Cum ne influenteaza idealismul de la cinema

By  | 

Intotdeauna m-am gandit la filme ca la o modalitate de divertisment: ma uit la comedii ca sa ma binedispun, sa rad cu lacrimi, sa ma detensionez, ma uit la filme de groaza ca sa ma sperii (asta este, suntem dependenti de adrenalina, iar scenele horror nu fac decat sa o intensifice), ma uit la filme de dragoste ca sa am la ce folosi servetelele si la animatii ca sa-mi regasesc spiritul ludic.

Niciodata nu am luat in serios micile lor exagerari, menite sa rascoleasca in public tot felul de sentimente. “E doar un film!”, ii ziceam prietenei mele, care insista ca Pretty Woman este o “piesa” cinematografica foarte realista, unul din acele filme rupte din viata. Nu m-am obosit sa-i enumar partile trase de par si total nerealiste, pentru ca stiam cate pachete de servetele consumase in cele 6 dati cand il vizionase. M-am multumit sa ridic din umeri si sa zic: “Asa o fi”.

Cert este ca sunt o gramada de oameni care cred cu tarie in ceea ce vad pe marele ecran de la cinema si analizeaza discrepanta dintre realitate si fictiunea filmului in defavoarea primei, fiind ferm convinsi ca adevarul e in replicile rostite cu patos. Si mai grav este cand aceste persoane fac tot posibilul pentru a-si duce viata in conformitate cu adevaruri “pescuite” de pe buzele actorilor. Pentru ca nu am reusit in ruptul capului sa inteleg acest fenomen, am cerut ajutorul mai multor psihologi pentru a-l analiza asa cum trebuie.

Adultii-copii si nevoia de povesti

“Atunci cand suntem copii, povestile ne dau acces la alte experiente de viata si ne transmit informatii importante despre noi, in general intr-o maniera accesibila si amuzanta. Nevoia de povesti nu dispare cu depasirea varstei copilariei. Nu dispare nici nevoia de a crea fantezii si de a locui in ele. Filmul este un mijloc de a raspunde acestei nevoi”, ne spune Eugen Hriscu, psihoterapeut, clinica PsyMotion, Bucuresti.

Nu-i de mirare ca mai toate filmele sunt variante moderne ale vechilor povesti cu Cenusareasa, Alba ca Zapada si Mama Vitrega. Tocmai de aceea, nu-i de mirare nici ca oamenii le urmaresc cu atata nesat si cu atata credulitate.

Alexandra Diana Blaj, psiholog clinician, ma ajuta cu o explicatie: “Plasati in scaunul spectatorului, ne traim propriile fantasme, suntem eroii cu care ne identificam, adapostiti anonim. Suntem privitorii a ceea ce ne dorim sa fim. Problemele apar atunci cand oamenii nu au maturitatea necesara de a face deosebirea dintre poveste si realitate. Sau atunci cand oamenii se asteapta ca realitatea sa se conformeze celor intamplate pe ecran”, adauga domnul psihoterapeut Hriscu.

In general, acest fenomen se produce in cazul persoanelor care se confrunta cu insatisfactii destul de mari in legatura cu felul in care decurge existenta lor. Temandu-se sa faca schimbari majore, acestia prefera sa viseze la o realitate… ca-n filme! Ce e de facut in acest caz?

“Persoanele care se confrunta cu aceasta problema trebuie sa gaseasca motivele pentru care viata reala este atat de nesatisfacatoare. Se gandesc oare ca nu au nicio putere sa schimbe lucrurile din viata lor (ce poate face o femeie si singura, si cu doi copii?) sau poate cred ca nu merita sa faca niste schimbari care sa le aduca o stare mai buna (datoria unei mame este sa se sacrifice pentru familia ei) sau poate nu stiu de unde sa inceapa (unde sa intalnesc un barbat interesant, la cat sunt de ocupata?)”, ne explica domnul psihoterapeut Hriscu.

Filmele – oglindirea unei realitati fardate

“Filmele vorbesc despre intamplari si povesti reale la origine, numai ca le impacheteaza mult mai frumos”, imi explica doamna psiholog Madalina Margarit.

Cine n-ar da la schimb realitatea mohorata, cotidiana, rutinata in care traim pe lumea filmului, o lume in care totul e posibil si in care dorintele au un mare potential de a se indeplini? O gramada de oameni se refugiaza in norisorii roz ai peliculelor, mai ales atunci cand cei din jur devin insuportabili. Pentru ei filmele nu sunt doar un mod placut de a petrece o dupa-amiaza, ci ajung sa faca o obsesie pentru viata frumoasa pe care o vad prezentata aici, in culori atragatoare.

“Multe filme, mai ales cele din categoria romance, spun o forma modificata a povestii prea frumoasei printese care, dupa multe incercari, il gaseste pe Fat Frumos si traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Filmele nu spun nimic despre certurile cu privire la cine spala vasele, cine plateste rata, cine plimba catelul si cum rezolvam problema soacrei”, imi explica domnul psihoterapeut Hriscu.

Iar atunci cand ne dam seama ca ce ni se intampla nu este ca in filme si nu are cum sa fie, normal ca frustrarile cresc. Cand un individ realizeaza ca nu poate sa intreprinda anumite actiuni pe care le-a vazut in pelicula preferata, viata lui se va da peste cap, se va considera neputincios si nepregatit pentru a infrunta ceea ce inseamna cu adevarat viata.

Ce e de facut? Simplu: haideti sa traim mai mult de-adevaratelea si sa-i acordam filmului ce-i al filmului, si anume strict statutul de divertisment.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *