E sau nu momentul să îți iei o casă?

By  | 

Începând cu 15 august 2020, proiectul Noua Casă — care înlocuiește ca denumire programul „O familie, o casă”, care la rândul său înlocuise programul Prima Casă — a devenit operațional; săptămâna de după fiind publicate și normele de aplicare.

Această măsură guvernamentală, destinată mai ales contracarării efectelor crizei generate pe piața imobiliară de către pandemia de coronavirus, îi ajută pe toți cei care își doresc o locuință… să își îndeplinească visul. Dacă îți dorești o casă a ta, decorată exact ca în pozele de pe Pinterest, mai rămâne doar să știi foarte bine ce implică transformarea acestui vis în realitate iar, dacă măsurile ți se par convenabile și, mai mult, le poți susține — să te bucuri de dimineți senine în apartamentul sau în casa ta, oricât de mare sau mică ar fi. În calitate de beneficiar al programului Prima Casă, nu pot decât să îți mărturisesc că merită tot efortul: nu am fi putut achiziționa o casă dacă nu beneficiam de un procent atât de mic de avans, pentru că am optat pentru un credit mai mic de 70.000 euro, am beneficiat de 5% avans din suma totală (Notă: Avansul reprezintă diferența dintre prețul de achiziție al locuinței și finanțarea garantată de stat) sau dacă banca care ne-a oferit împrumutul nu ar fi avut măsuri mult mai maleabile prin prisma faptului că statul român a garantat pentru noi. Așa cum am avut parte de cel mai mic avans dintre toate tipurile de credite ipotecare, suntem beneficiarii unei dobânzi mult mai mici  decât ar fi fost în cazul în care apelam la un credit ipotecar clasic.

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre programul Prima Casă

Dar nu pot nici să nu te avertizez legat de câteva aspecte: întreg procesul este puțin mai complicat decât pare mai ales pentru că depinzi de statul român (ceea ce înseamnă că trebuie să îți asumi că ești într-o căruță trasă de cai bătrâni și leneși, și aprobările de care ai nevoie vor veni, dar în ritmul lor lent, dar și faptul că va trebui să completezi o mulțime de acte, să îndeplinești o mulțime de condiții); pentru că creditul tău este garantat de către același stat român, e posibil ca rata ta de 1000 lei să se transforme în rata ta de 1500 lei în doar trei luni pentru că fluctuația sa depinde de nivelul ROBOR-ului (Romanian Interbank Offer Rate) — pe de altă parte, există posibilitatea ca lucrurile să revină la normal, tocmai am trecut prin această situație. Așadar, trebuie să ai o marjă financiară, și să nu fii la limită cu banii pe care îi ai de la o lună la alta, ca să nu treci prin momente extrem de stresante (cum spuneam, tocmai am trecut prin această experiență). După ce ai semnat contractul de vânzare-cumpărare (pentru mine chiar a fost una dintre cele mai frumoase zile din viața mea, asta după ce oricum îmi dusesem cu mult înainte să se încheie tranzacția un ghiveci cu flori în casa pe care urma să o cumpărăm — am avut noroc de un constructor simpatic care mi-a înțeles dorința arzătoare sau, altfel spus, nebuniile de femeie care își dorește cu ardoare ceva), trebuie să mai ai ceva în vedere: casa ta, noul tău cuib care se va plia perfect pe felul tău de a fi, nu poate fi locuită dacă nu are un minimum de mobilier și, mai ales, obiecte electrocasnice (acestea fiind de cele mai multe ori și cele mai scumpe).

Programul Noua Casa

Tocmai pentru că nu ne-am gândit prea mult la aceste detalii, fiind prinși de flama realizării celui mai mare vis de până atunci, eu și partenerul meu avem acum încă două rate pe lună, și am avut noroc că ne-am mai încadrat pentru obținerea lor. Așadar, luați în calcul și această cheltuială. De asemenea, locuințele achiziționate prin programul Noua Casă nu se supun Legii Dării în Plată, adică nu poți preda băncii locuința dacă nu îți mai permiți să achiți rata lunară. Pe lângă avans, trebuie să mai plătești și trei rate de dobândă aferente costului unui depozit, nu poți vinde locuința timp de cinci ani după achiziționare și ești nevoit să achiți un comision către Fondul de Garantare Noua Casă, în valoare de 0,25% din suma împrumutată.

Altfel, în fiecare zi aș lua în brațe câte un perete din casă, că nu mai știu altfel cum să îmi manifest bucuria.

Prima casă versus Noua Casă

Programul Prima Casă a fost introdus în criza economică din 2009 menținut mai bine de un deceniu de toate guvernările ce au urmat. Peste 296.000 de contracte Prima Casă cu garanții de circa 26,7 miliarde de lei au fost încheiate în ultimii 11 ani. Potrivit BNR, creditele Prima Casă în sold reprezintă 43% din totalul de 83 de miliarde de lei în credite ipotecare acordate de bănci. (SURSĂ: www.profit.ro) „Faţă de fostul program Prima Casă am mai mărit plafonul la 70.000 de euro. Trebuie să încurajăm şi românii care au un venit mai mare, dar şi dezvoltatorii să ofere nişte condiţii superioare. Dacă un român câştigă mai mult, de ce să nu şi dăm posibilitatea să aplice pentru programul Noua Casă? Pentru orice locuinţă construită în ultimii cinci ani şi de acum încolo, poţi accesa un credit între 70.001 euro până la 140.000 euro, cu un avans mai mare, de 15%”, a declarat Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), citat de către Agerpres.

Citește și: 10 lucruri pe care le ai în casă și ar putea să-ți aducă bani

Păstrându-ne credința în intențiile bune ale FNGCIMM, totuși nu putem să nu vedem aici un risc care apare ca o urmare a deciziei de a mări plafonul de creditare: este foarte posibil ca în următorii ani prețul locuințelor să crească considerabil, asta mai ales având în vedere că dezvoltatorii au tot adus în discuțire creșterea prețurilor materialelor de construcție, iar credința generală este că în România (mai ales în București) prețurile locuințelor sunt prea mici față de regiune și față de puterea de cumpărare care a crescut în ultimii ani.

De asemenea, în cazul locuințelor vechi (recepționate la terminarea lucrărilor de construcție cu mai mult de cinci ani înainte de solicitarea creditului garantat), condițiile rămân similare programului Prima Casă. Pe de altă parte programul revizuit Noua Casă vine în sprijinul familiilor care își doresc locuințe mai spațioase, cu condiții superioare.

Programul Noua Casa

Beneficiarii Noua Casă

Beneficiarii programului Noua Casă pot fi toți cei care la data solicitării creditului garantat nu deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia o locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită. Mai mult, cei care solicită creditul pentru Noua Casă sunt obligaţi să achiziţioneze o singură locuinţă prin creditul acordat. În ordonanţa de urgenţă este prevăzut faptul că avansul este de minimum 5% din preţul de achiziţie pentru toate categoriile de locuinţe, în care în care valoarea finanţării este de maximum 70.000 euro şi de minimum 15% din preţul de achiziţie al locuinţelor noi, în cazul în care valoarea finanţării este cuprinsă între 70.000 euro şi 140.000 euro.

Aceste împrumuturi sunt destinate locuințelor recepționate sau consolidate în cel mult 5 ani de la data solicitării creditului. Ponderea maximă a garanției statului în credit crește de la 50% la 60% în forma curentă, dar pe de altă parte crește și avansul minim, de la 5% la 15%. (Sursă: www.profit.ro) “Prin programul Noua Casă se vor acorda două categorii de credite pentru locuinţe noi (prin locuinţă nouă se înţelege orice locuinţă, recepţionată la terminarea lucrărilor, cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat precum şi locuinţele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat) respectiv: 1) credite de până la 140.000 de euro pentru care se percep un avans de 15% şi se acordă o garanţie în nume şi cont stat în valoare de 60%; 2) şi credite de până la 70.000 de euro cu un avans de 5% şi o garanţie în nume şi cont stat de 50%”, se menţiona în comunicatul trimis de către Fondul Național de garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN).

SIMULĂRI NOUA CASĂ

Pentru creditele mai mari de 70.000 euro, avansul se modifică la 15%:

  • Pentru un aparatament de 80.000 euro, luat pe 20 de ani, cu un avans de 15% – în lei, apartamentul are o valoare de aproximativ 387.208 lei. Avansul de 15% reprezintă 58.081 lei, iar creditul ajunge la 329.126 lei. Cu o dobândă de 4,72%, rata lunară ajunge să fie de 2.121 lei. Iar dacă gradul de îndatorare este de 45%, va fi nevoie de un salariu de 4.713 lei net;
  • Pentru un apartament de 90.000 euro, luat pe 20 de ani, cu un avans de 15% – calculul este similar, astfel că vei avea o rată lunară de 2.386 lei și va fi nevoie de un venit lunar minim de 5.302 lei net;
  • Pentru un apartament de 140.000 euro (plafonul maxim), luat pe 30 de ani, cu un avans de 15%, rata lunară ajunge la 2.994 lei, iar salariul minim necesar pentru plata sa trebuie să depășească 6.653 lei.

Pentru creditele mai mici de 70.000 euro, avansul rămâne 5% și avem următoarele scenarii posibile:

  • Pentru un apartament de 70.000 euro, luat pe 20 de ani, cu un avans de 5%, rata lunară este de aproximativ 2.074 lei, iar salariul minim net este de 4.600 lei;
  • Pentru un apartament de 70.000 euro, luat pe 25 de ani, cu un avans de 5%, rata lunară este de 1.830 lei, iar salariul trebuie să treacă de 4.066 lei net;
  • Pentru un apartament de 70.000 euro, luat pe 30 de ani, cu un avans de 5%, rata lunară coboară până la 1.673 lei și este nevoie de un venit minim de 3.717 lei net.

(——sursă: www.storia.ro)

Cine poate aplica

  • Orice cetățean român cu un venit stabil, valoarea acestuia depinde de suma dorită și de banca cu care colaborzi.
  • Persoanele care au salariul minim pe economie, însă suma disponibilă va fi mai mică decât plafonul maxim al acelei categorii de locuință.
  • Cei care nu au în proprietate cu soțul/ soția sau alte persoane o locuință individuală sau în comun mai mare de 50mp, cu excepția locuințelor primite moștenire.
  • Cei care nu au în derulare un credit ipotecar sau cei care nu au beneficiat deja de programul Prima Casă.
  • Cei care au posibilitatea să realizeze un depozit colateral egal cu valoarea dobânzii pentru trei luni.

FOTO: Unsplash

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *