Evenimente București. Unde ieșim în week-end-ul 6-8 ianuarie?

By  | 

Află care sunt cele mai cool evenimente din perioada 6-8 ianuarie 2017, potrivit echipei COSMO.

În Bucureşti au loc foarte multe evenimente, în special în weekend. Însă sunt atât de multe încât este greu să afli de ele în timp util! Din acest motiv, îţi pregătim săptămânal o listă de recomandări care sperăm să fie pe placul tău.

Carpathian Garden, Gogot Cafe Teatru

Un „act comic social” susţinut de personaje contemporane delicioase. Prezentatori de ştiri, parcagii, preoţi, staruri de filme XXX, moguli de presă, politicieni, se succed în faţa spectatorului, provocându-i umorul şi inteligenţa. Piesa de teatru are loc vineri, începând cu ora 19:00.

Epoca de Gheață, Sun Plaza

Exponate animatronice în mărime naturală, înfățișând zece mamifere aparținând megafaunei, dispărute în timpul glaciației, îți vor spune povestea lor impresionantă. Așezate în decoruri specifice perioadelor în care au trăit, vor readuce la viață o lume uitată, plină de extrordinar. Expoziția cu intrare liberă, deschisă în perioada 1 noiembrie 2016 – 31 ianuarie 2017.

Film gratuit la Happy Cinema pentru Ion și Ioana

„Ionel, nu mai pirata, hai la Happy Cinema”! Pe 7 ianuarie, lanțul de cineplexuri Happy Cinema oferă o intrare gratuită la un film la alegere celor care poartă prenumele de Ion, Ioan, Ionel, Ionuț, Ioana, Ionela.

De Sfântul Ionică la Păpică pentru Azorică

Sâmbătă, 7 ianuarie 2017, între orele 11:30 – 13:30, la intersecția Bd. Basarabia cu str. Câmpia Libertății, va avea loc colecta de mâncare pentru cățeii din adăpostul A Doua Șansa de la Glina – „Păpică pentru Azorică”. Găsești aici mai multe detalii despre eveniment.

Stand-up comedy, The Temple Social Pub

The Temple Social Pub îți pregătește o surpriză duminică, 8 ianuarie: Cosmin Bighei și Tiberiu Popovici! Show-ul de stand-up comedy are loc începând cu ora 20:00.

Previziunile Anului 2017, Ceainăria ARTea

Vinno duminică, începând cu ora 12:00, la evenimentul „Anul Cocosului de Foc – Previziunile Anului 2017”. Vei putea afla detalii legate de anul nou într-o armosferă relaxantă, cu ceaiuri aromate.

Tu ce planuri ai pentru acest weekend?



Booking.com

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *