Cele mai cool evenimente din perioada 13-15 martie

By  | 

În Bucureşti au loc foarte multe evenimente, în special în weekend. Însă sunt atât de multe încât este greu să afli de ele în timp util. Din acest motiv, îţi pregătim săptămânal o listă de recomandări care sperăm să fie pe placul tău. Iată care sunt cele mai cool evenimente din perioada 13-15 martie 2015, potrivit echipei COSMO.

Vineri, 13 martie

Spring Masquerade, Rooms Club

Spring Masquerade deschide sezonul petrecerilor cu tematici ieşite din cotidian din clubul Rooms. De data aceasta eşti invitată să lupţi împotriva zilei fatidice de vineri, 13. Vei avea drept muniţie baloanele cu heliu, iar drept aliaţi, DJ-ul Alexandru Anghel şi invitatul special MCoco alături de TKE, Vorba, Urbankart, DJ GreWu. Mai mult, vor avea loc şi concursuri!

Târguieli de primăvară la Şosea, Muzeul Ţăranului Român

Piaţa Ţărănească şi Meşter(Eşti)! te invită în perioada 13 – 15 martie 2015 la „Târguieli de primăvară”, în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Aşa cum cere tradiţia, la Piaţa Tărănească, de dulce sau de post, toate se iau pe degustate, iar cei mai pricepuţi meşteri şi artizani din toate zonele ţării vor fi prezenţi cu obiecte felurite.Târgul este deschis între orele 10:00 şi 18:00.

Carnage, Palatul Copiilor

Piesa „Carnage” a primit nenumărate premii internaţionale, fiind considerată de critica de specialitate una dintre cele mai bune scrieri moderne. Povestea prezintă două cupluri, rutinate şi invadate de cotidian, însă lipsite de maturitate. Ele se întâlnesc pentru a rezolva o situaţie în care sunt implicaţi copiii lor, însă fără niciun rezultat pozitiv, deoarece acest lucru nu face altceva decât să scoată la iveală adevaratele lor probleme de cuplu. Piesa va începe la ora 19:00.

Vremuri – Remember the 60s, Berăria H

„Vremuri – Remember the 60s” este un concept care include înfăţişarea celor doi fondatori ai trupei Phoenix într-o ipostază rar întâlnită în decursul carierelor artistice, atât în ceea ce priveşte repertoriul, cât şi din punct de vedere al modalităţii de prezentare. Alături de Moni Bordeianu şi de Nicu Covaci vor urca pe scenp Dzidek Marcinkiewicz (keyboard, bass) şi Roxana Zanga (tobe). Concertul începe la ora 23:00.

Sâmbătă, 14 martie

Paris, mon amour, Universitatea de muzică

Fundaţia Calea Victoriei te invită sâmbătă, la ora 17:00, în Sala de Operă a Universităţii de Muzică din Bucureşti, la o promenada fantastică prin universul muzical francez: „Paris, mon amour” – recital de pian, violoncel şi acordeon.

Învaţă să fii tu, Teatrul Arca

„Învaţă să fii tu” este un nou proiect care te ajută să-ţi gestionezi inteligenţa emoţională prin intermediul Artei Teatrale. Îţi petreci timpul liber eliberându-te de stres ţi dezvoltandu-te emoţional, fizic şi psihic. Proiectul începe sâmbătă, la ora 13:00.

Romanian International University Fair, Sala Palatului

Romanian International University Fair este cel mai mare eveniment educaţional din România şi Estul Europei. Anual, peste 100 de instituţii educaţionale, din peste 20 de ţări, vin să interacţioneze direct cu tinerii români interesaţi de studii internaţionale. Târgul are loc sâmbătă şi duminică între orele 10:00 şi 17:00.

Jazzaj: Trigon – Glasul Pământului, ARCUB

Celebra trupa de etno-jazz Trigon va susţine, în cadrul seriei Jazzaj la ARCUB, concertul Glasul Pământului. Primul eveniment de jazz din această primăvară, din ARCUB, începe la ora 20.00 şi îi aşteaptă pe melomani să îşi petreacă seara de sâmbătă în prezenţa unui mix de sound balcanic şi improvizaţie de jazz.

Duminică, 15 martie

Kangoo Jumps pentru viaţă, Centrul Sportiv Apollo

Fii alături de copiii grav bolnavi şi participă la Kangoo Jumps pentru viaţă, eveniment organizat de Asociatia M.A.M.E. şi Kangoo Club Romania. Donează taxa de participare în valoare de 50 RON şi susţine serviciile de suport, consiliere şi recuperare medicală oferite în cadrul Centrului Steluţelor. Evenimentul are loc între orele 10:00 şi 16:00.

Expo Sport şi Agrement, Romexpo

Vei găsi aici produse dedicate sporturilor de vară sau iarnă, practicate în oraş, la munte sau mare, cât şi produse de îngrijire corporală şi nutriţie. Vor avea loc şi demonstraţii sportive şi concursuri, pregătite pentru a-ţi oferi o zi de antrenament distractiv. Evenimentul are loc între orele 10:00 şi 18:00.

Atelierul creativ al imaginilor de taină, Alandala Cafe

Art Terapia facilitează exprimarea emoţiilor şi conştientizarea lor, înglobând armonios toate planurile noastre: spirit, corp, suflet, efectul fiind deblocarea resurselor. La întâlnire vor participa doi art terapeuţi în formare, care te vor însoţi în procesul art-terapeutic. Atelierul are loc între orele 15:00 şi 17:00.

Bârfe, zvonuri şi minciuni, Teatrul Naţional

O întâmplare bizară se petrece în casa viceprimarului New York-ului, chiar la aniversarea căsătoriei. Crimă? Tentativă de sinucidere? Sau şi una, şi cealaltă? Misterul trebuie elucidat pe loc de către invitaţii la petrecere. Piesa de teatru va avea loc începând cu ora 19:30.

Tu ce planuri ai pentru acest weekend?


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *