Câine vs pisică. Ce ar trebui să adopți

By  | 

Te gândești să adopți un animal de companie, dar nu știi dacă să alegi un câine sau o pisică? Iată ce ți s-ar potrivi!

Alegerea unui animal de companie poate fi foarte dificilă – îți alegi un prieten, un membru al familiei, nu un obiect. Astfel, trebuie să știi sigur că te vei înțelege bine cu noul animăluț, că vei putea avea grijă de el, că va fi fericit cu tine și că tu vei fi fericită de el.

Citește și: De ce să adopți animale în loc să cumperi

Iată câteva argumente pro și contra pentru fiecare:

De ce să alegi un câine?

este un animal foarte loial, nu degeaba i se spune „cel mai bun prieten al omului”;
poate fi dresat destul de ușor;
te poate proteja în cazul în care cineva te atacă;
are sentimente asemănătoare cu cele ale oamenilor;
poate pleca cu tine la plimbări, vacanțe și în aventuri.

De ce să NU alegi un câine?

îți poate mânca toți pantofii;
mirosul de câine nespălat…
trebuie scos de mai multe ori pe zi la plimbare – inclusiv dacă nu te poți ridica în pat pentru că ești bolnavă.

Citește și: De ce trebuie să ții cont când ai un animal de companie

De ce să alegi o pisică?

este foarte independentă, poate fi lăsată singură acasă mare parte din zi (cu mâncare și apă, bineînțeles);
își face nevoile la litieră, nu trebuie scoasă „la plimbare”;
nu are nevoie să iasă zilnic afară pentru a face mișcare;
este mică, potrivită pentru apartamente;
nu trebuie spălată.

De ce să NU alegi o pisică?

este sociabilă doar când are chef (poate fi și un argument PRO, depinde ce îți dorești);
poate zgâria mobila, dacă nu este învățată că nu are voie;
poate lăsa mult păr.

Citește și: 10 motive să îți iei un animal de companie

Gândește-te care din ei s-ar potrivi stilului tău de viață. Ce faci zi de zi? Ești plecată la muncă toată ziua sau lucrezi de acasă? Dacă nu ai mai lucra de acasă, animalul ar rămâne singur? Ai suficient timp liber să ieși des prin parc? Cât de des pleci în vacanțe lungi? Cât ești de dispusă să te ocupi de igiena animalului? Stai la curte sau la apartament? Îți dorești un animăluț care să se țină mereu după tine sau care își vadă de treaba lui?

ATENȚIE! Îndiferent dacă alegi un câine sau o pisică, trebuie să ai mare grijă de el! Au nevoie de mâncare specială, care poate fi costisitoare, de vizite periodice la medicul veterinar, de atenție și iubire. De asemenea, gândește-te bine înainte să îți iei un animal de companie: ce faci dacă se îmbolnăvește grav? Dacă răspunsul este „îl duc la un adăpost de animale” (în loc de „fac tot posibilul să îl îngrijesc, oricât de greu sau costisitor ar fi”), atunci mai bine nici măcar nu te gândi să îți iei unul!



Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *