Recomandări de lectură pentru Halloween

By  | 

Halloween nu înseamnă doar petreceri pentru care te costumezi și maratoane de filme horror, ci și seri liniștite alături de o carte bună și o cană de ciocolată caldă sau un pahar de vin. Cu această ocazie, COSMO ți-a pregătit 5 recomandări de cărți grozave pentru Halloween.

Cazul Charles Dexter Ward, de Howard Phillips Lovecraft, este un roman a cărei acțiuni are loc în 1918, când un tânăr devine obsedat de un strămoș al său, un vrăjitor cu obiceiuri bizare și… mortale.

…și la sfârșit a mai rămas coșmarul, de Ovidiu Crâznic, este un roman horror clasic ce ne prezintă un fel de joc de-a șoarecele și pisica ce are loc într-un castel. Invitat la nunta unei necunoscute într-un castel bântuit de diavol, nobilul decăzut Arthur de Seragens se trezește prins într-o îngrozitoare plasă a nebuniei, trădării și crimei.

Contesa Dracula-Erzsebet Bathory, de Javier Garcia Sanchez, ne prezintă povestea celebrei contese Bathory. Ea a ucis nu mai puțin de 600 de fecioare pentru a se îmbăia în sângele lor, crezând că astfel va arăta pentru totdeauna tânără și frumoasă.

O mână de oase, de Stephen King, ne face cunoștiință cu Mike Noonan, un scriitor care a intrat într-un mare blocaj după ce soţia sa a murit din cauza unui anevrism cerebral. El hotărăște să petreacă o perioadă la casa sa de vacanță de lângă lac, unde află că moartea soţiei sale are o cauză mai bizară decât concluzia raportului medico-legal de atunci.

Recomandari de lectura de la vedete

Febra, de Serge Brussolo, este un roman science fiction unde mare parte din acțiune are loc pe un organism viu de mărimea unei planete. Nu o recomand persoanelor mai sensibile, care se scârbesc repede la citirea unor descrieri… să le spunem „foarte grafice”.

Exorcistul, de William Peter Blatty, este romanul pe care s-a bazat filmul lui William Friedkin cu același nume. Inspirat de un caz de posesie demonică din anii 1940, Blatty a creat un roman clasic care o are în prim-plan pe Regan, o fetiță de 11 ani, care este exorcizată.

Straniul caz al doctorului Jekyll și al domului Hyde, de Robert Louis Stevenson, îl urmărește pe un avocat din Londra care investighează evenimentele ciudate dintre vechiul său prieten, dr. Jekyll, și Edward Hyde, un bărbat foarte rău.

În puterea nopții, de Dean Koontz, îl are ca protagonist pe Christopher Snow, care înțelege noaptea ca nimeni altul. Boala sa genetica de piele îl obligă să ducă o viață nocturnă, aflată la marginea întunecată a societații, departe de oameni și de lumina soarelui.

Lectură plăcută!

Comments

comments