Recomandări de lectură. 5 cărți de citit într-o seară ploioasă

By  | 

Serile ploioase de toamnă sunt ideale pentru a citi o carte bună. COSMO îți recomandă 5 cărți grozave pe care trebuie să le citești și tu!

Toamna vine cu temperaturi scăzute și zile ploioase care te conving să rămâi în casă alături de o cană de ceai aromat sau ciocolată caldă delicioasă. În loc să îți pierzi timpul pe internet în astfel de seri, COSMO îți recomandă lectura, o activitate relaxantă cu numeroase beneficii.

Citește și: Lectura te poate ajuta să trăiești mai mult, arată un studiu 

Recomandări de lectură. 5 cărți de citit într-o seară ploioasă

Fata din tren, Paula Hawkins (editura Trei, 27,3 lei)

Probabil ai auzit de filmul „Fata din tren” (sau chiar l-ai vizionat deja), lansat recent și în România, dar știai că este o adaptare după această carte? Rachel merge în fiecare dimineață cu același tren. Știe că va aștepta la același semnal defect, timp în care va urmări ritualul de dimineață al unui cuplu ce locuiește într-o casă de lângă calea ferată. I-a botezat Jess și Jason și viața lor i se pare perfectă… până când, într-o zi, vede ceva ce o șochează. Totul se schimbă și Rachel are șansa de a lua parte la viețile pe care le-a observat doar de pe margine.

Înainte să te cunosc, Jojo Moyes (editura Litera, 27,9 lei)

Și filmul romantic „Înainte să te cunosc” a fost adaptat după un roman de succes! „Înainte să te cunosc e o poveste de dragoste pentru generația de azi, despre o iubire neașteptată între doi oameni care nu au nimic în comun. O carte romantică și imprevizibilă, care îi va provoca pe cititori să se întrebe ce e de făcut atunci când, de dragul celui pe care îl iubești, trebuie să-ți sacrifici propria fericire.

Citește și: Cum să citești mai multe cărți

Puntea viselor, Lesley Downer (editura Humanitas, 27,11 lei)

Inspirat din fapte reale, romanul „Puntea viselor” surprinde Japonia anilor 1870 ‒ o epocă în plină schimbare, când, după războiul civil, civilizația occidentală începe să pătrundă în cultura tradițională, testându-i astfel limitele, deschiderea și reticența față de nou. Este momentul în care generalul Kitaoka, dezamăgit de noul regim, va pune la cale o răscoală. Pe acest fundal tulbure se va contura frumoasa poveste de dragoste, aparent imposibilă, dintre Taka și Nobu.

La voia întâmplării, Claudio Magris (editura RAO, 20,39 lei)

Salvatore Cippico, un bătrân internat în rezerva unui spital de psihiatrie a trecut atât prin lagărele naziste, cât și prin gulagul iugoslav de la Goli Otok, iar acum își povestește viatț… Dar este într-adevar eroul romanului cel care povesteste sau citim de fapt istorisirea altcuiva?

Du-te și pune un strajer, Harper Lee (editura Polirom, 23,4 lei)

La doua decenii după evenimentele din „…Să ucizi o pasăre cântătoare”, Jean Louise Finch – mai cunoscută după porecla ei, Scout – se întoarce în Maycomb, Alabama, să-și viziteze tatăl, pe Atticus, acum atins de bătrânețe și de boală. Pe fondul luptei pentru drepturile și libertățile civile care zguduie Sudul Statelor Unite, Jean Louise descoperă adevăruri tulburătoare despre familia sa, despre orașul în care a copilărit și despre oamenii care îi sunt dragi.

Citește și: Audiobook-uri pentru fetele ocupate 

Lectură plăcută! Tu ce cărți ne recomanzi pentru o seară ploioasă?


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *