Cristian Mungiu castiga premiul pentru cel mai bun regizor

By  | 

Ieri, 22 mai, regizorul român Cristian Mungiu a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, ediția cu numărul 69.

Și regizorul francez Olivier Assayas a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor, pentru filmul său Personal Shopper.

Filmul lui Mungiu, Bacalaureat (Graduation), a fost favorit și în cursa pentru Palme D’Or, marele premiu al competiție, acesta mergând însă la I, Daniel Blake, regizat de englezul Ken Loach.

Festivalul de film de la Cannes 2016 – ce filme participa

Premiul pentru cel mai bun regizor este al treilea pentru Mungiu în cadrul Festivalului de la Cannes, acesta mai câștigând Palme D’Or în 2007, cu 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, și premiul pentru cel mai bun scenariu în 2012, cu După Dealuri. Anul acesta, premiul pentru cel mai bun scenariu a fost câștigat de iranianul Asghar Farhadi, pentru filmul său The Salesman.

România a avut două filme în competiția pentru Palme D’Or, și filmul lui Cristi Puiu, Sieranevada, având șanse foarte mari în ochii criticilor.

Festivalul de film de la Cannes – momente celebre

Un alt film românesc, Câini (Dogs), regizat de Bogdan Mirică, a câștigat premiul Fipresci, dăruit de asociația criticilor de film internaționali în cadrul secțiunii Un Certain Regard.

 


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *