Cele mai sexy scene din filme

By  | 

Actori celebri, iubiri înfocate şi cadre memorabile de dragoste – iată filmele pe care le COSMO nu poate să le uite!

Lăsăm deoparte scenele über-hot şi ultra-clasice precum cea din filmul „Titanic“ (1997) – ştii tu, cea din maşina de epocă cu geamurile aburite, unde Rose (Kate Winslet) şi Jack (Leonardo DiCaprio) făceau dragoste (încă) nestingheriţi de dezastrul care îi pândea. Selecţia de mai jos cu cele mai sexy scene din filmele ultimilor douăzeci e ani a pus la socoteală scenarii bine scrise, emoţii multe şi intense şi actori desăvârşiţi, cu „priză“ pe covorul roşu. Vrem să aflăm tot!

Păcat originar (2001)

Chiar nu intenţionat adăugăm în selecţie filme atât de vechi, dar chiar considerăm că sunt de menţionat! Pe vremea aceea, acum 14 ani adică, Angelina Jolie se afla pe culmile popularităţii – nu că acum ar fi altfel, dar şi-a cizelat imaginea –, şi încă juca roluri de femme fatale care învârtea cu cruzime bărbaţii pe degete (nu se risca la cele inelare însă) şi care nu se jena să îşi dezvelească pielea. În „Păcat Originar“, un remake după filmul franţuzesc din anii ’60 al lui François Truffaut, „Mississippi Mermaid“ sunt multe cadre care abundă în pasiune. Şi asta datorită look-ului ademenitor al lui Jolie, dar şi al lui Banderas, care avea în jur de 40 de ani atunci şi arăta grozav, dar şi al poveştii cu o intrigă excelentă. Merită să-l vezi.

Showgirls (1995)

Regizorul olandez Paul Verhoeven, acelaşi care a regizat „Basic Instinct“ – thriller-ul erotic lansat în 1992 şi care a zguduit box office-ul american, înregistrând încasări de peste 350 de milioane de dolari -, a reuşit cu „Showgirls“ (film interzis celor sub 17 ani) să stârnească suficiente valuri peste ocean şi nu numai, pentru a se vorbi de film şi la două decenii despre lansare. Filmul e despre o stripteuză care îşi porneşte cariera în Las Vegas şi care e interpretată de Elizabeth Berkley aka creaţa Jessie din serialul tv pentru adolescenţi „Salvaţi de clopoţel“. Cea mai renumită scenă din film este în care Nomi (Berkley) o face în piscină cu Zack (Kylie MacLachlan – e actorul care l-a jucat pe agentul Dale Cooper din serialul tv „Twin Peaks“!). Într-un interviu din 2015, Elizabeth admite că în sfârşit s-a împăcat cu ideea că filmul i-a cam stricat cariera şi că trebuie să privească lucrurile dintr-o perspectivă mai blândă. Deşi cotat ca unul dintre cele mai proaste filme din istorie, „Showgirls“ este un cult clasic şi trebuie să-l bifezi!

Spider-Man (2002)

Eroii copilăriei şi fete puternice, şi care au parte de întâmplări romantice? Da, vă rog! Pe când actriţa Kirsten Dunst era roşcată şi Tobey Maguire îl interpreta cu succes pe Peter Parker alias Spider-Man din seria cu acelaşi nume, a avut loc una dintre cele mai intense scene erotice din istoria filmelor recente bazate pe benzile desenate Marvel. Tânăra Mary Jane (Dunst) este atacată de nişte răufăcători în stradă. Evident Spider-Man o salvează, iar sub o ploaie torenţială, misteriosul Om-Păianjen se lasă prins în mrejele dragostei şi se sărută cu eroina. Probabil milioane de adolscenţi au visat la un moment de genul acesta, dar nu putem nega că nu e reuşit!


Comments

comments