BALI – locul unde localnicii nu-si privesc talpile si maimutele mananca ochelari

By  | 

Dupa un zbor de aproape 20 de ore (cu escalele de rigoare, evident), am ajuns atat de obosit pe aeroportul din Denpasar, incat m-am hotarat sa nu fac nimic altceva toata vacanta decat sa zac pe sezlong. Eventual sub o umbrela mare, la malul oceanului. Si asa mi-am inceput ziua.

Catinel, catinel, mai ajutat de un cocktail local, mai de o pina-colada, am supravietuit cu greu pana tarziu, dupa-amiaza, cand soarele se pregatea de un apus romantic. E drept ca n-am rezistat sa nu fac si cateva reprize de baie in apa limpede si calda.

Spre mirarea mea, dupa un atare tratament, oboseala mi-a disparut ca prin farmec. In locul ei s-a instalat confortabil, cu pantofii taman pe stomacul meu, o foame din aia, de sfarsit de lume. Abia am apucat sa fac un dus in graba ca am si zbughit-o pe strada din fata hotelului, unde am intrat in primul fast food care mi-a iesit in cale. Cine credeti ca mai era in stare sa comande a-la-carte, asteptand sa dichiseasca bucatarii locali cine stie ce specialitate?

In deschidere mi-am astamparat nitel foamea cu o portie clasica de fructe de mare mixte, prajite in ulei, cu cartofi prajiti. Iar ca fel de baza am luat un preparat local, al carui nume imi scapa. Pot doar sa spun ca am primit pe o farfurie mare, de plastic, carne de miel, porc, vita, pui si peste gatita sub forma de parjoale, snitele sau frigarui.

Toate erau in miniatura, iar pe post de garnitura am mancat un soi de cornet din porumb, umplut cu ceva ce aducea cu fasolea batuta. Cornetul avea gust de nachos.

Siesta mi-am facut-o plimbandu-ma pe strazile din zona, pline de baruri, terase, restaurante, cafenele cu internet si, mai ales, cu magazine de suveniruri. M-au impresionat expresivele maimute sculptate in piatra si mai ales statuetele din lemn de tec.

Tema preferata a artistilor din Bali este scena religioasa. Detaliile cu care sunt decorate intrarile unor temple celebre sau diverse ipostaze ale zeilor hindusi nu-l pot lasa indiferent pe turistul european. Impresionante mi s-au parut si accesoriile costumelor de dans fabricate manual, intr-o varietate de culori si forme ce pareau inepuizabile.

Mi-am terminat seara la o terasa cu mobilier din ratan, unde o trupa de cinci dansatori locali executa un dans misterios si extrem de complex, in care fiecare celula a corpului parea sa aiba un rol bine determinat.

Nimic, nici o miscare, nici un rictus cat de mic nu erau lasate la voia intamplarii in aceasta armonie desavarsita a gesturilor.

Lumea de basm de la Templul Uluwatu

Am dormit atat de mult, incat era cat pe ce sa ratez mic-dejunul. Din multimea pliantelor asezate frumos, in receptia hotelului, mi-a retinut atentia unul in care era prezentat templul de la Uluwatu. In trei ore eram deja la intrarea in faimosul lacas de cult. Cateva table ruginite aveau pe ele avertismente cu privire la maimutele care sustrageau lucrurile turistilor, dar nu prea le-am luat in serios.

Ce putea sa-mi faca un animal de 30 de centimetri inaltime si, mai ales, ce treaba ar fi putut avea ele cu camera mea video? Mi-am pus in jurul sortului o fusta locala, mi-am acoperit bratele cu o camasa, si iata-ma intr-o lume de basm.

Mergeam pe un drum pietruit exact pe creasta unui tarm abrupt, inalt de aproape 100 de metri. Printre crenelurile zidurilor din piatra alba vedeam valurile oceanului spargandu-se violent de stancile abrupte de sub picioarele mele. Din loc in loc, iesea direct din spuma marii cate o stanca ascutita, in varful careia crescuse un superb copac, al carui coronament verde si perfect rotund te facea sa crezi ca la mijloc e mana unui miracol.

In zare, vedeam pagodele succesive ale vechiului templu, iar gradina din fata intrarii sale adapostea arbori cu tulpini, coronament si culori dintre cele mai stranii. In curtea din fata cladirii principale, am descoperit cu adevarat orasul maimutelor. Sute de animale organizate in clanuri si familii isi disputau teritoriile cele mai bune si cerseau turistilor ceva de mancare.

Plin de entuziasm, mi-am deschis camera video cu gandul sa spun cateva vorbe, avand pe fundal o familie de mamifere cocotata taman pe zidul din spatele meu. In secunda urmatoare ceva m-a tras de podoaba capilara si m-am trezit fara elasticul care-mi tinea parul strans.

Uimit, ma apropii sa filmez maimutica hoata. Nu apuc sa pornesc bine camera si alt spiridus imblanit imi fura ochelarii de soare din buzunarul de la piept, dupa care incepe sa-i roada, bucata cu bucata. Pana sa ma dumiresc bine ce se intampla, o alta maimuta da sa-mi smulga camera video din maini.

Pana aici! Am ferit la timp aparatul, si urmatoarele poze si filmari le-am facut cu ochii in patru, incercand sa nu mai scap din ochi vreun “individ suspect” din imediata mea apropiere. Alti turisti insa n-au fost atat de norocosi in privinta aparatelor foto.

Abia mai tarziu am aflat ca pentru a recupera un obiect furat, trebuie sa oferi maimutei rapid ceva de mancare. Cand intinde labutele sa apuce hrana, ea lasa “la schimb” bunul pagubitului. Dar, daca nu te grabesti, in cateva secunde oricum se alege praful de ceea ce ti-a apartinut.

Cum ne comportam cu localnicii

Indonezia inseamna “tara hindu”, adica “tara hindusilor”. Peste 95% din populatie este de religie hindusa, credinta care a influentat enorm cultura locala si normele de comportament.

Daca vrem sa fim bine primiti si respectati de catre locuitorii insulei, trebuie sa cunoastem si sa nu ne abatem de la cateva reguli de baza.

  • Nu intra niciodata in vreun templu daca esti imbracata cu pantaloni scurti sau in camasi si tricouri cu maneca scurta.
  • E recomandat sa nu intri pana in fata altarelor unde se depun ofrandele.
  • Daca ti se ofera un pumn de mancare, trebuie sa continui ritualul… mancand-o. Chiar daca nu este felul tau preferat sau daca ti-e “depusa” direct in palma!
  • Cand primesti sau dai ceva, foloseste mana dreapta.
  • Nu atinge niciodata capul unei persoane si nu arata nimic si pe nimeni cu degetul.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *