea, să mănânci în întuneric absolut este o experiență cât se poate de interesantă. Acest concept a fost explorat de mai multe restaurante din diverse țări, însă Onoir, un establishement din Quebec, Canada, a dus lucrurile cu un pas înainte, transformând ideea în ceva ce implică nu numai o experiență inedită pentru clienți, cât și o acțiune ce aduce beneficii unui grup defavorizat – întregul staff de ospătari ai restaurantului este alcătuit din persoane nevăzătoare.

Onoir a inițiat un parteneriat cu Emploi Quebec, o organizație care se ocupă cu trainingul persoanelor nevăzătoare, astfel încât acestea să fie ajutate să reintre pe piața de muncă (procentul de șomaj al persoanelor nevăzătoare este de circa 70%).

Pe lângă meniul clasic, există posibilitatea să optezi pentru un meniu-surpriză, astfel încât experiența de a lua masa în întuneric absolut să fie completată de faptul că va trebui să îți folosești la maximum celelalte simțuri pentru a depista ce îți este servit în farfurie.

Restaurantul în care copiii prepară și servesc mâncarea

Mai multe studii au arătat că atunci când copiii sunt implicați în procesul de preparare al meselor, dezvoltă o relație mai bună cu mâncarea. La restaurantul Kinderkookkafe, localizat în Amsterdam, copiii sunt responsabili nu numai de pregătirea mâncării, ci și de servirea ei, de aranjarea și strângerea mesei, ba chiar pot prepara și servi băuturi non-alcoolice la bar sau încasa plata (totul cu un strop de ajutor din partea adulților, atunci când este nevoie).

Restaurantul este pe jumătate daycare, pe jumătate cooking school, și încurajează copiii cu vârste între 2 și 12 ani să fie responsabili și să își cultive talentul pentru gătit – pot prepara sandvișuri, milkshake-uri, pizza, sau chiar torturi, pe care au apoi opțiunea să le consume ei înșiși ori să le servească părinților sau altor oaspeți ai restaurantului. Copiii sunt în permanență supravegheați de adulți, însă aceștia nu intervin decât atunci când li se cere ajutorul sau când simt că este neapărat nevoie, pentru a lăsa copiilor oportunitatea de a se descurca singuri.

Restaurantul operat în totalitate de roboți

Există deja de ceva vreme mai multe restaurante în lume care au înlocuit o parte a staff-ului cu roboți, însă anul trecut, în provincia Guangdon din China s-a deschis primul restaurant operat în totalitate de roboți. Mai exact, tot procesul – de la primirea comenzii la selectarea ingredientelor, prepararea mâncării și livrarea ei la masă – este complet automatizat.

Restaurantul Foodom are 40 de roboți pe post de „angajați”, capabili să prepare 200 de feluri de mâncare. Roboții au „învățat” să gătească urmărind și imitând 11 chefi profesioniști, care au introdus date cât mai exacte într-un sistem de inteligență artificială (de exemplu, de câte ori este nevoie să fie amestecată mâncarea, care este dimensiunea optimă pentru tăierea ingredientelor etc.).

Printre avantajele sistemului complet automatizat se numără faptul că roboții ocupă considerabil mai puțin spațiu în bucătării decât oamenii (un robot specializat pe noodles ocupă 4 metri pătrați și în acest spațiu poate crea 120 de rețete pe baza acestui ingredient), și, desigur, este o alternativă mai sigură decât restaurantele clasice în contextul actual al pandemiei. Un dezavantaj notat de unii clienți, însă, este faptul că mâncarea este mereu la fel, lipsindu-i acel touch uman care te face să savurezi cu adevărat o masă pregătită cu pasiune.

Restaurantul în care mâncarea e preparată de deținuți din închisori

Lanțul de restaurante Clink (numele provine de la denumirea în jargonul englezesc a unei celule de închisoare) este o inițiativă a fundației The Clink Charity, care încurajează reabilitarea prizonierilor și reintegrarea lor pe piața de muncă după ispășirea sentinței.

Fundația recrutează deținuți care mai au de petrecut între 6 și 18 luni în închisoare și le oferă training, cu posibilitatea de a se angaja ca parte din staff-ul unuia dintre cele 4 restaurante Clink din Regatul Unit odată ce își recapătă libertatea. Această inițiativă nu numai că oferă o șansă de reintegrare în societate, ci contribuie de asemenea la schimbarea percepției negative a publicului asupra deținuților din închisori.

Foto: Unsplash

Citește și Mai mergem în vacanță cu AirBNB?

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.