De ce trebuie sa tii cont in calatoriile cu masina

By  | 

În primul rând trebuie să ştiţi că o adevărată doamnă, când se urcă într-un taxi, nu stă pentru nimic în lume în faţă. Bărbatul care însoţeşte o doamnă nu se aşază nici el lângă şofer, ci în spatele acestuia, cu doamna alături, în dreapta. Dacă sunt trei persoane, două doamne şi un domn, domnul stă lângă şofer şi nu se înghesuie toţi trei în spate, crezând că aşa se face. Dacă e vorba de trei doamne, lângă şofer se aşază cea mai tânăra, scrie Aurelia Marinescu în cartea sa "Codul bunelor maniere astăzi".

  • CODUL BUNELOR MANIERE la masă. Află cum se mănâncă sarmalele, pastele, salata, peştele sau cartofii

În maşinile particulare, când avem invitaţi, regulile sunt aceleaşi ca în casă: invitatul de onoare, doamna în vârstă, domnul în vârstă, superiorul se aşază în dreapta persoanei aflate la volan. Toate aceste lucruri se discută înainte de urcare. Se cuvine să facem oferta pentru ocuparea locului din faţă doamnei pe care am invitat-o, chiar dacă soţia celui care şofează suferă (în tăcere…). Tot politicos este ca doamnă invitată să refuze şi toată lumea e mulţumită.

  • CODUL BUNELOR MANIERE: Arta conversaţiei şi comportamentul CORECT în societate

Dacă şoferul sau unul dintre pasageri este fumător şi obişnuieşte să fumeze în maşina proprie, gestul este nepotrivit atunci când mai sunt şi alţi pasageri în maşină. Poţi fuma doar cu încuviinţarea celorlalţi, dar ideal ar fi să aştepţi până la primul popas, ceilalţi s-ar putea să spună că nu îi deranjează doar din politeţe.

Află mai multe bune maniere pentru când călătoriţi cu autoturismul pe RomâniaTV.net


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *