Urban agenda. Evenimente București 10-16 decembrie 2018

By  | 

Aruncă un ochi pe agenda noastră urbană și află care sunt cele mai cool evenimente care au loc în săptămâna 10-16 decembrie în București.

Vagabond Sessions, Control Club

Vagabond Sessions va fi o serie de zece videoclipuri în care muzicieni români vor fi duși în locuri neconvenționale: tren, aeroport, lift de corporație, spital, azil etc., unde aceștia vor susține un mini-concert ad hoc pentru pasagerii si trecatorii luati prin surprindere. Primul episod al seriei îi urmărește pe cei de la Balkan Taksim. Evenimentul aere loc pe 11 decembrie, începând cu ora 19:30.

NexT International Film Festival, Cinema Muzeul Țăranului

Cea de-a 12-a și ultima ediție a Festivalului Internațional de Film NexT va avea loc în perioada 14-17 decembrie, la Cinema Muzeul Țăranului din București, și marchează încheierea unui capitol important din povestea filmului românesc. Ediția de anul acesta va fi una restrânsă, care se întoarce la originile evenimentului și aduce în prim-plan scurtmetrajele selecționate în competiție, noile voci ale cinemaului de mâine.

Borgore, Arenele Romane

Asaf Borger, cunoscut ca Borgore, revine în Romania pentru un show incredibil pe 16 decembrie la Arenele Romane, în cort încălzit. Concertul începe la ora 20:00.

Copacul cu fapte bune, Expirat

Copacul cu fapte bune se întoarce cu ediția 13, de data asta în Expirat. Pe lângă donații, vor avea loc și piese de teatru de copii, cor, muzică, filme de animație, proiecție de film documentar și concert de colinde. Găsești AICI mai multe detalii legate de eveniment.

Târgul cadourilor de designer, The Institute

Ediția aniversară, cu numărul 10, al celui mai așteptat târg de cadouri de designer, are loc pe 15 și 16 decembrie, între orele 11:00 și 20:00. Vei găsi aici o selecție de design de obiect fresh, bijuterie contemporană, selecție fashion curatoriată, leather, beauty room (cosmetice), gourmet, artă.

Tu ce planuri ai pentru această săptămână?

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *