Chimia dansului. Despre tango cu Miruna Meiroșu

By  | 

Corpul conține și codifică toate experiențele noastre; în afară de memoria discursivă și conștientă pe care o considerăm de obicei apanajul psihicului, corpul își păstrează propriiile amintiri și propria agendă, notată în proprioceptori. Corpul vorbește pe multiple canale. Atingându-se, corpurile își comunică nenumărate lucruri, iar psihicul se hrănește și el din aceste schimburi.

Există experiențe care ne permit să înțelegem și să realizăm această comunicare, iar dansul este cea mai satisfăcătoare dintre ele, de aceea se spune că dansul vindecă și chiar în corpul psihologiei s-au dezvoltat tehnici în acest sens. Totuși rareori am găsit pe cineva care să vorbească atât de precis, de perceptiv și de intim despre acest proces (al)chimic care ne transformă și ne transfigurează în timp ce dansăm cum a făcut-o Miruna Meiroșu, specialistă în marketing și PR cultural și pasionată, printre altele, de dans.

Dansul este percepția artistică a unității noastre

tango

„Datorez multe dansului, deși l-am descoperit mai târziu. Mi-a fost dintotdeauna ușor să rețin melodii, să simt ritmul, și totuși întâlnirea aceasta cu dansul a fost mereu amânată. Până când am început să merg la cursuri de tango acum vreo șapte ani. Lucia, instructoarea mea, tot timpul ne repeta că tangoul e un dans social. Cu siguranţă în perioada asta e dificil să te gândești la o adunare de oameni care se bucură împreună de ceva atât de firesc și minunat precum o milonga, o seară de salsa sau bachata. Cei care merg la dansuri știu că dansul poate deveni un drog și este teribil să stai departe de el atât de mult timp.

Nu sunt o dansatoare profesionistă și asta pentru că nu mi-am propus să fac performanță în dans, ci doar să am alfabetul necesar pentru a mă bucura de muzică. Tomasso, mentorul meu în ale tangoului, un Al Pacino rupt din „Parfum de femeie”, mi-a spus când ne-am cunoscut că, deși dansase la festivaluri din toată lumea și stăpânea la perfecție tehnica, continua, după atâția ani, să danseze pur și simplu pentru a se bucura de moment. Un tanguero desăvârșit dansează cu sufletul.

Am descoperit că odată ce înveți acest alfabet al primilor pași și reușești, ca follower, să te lași purtată de dans, poți trăi o experiență extraordinară. Există perechi de dansatori care creează artă de fiecare dată când dansează, fără să fie pe vreo scenă. E un spectacol să îi privești. Cu puțin antrenament, poți ajunge printre ei.

Dansul m-a făcut să descopăr multe despre mine și despre ceilalți. De când mă știu, tot ce am construit a fost prin puterea minții mele. Educația este însă incompletă fără o educație a mișcării. Eu nu știam să îmi ascult trupul, nu știam nici măcar cât de mult îmi lipsea asta. Suntem învățați să disociem mintea de spirit și de corp, așa că primele lecții de dans pe mine m-au izbit destul de puternic. M-au forțat să devin din ce în ce mai conştientă de fiecare parte din corpul meu și, mai mult decât atât, de fiecare parte din corpul partenerului de dans. Dansul poate fi o excelentă formă de meditație, pentru că îți eliberezi mintea de orice surplus și vii în prezent, în planul fizic, imediat. Atunci când dansezi, oricât de sclipitoare ar fi mintea ta, inteligența trupului este cea care primează.

Conexiunea e cea mai importantă într-un astfel de dans, așa că am învățat să ascult cu trupul. În tango se spune că liderul (de cele mai multe ori un bărbat) este energie și followerul este inspirație. Followerul preia energia liderului – o mișcare uşoară, dar fermă, sau o răsucire abia vizibilă a torsoului lui îți spun deja ce trebuie să faci. Direcția este doar sugerată, în niciun caz explicată sau forțată. Ca și în viață, tangoul îți arată că nu reușești să mergi mai departe dacă nu știi să te armonizezi cu cei din jur. Mai mult decât să învăţ să fac un ocho sau un voleo mi-a luat să reușesc să mă las purtată în dans, fără să controlez eu direcția de mers și fără să anticipez mișcarea următoare. Asta înseamnă și un exercițiu de încredere în ceea ce va urma. În tango, femeia merge cu spatele.

Foarte interesante sunt exercițiile de muzicalitate – asta deoarece din aceeași melodie liderul și followerul aud lucruri diferite și dansează diferit, dar complementar. Liderul este cel care creează structura – cadrul dansului – și atunci el aude ritmul în funcţie de care gândește paşii pe care îi va imprima. El are viziunea de ansamblu. Femeia aude în schimb melosul, vocile, percepe stările date de note. Ea vine cu o contribuție extrem de importantă – interpretarea într-o cheie emoțională a muzicii.

În mod evident, muzica e cea care leagă totul în dans, iar tangoul are o istorie muzicală bogată. Momentele perfecte sunt atunci când reușești să te armonizezi – și cu muzica, și cu partenerul. Atunci când reușești să trăiești muzica și să te transpui, să uiți de tine. Devii artistul care interpretează. Ești conectat, contopit cu viziunea partenerului și ajungeți să dansați în acelaşi ritm perfect, ca și când ați fi o singură persoană.

Dansul nu este complet dacă nu are și pauze. Ele sunt tăcerile care dau cea mai mare greutate pașilor care urmează, sunt momentele în care liderul face un exercițiu de răbdare și generozitate: prin această pauză, el îi dă followerului timpul să creeze. Pauzele aduc dramatism, tensiune, dar și o conexiune specială, un mod de a simţi dansul altfel, de a te juca pe muzică. Acele adornos (podoabe, înflorituri) care se fac cu piciorul își au locul aici. Cei mai buni lideri știu când și cum să aducă și linişte în dans.“

Citește și: Interviu cu Iuliana Lazăr, despre povești de viață care ne inspiră

tango pantofi

„Deși timpul și mai ales timpurile par a nu fi prielnice pentru dansul de societate, ori de câte ori îmi pun pantofii de tango radiez de fericire.”

Serile de tango se numesc milongi. Ele se desfășoară după reguli proprii, există un întreg protocol aici, plin de farmec, care îți dă senzația că te întorci în timp – de la invitația galantă la dans adresată doar printr-o privire și o ușoară mișcare a capului – acel cabeceo – până la împărțirea melodiilor în tande (succesiuni de câte trei piese, despărțite de cortine). Fiecare tandă se dansează cu alt partener.
„Este extraordinar cât de multe poţi afla despre o persoană doar dansând cu ea. Poți spune dacă partenerul tău este timid, perfecționist, dacă e capabil să își recunoască greșelile sau vrea să găsească mereu un vinovat, dacă e egoist, narcisist sau poate generos, visător, curajos.
Învățând să dansez am simțit că învăţ un nou limbaj, într-o cu totul altă dimensiune, și mi-am explorat o latură artistică pe care nu știam că o am. Tangoul e cu siguranţă prima mea pasiune, el m-a făcut să îmi doresc să explorez apoi și alte stiluri de dans. Ce am constatat este că această capacitate de a te armoniza cu cel de lângă tine este o cheie universal valabilă.“ povestește Miruna.

Ascultând-o pe Miruna detaliind subtilitățile dansului, am avut revelația caracterului dialogal al tangoului. Ca și artele marțiale, acest dans este formator pentru că se desfășoară ca un dialog între ființe compatibile, care pune în evidență dialogul pe care fiecare dintre noi îl are cu universul. Mi-a venit în minte comparația cu o altă artă dialogală, anume luptele cu sabia, pe care le cunosc mai bine, și Miruna a confirmat-o. „Tangoul este asemănat cu kendo – arta japoneză a luptei cu sabia (ken) – pentru felul în care e folosită energia corpului”.

Miruna îmi spune și că ori de câte ori călătorește în altă țară merge la milongile de acolo, încercând să cunoască prin dans și alte părți din lume. „Primul festival la care am participat a fost în Croația – am dansat cu parteneri argentinieni, japonezi, italieni, ruși, americani – ai crede că dansul e diferit în aceste colțuri de lume, dar nu e așa, dansul este un limbaj comun, universal, care ne unește pe toți.“

Citește și: 5 motive să mergi la cursuri de dans cu partenerul

 

Text: Roxana Melnicu

Sursă foto: Dana Dinca, Sergiu Sfetcu

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *