Ce citim toamna aceasta? Noutăți editoriale

By  | 

Toamna a început, zilele se micșorează și începem să petrecem mai mult timp în confortul propriei locuințe. Pregătește-ți un ceai aromat sau un pahar de vin, fă-te comodă și pregătește-te pentru lectură, pentru că astăzi îți prezentăm noutățile editoriale ale toamnei!

Capcana Margrave, Lee Child (editura Trei, 44,1 lei)

Când Jack Reacher hotărăște să coboare din autobuz în Margrave, un orășel liniștit din Georgia, își închipuie că singurul lui motiv e să viziteze locul unde a murit marele chitarist de blues Blind Blake. Dar aici tocmai s-a produs prima crimă din ultimii treizeci de ani, iar Jack Reacher, străinul venit de curând în oraș, devine primul suspect. Așa că, la nici jumătate de oră de la sosire, este reținut și dus la închisoare. Cum urmează și alte crime, poliția e nevoită să accepte că a arestat pe cine nu trebuia. După eliberare, sprijinit de doi detectivi convinși de nevinovăția lui, Reacher, fost polițist militar, începe să investigheze pe cont propriu crimele din Margrave.

Lapte fierbinte, Deborah Levy (editura Litera, 39,9 lei)

Este luna august şi două femei, mamă şi fiică, ajung într-un sat de pe coasta de sud a Spaniei. Rose suferă de o boală ciudată, iar medicii nu ştiu ce să creadă. Fiica ei Sofia a adus-o la o clinică privată pentru a găsi un remediu cu ajutorul doctorului Gómez, un medic ale cărui metode şi motive sunt controversate şi îndoielnice. Ameţite de căldură şi de oamenii seducători cu care intră în contact, cele două femei ajung să-şi analizeze, pentru prima dată după ani întregi, viaţa şi legăturile puternice care le-au ţinut împreună atâta timp.

Bărbații sunt niște porci, Rodica Ojog-Brașoveanu (editura Nemira, 26,99 lei)

Dornică să-și găsească un partener de Revelion, o femeie dă anunț la ziar. O tânără trece prin clipe de coșmar după ce își află viitorul de la o ghicitoare. Doi bătrâni încearcă să supraviețuiască doar cu o pensie foarte modestă. O adolescentă are probleme în dragoste. O pensionară trece printr-o adevărată aventură când hotărăște să se recăsătorească. Un cuplu înstărit descoperă ca i s-a furat un tablou după o petrecere. O patroană de bordel încearcă să ascundă o crimă. Povești despre oameni de toate felurile, în care umorul face casă bună cu inteligența sclipitoare a scriitoarei.

Lostrița. Antolologie de proză fantastică, Vasile Voiculescu (editura Art, 28 lei)

Voiculescu concepe o serie de povestiri despre întâmplări stranii, extraordinare, care să capteze atenţia, interesul, participarea cititorului, transmiţându-i concomitent acestuia şi mesajul ascuns. Pentru cititorul contemporan obişnuit, acestea sunt povestiri fantastice, omul ezitând între explicaţia raţională şi recunoaşterea unei forţe deocamdată iraţionale; pentru autorul lor, ele sunt povestiri realiste, verosimile, despre felul în care se manifestă energia spirituală în univers.

Cox sau Mersul timpului, Christoph Ransmayr (editura Humanitas)

Faimosul ceasornicar, bijutier şi constructor de automate englez Alister Cox este invitat de Qiánlóng, marele Împărat al Chinei, la Curtea acestuia, spre a construi o serie de ceasornice care pot măsura mersul timpului — al fericirii, al iubirii, dar şi al bolii şi morţii. Ransmayr îşi bazează povestea şi pe câteva personaje istorice. Real este şi faptul că o parte din obiectele de artă create de Cox pot fi găsite şi azi la Beijing. Dar autorul a brodat în jurul acestei baze adevărate, aşa încât ceea ce se desfăşoară în faţa ochilor mereu surprinşi ai cititorilor este rodul fanteziei lui debordante.

Lectură plăcută!

 

Citește și: 7 motive să te bucuri că se termină vara 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *