Deco Inspiration: 10 obiecte de design interior care ne plac

By  | 

Obiectele de decorațiune sunt cele care fac un spațiu să se simtă ca „acasă”. Iată ce ne-a atras atenția în acest început de sezon:

Oglindă Zara Home, 199 lei – aici

Oglinzile dau impresia unui spațiu mai mare și mai aerisit, așa că nu te teme să incluzi mai mult de una într-o încăpere. Cea de mai sus, cu suprafața din sticlă de culoare arămie, este o alternativă inedită pentru oglinzile clasice. În loc să o agăți într-un cui, sprijin-o de un perete, alături de un tablou (de asemenea rezemat de zid, nu agățat). Va oferi extra luminozitate spațiului și va fi și un decor cool pentru mirror selfies.

Cană H&M Home, 29,90 lei – aici

Părerea mea e că nu poți avea niciodată prea multe căni, iar cele de mai sus sunt atât de cool prin aerul lor minimalist, încât pot servi și drept obiect de decor atunci când nu le pui în practică utilitatea standard – nu se vând în set, așa că poți cumpăra câte vrei din fiecare culoare și le poți păstra suprapuse pentru a crea un decor pe cât de cool, tot pe atât de practic (ocupă foarte puțin loc și e foarte accesibil).

Traversă din in H&M Home, 59,90 lei – aici

Traversa de mai sus se potrivește la fix peste o față de masă cu print botanic. Finisează decorul cu un set de tacâmuri aurii și câteva ghivece mici cu plante suculente. Traversele sunt un detaliu subtil cu ajutorul căruia poți crea un aranjament de masă cu aer modern și, în același timp, organizat. Cea de mai sus are un vibe fresh, dat de printul care ilustrează perioadele de recoltă pentru diverse plante.

Vază Zara Home, 199 lei – aici

Din punctul meu de vedere, vazele ar trebui să arate bine chiar și atunci când sunt goale. Cea de mai sus este un exemplu perfect în acest sens – arată cool de sine stătătoare, ceea ce înseamnă că nu e nevoie să o pui la păstrare atunci când se întâmplă să nu ai flori de pus în ea, ci o poți poziționa la vedere, pe post de obiect de decor.

Set pahare de shot din sare de Himalaya, Firebox, 24,99 GBP – aici

Nu se încadrează tocmai la categoria „obiecte de decor”, dar am inclus pe listă acest set de pahare de shot din sare de Himalaya, pentru că sunt atât de cool încât vei vrea să le folosești de fiecare dată când ai invitați la tine acasă. Sunt refolosibile (se spală cu apă după fiecare utilizare) și dau un gust aparte băuturilor – plus că sunt un statement piece mult mai interesant decât un set clasic de pahare de shot.

Ceas de masă Ikea, 59,90 lei – aici

Deși avem cu toții tendința să verificăm ora mai degrabă pe telefoane, un ceas de masă clasic rămâne un element de decor care merită inclus în camera de zi. Ceasul de mai sus a prins un loc în această listă grație faptului că încapsulează atât elemente retro, cât și detalii moderne – forma și culoarea au o aură vintage, în timp ce pattern-ul de pe interior are un aer ușor futurist.

Veioză Zara Home, 499 lei – aici

Un corp de iluminat bine ales poate modifica atmosfera întregului spațiu în care este poziționat – veioza de mai sus ne place pentru aerul minimalist și pentru faptul că poate fi folosită cu un bec Edison.

Lumânare Firebox, 19,99 GBP – aici

Această lumânare vine în patru versiuni, fiecare conținând o figurină din ceramică ce iese la iveală pe măsură ce se topește ceara. Figurinele nu pot fi alese atunci când achiziționezi lumânarea, dar ai șanse să nimerești fie un lup, fie un vultur, un urs sau un unicorn.

Poster Etsy, 4,06 euro – aici

Există o variantă pentru adulți a posterelor care acopereau pereții camerei în adolescență – postere cu ilustrații vintage, care arată senzațional în rame simple, minimaliste, și care merg fie agățate de perete, fie (dacă au dimensiuni mai mari) pur și simplu sprijinite de un zid al încăperii.

Ghiveci pentru plante Stradivarius, 39,90 lei – aici

Acest mini ghiveci, complet cu un suport metalic, este perfect pentru o plantă suculentă sau un cactus de dimensiuni mici – vestea bună este că ambele variante sunt extrem de ușor de îngrijit, deci sunt potrivite și pentru cei care nu se consideră neapărat pricepuți la a ține o plantă în viață.

Foto: Unsplash

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *