De ce ne vine să ne sufocăm animalele de companie… cu iubire?

By  | 

„Vai de capul meu, e atât de adorabil, vreau să-l strâng în brațe până pocnește!” — Chiar ieri am zis asta în legatură cu un motan pufos, care se uita la mine cu clasicul sictir pisicesc, anticipând sesiunea de iubire cu de-a forța ce urma să îi strice zenul. Cei câțiva prieteni ai mei care erau de față s-au lansat în clasicul „Wow, tu chiar nu știi să te joci cu animalele”, pe care îl aud de fiecare dată când smotocesc cu însuflețire vreo pisică sau vreun câine. Ce-i drept, rareori contactul meu cu vreun animal implică doar sa îl mângâi blajin pe cap și să îl scarpin finuț sub bărbie, conform standardelor. Cum mă joc eu cu animalele? Nu, nu le strâng în brațe până pocnesc, să ne-nțelegem. Iubesc animalele absolut enorm și niciodată nu le-aș face vreun strop de rău. Însă tocmai entuziasmul meu nemărginit când văd un animal face ca reacția mea să pară… ușor bizară. Când mă joc cu pisici sau câini, îmi place sa îi apuc de urechi sau de mustăți, de lăbuțe, de coadă, să mă hârjonesc cu ei până când se ajunge la o lupta 1-1 (în joacă, bineînțeles). Alternativ, dacă nu se lasă cu „luptă”, atunci intervine o sesiune de smotocit și pupături până când, exasperat, amărâtul în cauză se extrage (cu greu) din brațele mele. Ca să fiu sinceră, așa mi-am manifestat mereu afecțiunea față de animale, însa, dacă acasă, clanul meu felin format din doi motani și o pisică, suportă cu stoicism apucăturile mele, în public sunt judecată aproape de fiecare dată, explicându-mi-se, iar și iar, că „animalelor le place când le mângâi ușor pe cap, nu când le frămânți ca pe aluat, ce-i cu reacțiile astea?!”.

Atât de mulți oameni au comentat legat de modul meu de a interacționa cu animalele, încât am început să mă întreb dacă chiar oi fi eu vreo ciudată. Apoi mi-am amintit că, recent, o prietenă a văzut o pisică și a zis „Vai, e așa simpatică, îmi vine s-o mușc de cap”, iar un alt prieten mi-a zis că dacă-și ia vreodată un câine, o să aleagă unul de talie mare, ca să poată să aibă sesiuni de wrestling fair-game. Suntem clar în minoritate, dar existăm – noi, persoanele care atunci când văd un animal, le place atât de mult încât vor cu orice preț să-l sufoce. Cu iubire.

Vestea bună: nu suntem săriți de pe fix. O dovedesc studii oficiale! Într-un studiu publicat în 2015, Oriana Aragón, cercetător în domeniul emoțiilor umane și membru al Departamentului de Psihologie de la Universitatea Yale, a identificat fenomenul și i-a dat denumirea „cute aggression”. Ideea de a-l studia i-a venit urmărind un interviu în care actrița Leslie Bibb îi spunea talk show host-ului Conan O’Brien că a văzut un câine „așa drăguț încât îmi vine să-i dau un pumn”. Când Conan a întrebat, precaut, „Un pumn…?”, Leslie a clarificat, „De drag!”. Ulterior, în 2018, o serie de cercetători de la Yale au publicat, ca follow-up, în Frontiers in Behavioral Neuroscience, un studiu mai amplu pe subiect, în care au analizat ce se întâmplă în creierul oamenilor ca să nască acest sentiment de „cute aggression”.

Impulsul de a vrea să strângi, muști sau sufoci ființe adorabile, fără a avea vreun strop de intenție de a le face rău, are o explicație simplă – practic, există o nișă de oameni al căror creier e atât de copleșit de drăgălășenie, încât dezvoltă un mecanism de apărare pentru a nu o lua razna. „Cute aggression” e un exemplu de expresie dimorfă a sentimentelor – atunci când o persoană simte emoții pozitive dar le comunică prin exprimări asociate cu emoțiile negative, ca atunci când plângem de fericire.

Ambele studii au arătat că fenomenul de „cute aggression” este unul perfect sănătos și survine pentru ca oamenii să își poată restabili echilibrul emoțional atunci când se simt inundați de emoții pozitive prea intense. Cu alte cuvinte, e modul creierului nostru de a ne spune „Calmează-te, nu te lăsa copleșit de drăgălășenie, pentru că dacă ești copleșit, nu mai ai cum să gândești limpede și să ai grijă de ființa asta”. De altfel, studiile au arătat că oamenii care experimentează asta ar putea fi per total mai echilibrați din punct de vedere emoțional decât restul. Așa că take that, scepticilor, mă duc să trag – la propriu – mâța de coadă.

Foto: Getty Images, Unsplash

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *