Cele mai asteptate filme in 2014

By  | 

The Hunger Games: Mockingjay – Part 1

Cel de-al treilea film al trilogiei „The Hunger Games” a fost împărţit în 2 părţi, prima dintre ele urmând a fi lansată anul următor. „Catching Fire”, cel de-al doilea film al trilogiei care îi are în rol pricipal pe Jennifer Lawrence şi pe Josh Hutcherson, care a fost lansată cu mare succes în 2013, s-a bucurat de critici mult mai bune decât primul film.

The Lego Movie

Încă un film cu super-eroi, doar că sunt mult mai simpatici decât cei obişnuiţi…pentru că sunt figurine Lego! Iar eroul care va salva lumea nu va fi Batman, Super Man sau Wonder Woman, ci un muncitor ignorant şi banal. Bonus, vocea lui Morgan Freeman ne va mângâia auzul în rolul lui Vitruvius, liderul figurinelor Lego.

The Amazing Spider-Man 2

Dacă ţi-a plăcut Andrew Garfield în rolul lui Peter Parker, îţi vei dori să îi fii alături într-una dintre cele mai mari lupte. Pe urma lui Spider Man sunt 3 adversari puternici: Electro interpretat de Jamie Foxx, The Rhino interpretat de Paul Giamatti şi Harry Osborn interpretat de Dane DeHaan.

X-Men: Days of Future Past

Wolverine (Hugh Jackman) este trimis în trecut pentru a împiedica un eveniment care are potenţialul de a duce la pieire atât rasa umană cât şi pe cea a mutanţilor. Îi vom revedea în acţiune pe James McAvoy şi Patrick Stewart în rolul profesorului Charles Xavier, Jennifer Lawrence în rolul lui Mystyque, Halle Berry în rolul lui Storm, Nicholas Hoult în rolul lui Beast, Michael Fassbender în rolul lui Magneto dar şi alţi eroi preferaţi.

The Hobbit: There and Back Again

În 2013 an avut o surpriză plăcută cu partea a doua a trilogiei, „The Hobbit: The Desolation of Smaug”, mult mai bine realizată decât prima parte, care pe mulţi i-a plictisit (pe mine inclusiv). După numeroasele peripeţii prin care a trecut gaşca pestriţă condusă de Gandalf împotriva lui Smaug dar şi a forţelor întunericului, urmează să aflăm deznodământul: cum vor reuşi micuţii viteji să învingă dragonul şi să resabilească ordinea în lume?

300: Rise of an Empire

După lupta eroică de la Termopile în care cei 300 de eroi viteji conduşi de regele Leonidas şi-au pierdut viaţa, Perşii îşi duc lupta de cucerire împotriva grecilor de această dată. Eroul care va încerca să le facă faţă va fi generalul Themistocles, interpretat de actorul australian Sullivan Stapleton, în primul lui rol major. În film mai apar şi Lena Headey („Game of Thrones”), Eva Green („Casino Royale”) şi Rodrigo Santoro în rolul lui Xerxes.

Scenariul este semnat de aceeaşi echipă ca în cazul primului film „300”: Zack Snyder, Kurt Johnstad şi Frank Miller iar regizorul este de această dată Noam Murro, la primul lui film important.

Transformers: Age of Extinction

Cel de-al patrulea film cu Autoboţi va avea în rol principal alte personaje decât cele cu care ne-am obişnuit. În locul lui Shia LaBeouf îl vom admira pe Mark Wahlberg, care joacă rolul unui mecanic, iar personajul feminin central, fiica personajului lui Wahlberg, este interpretat de tânăra şi superba Nicola Peltz. Deşi nu a fost încă lansat trailerul filmului, suntem nerăbdători să îi revedem pe Autoboţi în acţiune!

Interstellar

De la Christopher Nolan, creatorul super-producţiilor „The Dark Knght” şi ”Inception” vine un nou proiect cinematografic care ne prezintă scenariul îndrăzneţ al descoperirii călătoriilor prin găuri de vierme. Pionierii în acest domeniu sunt interpretaţi de Matthiew McConaughey, Jessica Chastain şi Anne Hathaway. Rămâne de văzut ce va aduce această descoperire umanităţii, cât de pozitivă…sau nu, se va dovedi? 

Guardians of the Galaxy

Galaxia este în pericol aşa că o echipă de extratereştri se va uni pentru a o salva, Pământul inclusiv. Eroii noştri sunti interpretaţi de actori ca Bradley Cooper (Rocket Raccoon), Vin Diesel (Groot), Zoe Saldana (Gamora), Lee Pace (Ronan the Accuser) dar şi alţii. Dacă eşti fan „The Avengers”, a cărui continuare va fi lansată în 2015, îi vei iubi la fel de mult şi pe Gardieni!

Sin City: A Dame to Kill For

După 9 ani de aşteptare, iată că va fi lansat un nou film „Sin City”! Distribuţiei de excepţie din care fac parte Jessica Alba, Mickey Rourke, Rosario Dawson, Ava Green, Joseph Gordon-Levitt, Bruce Willis dar şi alţii i se adaugă scenariul şi regia originale (semnate Frank Miller şi Robert Rodriguez) din care rezultă unul dintre cele mai expresive spectacole vizuale.

Divergent

Acest film se anunţă următorul fenomen după ”The Hunger Games” în timp ce actriţa din rolul principal, Shailene Woodley („The Descendants”) se anunţă următoarea Jennifer Lawrence. Povestea parte promiţătoare iar jocul actoricesc ştim deja că este unul foarte bun, aşa că rămâne să ne convingem la lansarea filmului cât de imporantă va fi această nouă producţie în peisajul cinematografic.

Bonus, Theo James („Underworld: Awakening”), interpretul masculin în rol principal arată grozav!

Ne aşteaptă în mare parte un an plin de filme cu super eroi, semn că ne dorim foarte tare să lăsăm realitatea în spate şi să ne cufundăm în scenarii provocatoare. Tu ce film aştepţi cu nerăbdare în anul 2014?

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *