Urban agenda. Evenimente București 6-12 august 2018

By  | 

Aruncă un ochi pe agenda noastră urbană și află care sunt cele mai cool evenimente care au loc în săptămâna 6-12 august în București.

CineParK, Parcul Herăstrău

CineParK este un spațiu dedicat oamenilor care caută neconvenționalul și care preferă să își petreacă timpul în aer liber, fiind o alternativă gratuită și accesibilă la cinematograful clasic. Programul actualei ediții include peste 20 de filme de referință, proiectate de joi până duminică, până pe 12 august, în intervalul orar 18:30 – 22:30.

HipTrip România Culinară, Grădina Vivolis Events

Evenimentul își propune să ducă bucătăria românească din sfera tradițională în cea urbană și își dorește să devină o punte de legătură între puținii păstrători de tradiții gastronomice care prezervă aceleași metode de gătit ca în secolele trecute, făcând uz de ingrediente cultivate local, și generațiile tinere, urbanizate. HipTrip România Culturală are loc între 9 și 12 august, orele 19:00-23:00.

Bărbatul perfect defect, Teatrul Roșu

Trebuie doar să te îndrăgostești ca să-l recunoști! Și gata… e perfect! Doar că întrebarea este: Ce faci cu el? Îl păstrezi? Îl cedezi? Nu te grăbi să dai un răspuns până nu vezi, cu ochii tăi această piesă de teatru, care are loc pe 12 august, începând cu ora 17:00.

Atelier de pictat tricouri, Art & Hobby Studio

Vei petrece o după-amiază plăcută într-o atmosferă prietenoasă și vei pleca acasă cu un obiect vestimentar personalizat! Vor fi puse la dispoziție tricouri, culori speciale pentru material textil rezistente la apă, pensule, surse de inspirație și sfaturile prețioase ale artistului plastic Bianca Radu. Evenimentul are loc pe 8 august, începând cu ora 15:00.

Virtual Reality Journeys, Fabrica

Gateway VR studio, alături de Fabrica, te invită la o seară fantastică de călătorii în lumi virtuale. Se pune la dispoziție un headset de realitate virtuală, iar tu trebuie doar să alegi experiența în care vrei să fii purtat. Totul se întâmplă în siguranță și vei fi ghidată pe parcursul experienței. Evenimentul are loc pe 7 august, între orele 18:00 și 22:00.

Tu ce planuri ai pentru această săptămână?

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *