Cele mai populare trupe de fete

By  | 

Au avut un succes uriaș, un impact cultural mare și ascultăm cu plăcere melodiile lor chiar și acum. Vezi care au fost cele mai populare trupe de fete românești și internaționale.

Trupe de fete din România

Andrè

Formată din Andreea Bălan și Andreea Antonescu, trupa Andrè a fost înființată în 1998. S-au aflat mult timp în atenția presei datorită ținutelor sexy, dar și a certurilor dintre cele două, însă tinerii din acea perioadă erau mai interesați de melodiile distractive ale trupei. Toate fetele din România purtau platforme și fuste, își împleteau părul în codițe subțiti sau purtau bandane cu numele trupei. Andrè s-a despărțit în 2001.

A.S.I.A.

Trupa a fost înființată în 1999, iar numele era un acronim al prenumelor celor care au alcătuit forma inițială: Anca, Sorana, Irina și Anemona. Componența trupei s-a schimbat de câteva ori, odată chiar în urma unui concurs. Trupa și-a încheiat activitatea în 2006.

Angels

Formată din Raluca Ciocârlan și Monica Ene, trupa a fost înființată datorită lui Costi Ioniță. Din păcate, trupa s-a destrămat destul de repede.

Blondy

Formată din Andreea Bănică și Cristina Rus, trupa Blondy a activat între anii 2001 și 2005. În 2006 a fost nominalizată la MTV Europe Music Award for Best Romanian Act.

Trupe de fete internaționale

Spice Girls

Formată în 1994, din trupa britanică au făcut parte Melanie Brown (Scary Spice), Melanie Chisholm (Sporty Spice), Emma Bunton (Baby Spice), Geri Halliwell (Ginger Spice) și Victoria Beckham – pe atunci Adams – (Posh Spice). Au fost considerate cel mai mare fenomen pop de la Beatles.

TLC

Trupa de fete americană TLC s-a lansat în 1990 și activează și în prezent. Numele vine de la numele componenței originale: Tionne „T-Boz” Watkins, Lisa „Left Eye” Lopes and Rozonda „Chilli” Thomas.

The Pussycat Dolls

Trupa a activat între 2003 și 2010, fiind formată din Melody Thornton, Ashley Roberts, Jessica Sutta, Kimberly Wyatt și Nicole Scherzinger. Au avut colaborări cu Robin Antin, Snoop Dogg, Timbaland, Busta Rhymes, Carmen Electra, Christina Applegate și Christina Aguilera.

Las Ketchup

Trupa spaniolă a activat între anii 2001 și 2006. De fapt, din 2006 nu a mai lansat nicio melodie, dar încă mai are concerte în Spania și alte țări.

Tu ascultai aceste trupe de fete? Care e preferata ta?

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *