Cronică de festival: De ce iubesc Electric Castle

By  | 

Tocmai s-a încheiat a șasea ediție Electric Castle, a treia (și nicidecum ultima) pentru mine. Iată cum s-a văzut festivalul prin ochii mei de #CosmoGirl!

Am așteptat #EC6 ca pe gura aceea de apă de care ai nevoie în deșert. Ajunsesem în acel punct în care, efectiv, număram zilele, orele și minutele rămase până la festival (Scary? Dacă ai mai fost la Electric Castle e posibil să mă înțelegi). Prima mea experiență la castel (se întâmpla în 2015) a fost sinonimă cu ploaie, nămol, haine și ghete distruse, dar dans și fericire la unison cu mii de oameni, într-un loc care nu era colosul de azi. Așa că m-am întors. Și nu doar o dată. Pentru că de îndată ce te cuprinde, spiritul Electric Castle rămâne în și cu tine la infinit.

Iar dacă treci poarta domeniului Banffy din Bonțida o să intri instantaneu într-o lume de festival incomporabilă. Pentru că, pe bune, unde mai ai parte de 5 zile și 5 nopți de muzică via 9 scene, distracție, activități de toate genurile (leisure, o plajă și o piscină cu baloane, cornere de fashion & beauty, beach volleyball, roata Royal Wheel by Lidl, un market Lidl pe bune, vinul acela senzațional marca Lillet, leagăne și balansoare, silent garden, unde asculți muzică și dansezi cu căștile pe urechi, toate cornerele magenta Electronic Beats by Telekom, zone de food & drinks etc.) sau mesaje geniale montate de organizatori și echipa Ciuc la intrare? Îți zic eu, în #ECworld, acolo unde #ECmoments sunt mai mult decât distracția tipică de festival.

Electric Castle – Connecting people

Am ajuns destul de târziu miercuri în Bonțida și recunosc că am ratat începutul concertului lui Damian Marley, unul dintre headlinerii ediției 2018. Dar știi ce a fost frumos? Faptul că, stând la coadă la intrare, în ploaie – of course -, am fost înconjurată de cei mai cool oameni – ne-am împrietenit, ne-am uitat împreună la live-ul de pe Facebook, am împărțit croasante și ne-am dat întâlnire în primele rânduri la concerte. Acesta este un mare plus al Electric Castle: este un festival care conectează și sincronizează oameni. Pentru că locul din fața scenei principale, pe partea stângă, în zona camerei 360, a fost our dance floor de mai multe ori. Fie ploaie, fie soare.

Apropo de „connecting people”, știi ce mai e mișto aici? Că dacă ridici mâna, ori ca să dansezi, ori ca să faci semn cuiva, oamenii dau hi5 cu tine. Sau te îmbrățișează. Sau îți zâmbesc. Sau îți fac o fotografie. Aici nu există discriminare, nu există agresiune (sper că ai citit despre programul „Zero Tolerance agresiunii”, dezvoltat de către organizatori și aplaudat la scenă deschisă de fetele de la Icona Pop), nu există grimase ciudate sau indiferență. Aici totul este un zâmbet, un suflet, o comunitate friendly.

 

 

 

Iar de pe scenă cu siguranță se simte asta. Pentru că un superstar ca Damian Marley nu se lasă impresionat de orice, fiind obișnuit cu groopies și fani înflăcărați. „Am avut un public care a recționat imediat la tot ceea ce le spuneam și am simțit că este alături de noi. Sperăm să avem ocazia să ne revedem cât de curând”, a spus acesta în cadrul conferinței de presă care a avut loc în backstage, post-show. Când auzi astfel de cuvinte de la un artist cu asemenea greutate, îți vine efectiv să te duci să pupi fiecare om care a împărțit cu tine acel spațiu de un metru pătrat din public. Evident, asta pe lângă bucurie că ești martor la un astfel de eveniment, mândrie și piele de găină. După acest moment, cel puțin în cazul meu, orice frustrare, orice urmă de tristețe că am ratat o parte a concertului au zburat imediat. Eram la Electric Castle. Este exact experiența anuală de care aveam nevoie.

Să mai zic că artiștii, după performance-uri, vin și dansează împreună cu tine? Senzațional, nu-i așa?

Dar asta nu este tot…

Când muzica îți depășește orice așteptare

Recunosc, line-up-ul de anul acesta nu m-a dat pe spate într-o primă instanță. Erau listate nume care se numără printre preferații mei, însă am plecat la drum cu gândul că expriența la castel nu se va defini atât de mult prin muzică, cel puțin nu ca în anii precedenți. Iar când am aflat că cei de la London Grammar au fost nevoiți să anuleze show-ul… am înghițit în sec. No way! Why? Cu toate acestea, sunt nenumărate momente muzicale care mi s-au întipărit pe suflet.

O să trec în revistă:

  • concertul Vunk de la scena Hangar by BT, care mi-a amintit de ale tinereții valuri și de cât de frumoasă era și încă este industria muzicală românească;
  • show-ul memorabil și emoționant al lui JP Cooper de la Main Stage, un soi de respiro pentru mine, grație muzicii sale ca un mozaic de genuri: soul, dance, alternative rock sau tropical house;
  • infuziile electro house, punk și indie pop ale Icona Pop, tot la Main Stage, aceste 2 artiste suedeze care au și discursuri despre drepturile omului și care au reinventat definiția a ceea ce înseamnă fashion statement;
  • inegalabilul stil drum and bass Netsky, acest EDM DJ pe care l-am văzut pentru a doua oară la Electric Castle și care mi-a amintit că nu există doar rock alternativ în lume;
  • show-ul wonky pop marca Mura Masa, aka Alex Crossan, alături de his partner in crime, Bonzai, tot la Main Stage;
  • interpretarea electronic experimentală a celor de la Son Lux, o trupă pe care abia așteptam să o văd și care m-a făcut să dansez cu ochii închiși;
  • nebunia underground folclor Subcarpați – nu mai are rost să descriu cum am obosit după numai 3 minute de concert;
  • explozia Elrow (concept revoluționar ce include muzică, acrobații la trapez, ploaie de confetti, instalații speciale pentru efecte vizuale) foarte hard a celor de la Groove Armada de la scena Dance by Burn;
  • animațiile și jocurile de lumini din timpul concertului Excision de la Main Stage, ceva ce rareori vezi;
  • clipele chill și emoționante oferite de Fakear la scena Hangar by BT, un DJ pe care l-am ascultat intens în ultimele zile.

Șiii… pentru că frumusețea muzicii este nelimitată, sunt 3 momente care m-au lăsat cu adevărat fără cuvinte:

  • Kensington la Main Stage, care au ajuns pe scena principală în ultima clipă, luând locul celor de la London Grammar, și care au ales să omagieze trupa britanică fostă cap de afiș printr-un cover absolut senzațional. În plus, a fost atââât de frumos spre finalul concertului, atunci când aceștia le-au mulțumit zecilor de mii de fani care i-au primit cu brațele deschise printr-o declarație specială – un „Te iubesc!”, spus în română. Cu toate acestea, „Slicer” rămâne piesa mea de top de la ei și cea mai bună interpretare de la Electric Castle;
  • Jessie J la Main Stage, care, după ce a cântat alături de un fan emoționat din primul rând, a decis să cedeze scena, pentru câteva minute, unei fetițe de numai 10 ani. Adalia, din Cluj-Napoca, se afla și ea tot în primul rând atunci când artista a invitat-o pe scenă și a rugat-o să aleagă orice piesă din setlist pe care să o cânte împreună. „Masterpiece” a fost alegerea Adaliei, piesa fiind interpretată impecabil în uralele a 30.000 de fani. În paralel cu hiturile care au consacrat-o și cu melismele sale care te lasă mut de fascinație, Jessie J mi-a amintit, prin discursuri senzaționale, că sunt frumoasă așa cum sunt, că ar trebui să mă accept dincolo de defecte, că orice clipă trebuie trăită la maximum, că e normal să obosești și să te simți înfrânt… Ideea este că am cântat, am dansat, am simțit, dar am și plâns de emoție;
  • Nothing but Thieves, tot la Main Stage, încă un concert pe care l-am așteptat cu sufletul la gură. Nu a fost prima oară când i-am văzut, dar iubesc tot ceea ce fac și lansează acești băieți demențiali, pentru că mă infuzează la maximum cu emoție și sentimente pozitive și îmi amintesc, prin versuri și instrumental, să mă mențin cu picioarele pe pământ și să visez deopotrivă. Evident că am alocat primele 15 minute din concert în zona Front Stage, pentru o experiență completă.

Ah, am uitat să menționez despre scena Booha Mansion by Ahead, inima sau suflul festivalului, locul unde toată lumea se strânge ca să danseze și să petreacă până în zori pe acorduri electronice extrem de vii. Ce s-a întâmplat aici, pe lângă distracția clasică? Ei bine, nu o să-ți vină să crezi, dar Macanache a venit și a cântat duminică spectaculosul său freestyle în aplauzele frenetice ale festivalierilor. Și, pe bună dreptate fredonează el „Cum o dau io n-are nimeni treabă/Tehnica mea n-are nicio grabă”. Pentru că, indeed, e greu să ții pasul cu el.

Și încă ceva la fel de spactaculos: Bean de la Subcarpați și Șuie Paparude a … atenție! … mixat 2 piese pe scena Hood Movement, un spațiu ascuns printre copaci, la care am ajuns din întâmplare, în căutarea unui colț de răcoare și liniște. Evident, nu am mai avut nevoie nici de răcoare, nici de liniște, căci a fost absolut mi-nu-nat!

Domeniul Banffy, locul care satisface gusturi diferite

Este plăcut când știi că un festival de muzică îți livrează și alte experiențe, dincolo de cele muzicale.  Organizatorii au creat o mulțime de locuri magice, pe care eu una le-am savurat din plin: alei luminate cu leduri și pietruite, cornerul de modă (Fashion Unplugged, unde expun designeri români piese vestimentare, accesorii sau elemente de home decor), instalații foto sau de artă contemporană, workshopuri apetisante ținute de influenceri, jurnaliști sau activiști în cadrul EC Sessions, care s-au ținut în interiorul Castelului Banffy, sau concursuri derulate de partenerii festivalului, printre care se numără Mastercard, Banca Transilvania, Ciuc, Coca-Cola sau Glo.

Chiar și „politica” acerbă a oamenilor eco și responsabili a fost gâdilată la maximum de către organizatori, căci festivalul a fost dirijat sub laitmotivul „Zero Waste”. Prin ce s-a remarcat acest demers? Ei bine, în zona Royal Market by Lidl a fost amplasată prima scenă 100% eco într-un festival de muzică din România, EcoStage, alimentată din surse de energie regenerabilă (curent provenit de la panouri voltaice în proporție de 50%, iar restul necesarului produs printr-o instalație de energie kinetică de 2 biciclete pedalate de public) și adusă tocmai din Franța. Apoi, s-au interzis paiele în băuturi și paharele din plastic și au fost amplasate coșuri speciale pentru materialele reciclabile. Mai mult decât atât, cei care au renunțat la transportul tradițional integral și au parcurs minumum 250 de km pe bicicletă până la festival au fost recompensați de Ciuc Radler și Electric Castle, devenind EcoAmbasadori.

Cei care nu au vrut să se amestece foarte mult în mulțime au petrecut timpul în lounge-ul premium susținut de Biutiful by Fratelli, în colaborare cu Mastercard. Ce era frumos aici? Că puteai să schimbi păreri cu organizatori, cu vedete, cu parteneri și, cel mai important, că aveai vizibilitate totală asupra scenei principale și o priveliște minunată de festival – puteai să iei pulsul locului de la înălțime. OK, o să o zic, și mâncarea de aici a fost delicioasă.

Minusuri: Ale mele, nu ale organizatorilor, să ne înțelegem. Am plecat de la Electric Castle 2018 cu 3 regrete majore: că nu am explorat domeniul îndeajuns de mult, că totul durează numai 5 zile și că nu am avut cazare în Bonțida. Dar recuperez eu la anul!

See you at the Castle (în 2019)!

Foto & video: arhiva personală, cu ajutorul Panasonic România

Text: Mădălina Ionescu

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *