Cum devii un influencer de succes în beauty blogging, la COSMO Self-Made, ediţia a doua

By  | 

Ieri, 26 iunie 2018, s-a desfăşurat, în incinta Bucureşti Mall, cea de-a doua ediţie COSMO Self-Made, de data aceasta dezbaterea şi destăinurile fiind despre unul dintre cele mai frumoase job-uri: beauty blogging, implicit cum poţi deveni un influencer de succes în acest domeniu. Aşa cum v-am obişnuit deja, am adus împreună cititorii COSMO şi cei mai creativi și experimentați creatori de content din această industrie.

Cele trei invitate, împreună cu moderatoarea Dana Sota – cu o vastă experienţă în lumea beauty, fiind printre promotorii  beauty blogging-ului – au împărtăţit cu toţi cei prezenţi secretele succesului lor, dar şi provocările de zi cu zi. Fiecare cu povestea ei specifică, cu moduri diferite de a se organiza şi de a se promova, dar toate cu aceeaşi pasiune pentru frumuseţe, îngrijire, video editing şi, nu în ultimul rând, pentru interacţiunea constantă cu cei care le urmăresc.

Laura Mușuroaea (beauty content creator, www.lauramusuroaea.com; Instagram: @lauramusuroaea), Andreea Alina Adam (beauty blogger și vlogger, www.abeautytale.com; Instagram: @andreea.alin.adam), Special Koko (beauty blogger și blogger, www.special-koko.com; Instagram: @special.koko) ne-au amintit cât de important este să fii sincer în domeniul beauty blogging-ului şi vlogging-ului, să nu îţi dezamăgeşti cititorii, indiferent pentru ce brand ajungi să lucrezi, să fii tu pentru ca ceilalţi să se regăsească în povestea ta. În plus, şi-au amintit de începuturi şi cum au evoluat pas cu pas, urmându-şi pasiunea. Iar, gazda evenimentului Dana Sota, (beauty, Health & SPA consultant, multiple Beauty Blog  winner, www.danasota.com; Instagram: @danasota) a închis cercul cu propriile provocări şi experienţe care ar putea ajuta cititorii să înţeleagă mult mai bine întregul fenomen.

Despre cum îţi găseşti un loc al tău în beauty blogging, despre cum te organizezi cu buget redus, de la primii paşi până la consolidarea unei cariere în acest domeniu, puteţi afla, dacă nu aţi fost prezente la eveniment, de pe paginile Instagram sau Facebook Cosmopolitan România.

Ne bucurăm că am întâlnit câteva dintre cititoarele COSMO şi suntem mândri că astfel de femei frumoase şi inteligente citesc revista Cosmopolitan. Pe cele care încă nu aţi participat, vă aşteptăm la următoarea ediţie.

Mulţumim Bucureşti Mall, AQUA Carpatica, Nescafe, Gargantua, Moritz Eis, Alexandrion Group prin brandurile SABER Elyzia lichior şi Bottega Gold Prosecco.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *