Cele mai bune cărți de business din toate timpurile

By  | 

Sunt unele cărți care se cumpără continuu și pe care cele mai influente personalități ale lumii le recomandă din generație în generație. Ți-am pregătit o listă cu acele lecturi care au fost cel mai bine primite de criticii din domeniu și care te vor ajuta să înțelegi mai bine subiectul spinos al banilor, managementului și investițiilor.

Cum să-ți creezi relații avantajoase, să câștigi încrederea și să devii influent, de Dale Carnegie

Iată doar câteva dintre lucrurile pe csă-ți creezi relații avantajoase, să câștigi încrederea și să devii influent, de Dale Carnegieare le vei învăța din această carte: cum să devii o persoană carismatică; cum să îți faci prieteni noi și să-i păstrezi pe cei vechi; cum să evaluezi și să înțelegi personalitatea altor oameni, astfel încât să poți relaționa cu ei într-un mod mai eficient; cum să îți vinzi ideile, conceptele și sugestiile la muncă, în raporturile cu familia, cu prietenii și cu oricine altcineva interacționezi; cum să acționezi și reacționezi atunci când te confrunți cu oameni dificili; cum să ai opinii diferite fără a fi dezagreabil; cum să îți înțelegi și să îți stăpânești emoțiile și cum să înțelegi emoțiile altor oameni. (ed. Litera, 29,90 lei)

Drumul către excelență, de Jim Collins și Morten T. Hansen

Lucând cu importanți directori executivi din peste 100 de corporații, Jim Collins a fost mereu preocupat de felul cum marile companii se dezvoltă, ating performanțe redutabile și se mențin la un nivel excepțional. Acest volum conține răspunsurile la toate întrebările pe care și le-a pus acesta în cel aproape un secol de când cercetează asiduu acest domeniu – întrebări pe care probabil ți le-ai pus și tu de-a lungul timpului. (Ed. Curtea Veche, 37 lei)

Puterea obișnuinței, de Charles Duhigg

Cu ajutorul unor istorisiri captivante care te poartă din sălile de ședințe ale conducerii companiei Procter & Gamble până la marginea terenurilor pe care se dispută meciurile din NFL și la linia frontului din timpul mișcării pentru drepturile civile, Duhigg îți face cunoștință cu un nou mod de înțelegere a naturii umane și a potențialului său. Firul roșu al cărții e unul simplu și excelent explicat: cheia reușitei stă în înțelegerea modului cum funcționează deprinderile. (Ed. Publica, 55 lei)

The Lean Startup, de Eric Ries

Ești antreprenor sau îți dorești să devii unul în viitorul apropiat? Asta este cartea pe care trebuie să o citești! Cele cinci principii descrise aici te vor înarma cu puterile organizatorice de care ai nevoie pentru a-ți pune pe roate business-ul mult visat. Partea cea mai bună? Lectura nu este una scorțoasă sau cu principii învechite, dimpotrivă, vine cu exemple concrete și situații aplicabile. (Ed. Publica, 47,20 lei)

Citeşte continuarea materialului în ediţia de toamnă a revistei Cosmopolitan Man.

FOTO: PR. Text: Roxana Dobriță

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *