Cele mai cool evenimente din perioada 6 – 8 februarie

By  | 

În Bucureşti au loc foarte multe evenimente, în special în weekend. Însă sunt atât de multe încât este greu să afli de ele în timp util. Din acest motiv, îţi pregătim săptămânal o listă de recomandări care sperăm să fie pe placul tău. Iată care sunt cele mai cool evenimente din perioada 6 – 8 februarie 2015, potrivit echipei COSMO.

Curs de Mindfulness, Centrul Seeds for Happiness

Tehnicile propuse în cadrul acestui curs se bazează pe concepte, principii şi metode practice care îşi au originea în tradiţia buddhismului tibetan şi care în prezent sunt recunoscute ca benefice pentru dezvoltarea personală a omului modern şi evoluţia pozitivă a societăţii umane în general. Cursul va avea loc vineri, între orele 19:00 şi 21:00.

Rock’n’Roll for the Dead, Underworld Club

Vineri seară pregăteşte-te pentru o ieşire în oraş… mai altfel. Dj Sinn şi Dj Decay te aşteaptă la o seară de petrecere pe ritmuri rock`n`roll, psychobilly, rockabilly, horrorpunk, punk rock şi multe altele, în Underworld Club! Evenimentul începe la ora 22:00.

Declaraţii de Stil, Band of Creators – Designers’ Store

Seria de workshop-uri „Declaraţii de stil cu Raluca Dobrovolschi” începe sâmbătă la ora 11:00. Primul workshop se numeşte „Descoperă şi dezvoltă-ţi stilul personal”.

Zilele Roşiei Montane, Muzeul Ţăranului Român

Ziua Roşiei Montane este un eveniment anual, organizat cu ocazia aniversării atestării documentare a Roşiei Montane, pe 6 februarie. Programul de vineri este: 18.00 Vernisaj expoziţie, 20.00 Concert Trei Parale, 21.00 Concert Ad Hoc.

Grand Family Festival, Grand CInema & More

Grand Family Festival, festivalul de film pentru întreaga familie, revine la Grand Cinema & More până pe 6 februarie. Evenimentul oferă copiilor sub 12 ani acces gratuit la cele mai îndrăgite filme de animaţie şi un preţ special de 16 lei pentru însoţitorii lor.

Seara Orientală, Royal Steak Restaurant

Ritmuri orientale, preparate tradiţionale pe piatra încinsă şi bună diospoziţie… pe toate le găseşti vineri, începând cu ora 18:00, la Royal Steak Restaurant. Meniu: hummus, tabouleh, baba ghanoush, shourabat mozaat, frigarui asortate de vită şi pasăre gătite pe piatră încinsă cu garnitură de orez cu ciuperci, desert: surpriza orientală.

Valentine Day’s Fair, Sala Dalles

“Valentine’s Day Fair” de la Sala Dalles adună peste 50 de expozanţi din toata ţara care se vor întrece în daruri de suflet pentru cei care iubesc şi vor să-şi celebreze dragostea. Târgul începe vineri şi ţine până pe 14 februarie (între orele 10:00 – 20:00). Vei găsi aici tot felul de cadouri, de la haine şi accesorii, crostale Swarovski, produse cosmetice, produce bio, până la cafea şi ceaiuri, decoraţiuni din lemn, aranjamente florale sau gravură pe metal şi sticlă.

Yard Sale aniversar, Dianei 4

Sâmbătă şi duminică, între orele 10:30 şi 18:00, la Dianei 4 va avea loc un Yard Sale aniversar, cu ocazia împlinirii a doi ani de existenţă. Vei găsi aici tot felul de accesorii, îmbrăcăminte sau produse handmade.

Viţelul de aud, Arcub

Dramatizarea după una dintre cele mai amuzante cărţi ale secolului XX, Viţelul de aur, scrisă de celebrul duo literar Ilf şi Petrov, doi mari maeştrii ai comediei, prezintă un episod al aventurilor simpaticului escroc Ostap Bender prin Uniunea Sovietică a anilor 1920. Piesa de teatru va avea loc duminică la ora 19:00.

Tu ce planuri ai pentru weekend-ul acesta?


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *