Ce pui in bagajul de concediu?

By  | 

Dacă încă te lupţi să înghesui acele ţinute esenţiale “în cazul în care se va întampla nu ştiu ce”, vă prezentăm mai jos câteva sfaturi pentru a împacheta mai eficient. Ce pui în bagajul de concediu este o problemă des întâlnită şi o vom rezolva împreună.

Călătoreşte uşor – fii nemiloasă 

Verifică politica companiei aeriene în ceea ce priveşte bagajele de cală, de mână şi limitele de greutate înainte să te apuci de împachetat pentru ca să eviţi să-ţi desfaci valiza şi să începi să-ţi înşiri lucrurile pe podeaua aeroportului. Asigură-te că bagajele tale se încadrează în limitele de volum şi că pot face faţă celor două săptămâni.

Începe prin a-ţi aranja pe pat tot ce crezi ai nevoie pentru toată perioada concediului, apoi pune înapoi în garderobă orice îţi ia mai mult de 5 secunde să te decizi. Nu uita că trebuie să îţi rămână ceva spaţiu în cazul în care planuieşti să faci cumpărături pentru tine, familie şi prieteni.

Accesorizează cu cap 

Câteva accesorii bine alese te pot salva mai degrabă decât ţinutele extravagante. De asemenea, îţi va veni mult mai uşor să te adaptezi ocaziilor neprevăzute. Gândeşte-te la sandale din piele, o eşarfă, o curea deşteaptă, o pălărie sofisticată sau bijuterii fantezie.

Tehnici de împachetare   

Dacă zbori uşor şi ai după tine numai un bagaj de mână, o soluţie iscusită este să-ţi rulezi hainele cu ajutorul feţelor de pernă. Astfel volumul bagajului tău va fi optim şi va arăta organizat.

Gândeşte Tetris 

Aranjează cosmeticele, papucii şi a alte obiecte cu forme ciudate în jurul hainelor mai voluminoase.  Foloseşte partea superioară, prevăzută cu plasă, pentru a aranja şosetele, lenjeria intimă şi lucrurile mărunte. Tot ce se poate vărsa (machiaj, loţiuni şi crème, parfumuri, etc.) trebuie să fie aranjat în săculeţi vidaţi. Nu uita să-ţi cumperi articolele de bază şi în marime minusculă. Merită să le ai cu tine în bagajul de mână în cazul în care te pierzi de valiza ta pentru ceva timp. 

Ultima verificare

Înainte de a trage fermoarul, imaginează-ţi rutina zilnică – mai ales dacă ai copii – şi asigură-te că nu ai uitat nimic vital, oricât de mic ar fi. De asemenea, nu uita să verifici greutatea bagajului înainte să ieşi pe uşă. Astfel, Ce pui în bagajul de concediu este ultima problema cu care te vei confrunta înainte de vacanţa ta de vis!

Ai alte sfaturi utile sau sugestii? Scrie-le mai jos în secţiunea de comentarii.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *