Bebelușii pot visa?

By  | 

Pentru proaspeții părinți, toate gesturile pe care le fac bebelușii lor sunt privite atent, aceștia întrebându-se, de multe ori, de ce copiii zâmbesc în somn sau se crispează. Din acest motiv, părinții vor ca cei mici să beneficieze de condiții optime pentru odihnă. Un pat comod, saltele bebeluși Somnart sau jucării care emit sunete relaxante, toate fac parte din arsenalul bebelușilor, a căror unică ocupație este reprezentată de somn și hrană. Află, din rândurile de mai jos, dacă bebelușii pot să viseze sau nu și ce este de făcut atunci când cei mici au un somn agitat.

Cum se formează visele bebelușilor?

Deși pare greu de crezut, specialiștii au demonstrat faptul că bebelușii pot să viseze chiar mai mult decât adulții, încă din săptămâna 20 de sarcină. Pentru nou-născuți, fazele somnului ocupă aproape jumătate din durata totală a orelor de somn, în timp ce la adulți, acestea ocupă o treime din somnul nocturn.

Desigur, este greu de specificat dacă bebelușii au imagini în vis, însă acestea se instalează în prima parte a orelor de somn, atunci când bătăile inimii sunt intense, iar ochii se mișcă rapid. Spre dimineață, atunci când corpul se regenerează, iar creierul își recapătă toate capacitățile mentale, are loc perioada de somn fără vise, un moment de relaxare și odihnă totală pentru organism.

Somnul cu vise reprezintă o etapă benefică și importantă pentru bebeluși, deoarece contribuie la modelarea memoriei și la favorizarea unui proces de formare a personalității.

Ce visează bebelușii?

Chiar dacă nu este ușor de estimat ce anume visează bebelușii, deoarece aceștia nu se pot exprima în cuvinte, se consideră că visele lor sunt legate de modul în care bebelușii percep lumea exterioară, în acțiuni și imagini, fără limbaj. Totodată, coșmarurile intervin în jurul vârstei de aproximativ 3 ani, atunci când un copil cunoaște noțiunea de frică și are o imaginație bogată.

De cele mai multe ori, cei mici visează că se află în preajma unui pericol iminent, fiind urmăriți de un animal sau de o persoană. Până la vârsta de 1-2 ani, copiii nu pot vorbi, deci nu au capacitatea de a povesti ce au visat, însă nici după această vârstă nu este ușor să afli care este limita dintre ficțiune sau realitate în ceea ce privește visele unui copil. În primii ani de viață, copiii pot visa cadre care au legătură cu nevoile lor primare de somn și hrană. În plus, copiii pot visa și chipul mamei sau a altor membri din familie.

Începând cu vârsta de 3 ani, cei mici îți pot spune ceea ce au visat în timpul nopții, însă prin descrieri scurte și ușor neclare. După 4 ani, atunci când cei mici intră și mai mult în contact cu lumea exterioară, pot avea vise mai complexe, care să conțină numeroase imagini. Visele copiilor sunt scurte chiar și după vârsta de 5 ani, atunci când copiii încep să vizualizeze imagini enigmatice, întocmai ca în cazul adulților.

Cum te comporți când bebelușii au un somn agitat?

Ținând cont de informațiile prezentate, deși bebelușii au un somn agitat și scot diverse sunete sau se mișcă energic, nu înseamnă că au un vis urât sau intens. Aceștia se pot liniști în doar câteva minute și este indicat să nu îi trezești din somn, deoarece le poți perturba și mai mult clipele de odihnă. Există și ipoteza conform căreia bebelușii să fie cu adevărat agitați în timpul orelor de odihnă. În aceste momente, tot ce trebuie să faci este să le vorbești calm și duios, bebelușii putând fi liniștiți în primul rând datorită vocii mamei. Cu o simplă mângâiere din partea părinților, cei mici se vor liniști în perioadele în care sunt agitați și se pot bucura de momente în care să se simtă în siguranță.

Dacă ți s-a întâmplat să îți auzi copilul plângând în timpul nopții, în funcție de vârstă, acesta se poate trezi speriat sau transpirat, din cauza unui coșmar. Aceste vise intense reprezintă teamă și fricile copilului, care includ în special teama sa de a fi abandonat.

 

 

Sursă: Digital Workforce

Sursă foto: pexels

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *