Arta de a călători

Cu speranța că, respectând toate măsurile de siguranță, vara aceasta este un nou început în ceea ce privește călătoriile, haideți să descoperim împreună cum putem călători așa încât să ne bucurăm cu adevărat de experiențele noastre.

Călătoriile reprezintă, fără dubii, unele dintre cele mai frumoase experiențe pe care noi, oamenii, le putem avea de-a lungul unei vieți. Dar nu aș vrea să vorbim despre cât de bine ne poate face evadarea în mijlocul unor peisaje sau culturi noi, cât de mult ne poate relaxa și dezvolta interacțiunea cu oameni care vorbesc o limbă diferită sau pur și simplu drumurile pe care le-am putea străbate, ci aș vrea să dezbatem despre partea mai puțină văzută a experiențelor travel, acele neajunsuri și întrebări care nu rămân imortalizate nici pe Instagram, nici pe TikTok, dar cu siguranță rămân în sufletul și mintea noastră.



Bineînțeles, doar ca să vedem dacă există un fel de artă în a călători, câteva direcții care ne pot ajuta să transformăm călătoriile în experiențe cât mai satisfăcătoare.

Pentru că memoria noastră este extrem de selectivă, tindem să uităm foarte repede cât de obositor a fost drumul de o noapte cu mașina până-n Grecia, de exemplu, și să ne amintim doar mirosul răvășitor al florilor de pe marginea coastei grecești. Ceea ce nu este greșit, dar ne face să ne bucurăm de propriile vacanțe mai degrabă după ce se termină decât în timpul lor.

Citește și: Mai mergem în vacanță cu Airbnb?

Când am vizitat pentru prima oară insula Zakynthos, această nestemată turistică a elenilor, mi-am proiectat în imaginația mea, raportat la pozele de pe diferite site-uri de travel, o vacanță ideală. Și am avut una cu de toate. Inițial am fost foarte dezamăgită de haosul din stațiunea unde ne cazasem, un fel de Costinești cu zeci de englezi adolescenți care vomitau pe la colțuri de stradă și, mai mult, obosită de căutările zilnice ale unor plaje care să nu fie numai cu pietre uriașe pe care abia puteai sta la soare.

Am început să mă relaxez cu adevărat după vreo trei zile de când am ajuns, când am reușit să ne creăm o rutină, să ideintificăm locurile unde ne simțeam cel mai bine și să explorăm atunci când eram deja cu adevărat odihniți cu toții.

Dacă mă întrebi acum despre Zakynthos, nu am decât cuvinte de laudă: caracatița pe grătar cu tot felul de sosuri aromate de care ne bucuram la apus de soare pe terasa improvizată a vreunei taverne, în mijlocul unei plaje pustii, apele cristaline ale Mării Egee, micile escapade cu bărcuța în larg, șamd.

Când am fost a doua oară în Grecia, de data aceasta în Skiathos, trecuse destul de mult timp de la experiența inițiatică și, așa cum puteți anticipa, nu m-am pregătit în niciun fel aparte decât cu deja celebrul scroll continuu a unor poze cu peisaje mirifice pe insula preferată a Prințesei Diana, acolo unde s-a filmat Mamma Mia, musical-ul meu preferat.

Ce putea să fie în neregulă? O să vă menționez un singur aspect: ne-am cazat, prin Air Bnb, la un englez care își punea câteva camere la dispoziția turiștilor dornici de desfătarea pe care numai această țară o poate oferi, așa cum chiar el ajunsese la o astfel de concluzie la cei 70 de ani pe care îi avea.

Cu o grădină unde miroasea a oregano și rozmarin, cu leandrii roz care te primeau de la poartă până la intrarea în casă, condițiile de curățenie din interior m-au panicat încă de când am trecut pragul.

„Mi-era teamă să ating pereții de la baie, și îmi părea rău că nu am luat de acasă lenjerie de pat.”

Noaptea stăteam cu ochii cât cepele, după geckos, aceste șopârle simpatice care, după cum încerca gazda să mă liniștească, ajută foarte mult să se plimbe relaxate pe pereți pentru că omoară păianjenii. La fel de binevenite erau lăcustele care nu se opreau 24 din 24 de ore din țipătul specific, pentru că „asta înseamnă că nu va ploua”, și cine și-ar dori să plouă când este în vacanță?

Dacă mă întrebi acum despre Skiathos, am doar cuvinte de laudă să îți spun. Cine își mai amintește de stresul că aș fi putut să fac hepatită și că nu dormeam noaptea, când puteam să dorm toată ziua pe unele dintre cele mai fine plaje din lume?

Nopțile cu dansurile grecești pe care le iubesc atât de mult, paharele de vin roze și halloumi gătită pe grătar, filmul Mamma Mia proiectat în aer liber, seara de karaoke cu o gașcă suedezi pe care atunci i-am cunoscut pentru prima oară, dar care mi-au oferit o seară minunată… acestea sunt amintirile pe care vreau să le păstrez cu mine despre țara unde mă simt de multe ori mai acasă decât în România.

Și aș putea continua așa cu călătoria în Italia, unde mi-am proiectat un fel de Vacanze Romane, cu Audrey Hepburn, și cumva așa a fost, dar cu mici excepții șamd, concluzia fiind aceeași: există câteva elemente definitorii pe care trebuie să le luăm în calcul dacă vrem să avem parte de vacanțe fără stres, de la aeroporturi la obiectivele turistice pe care visăm să le vizităm.

Haos și organizare

Mai ales în timpul verii, bucuria călătoriilor poate deveni o corvoadă: bagaje, așteptarea din aeroport mai ales în această perioadă cu restricții, mai nou frica să nu te îmbolnăvești, ceea ce presupune o și mai mare grijă față de măsurile de igienă ale tale, personale, și ale celor din jur pe care nu îi poți controla.

Până ajungi la destinație, poți simți că trăiești, așa cum spunea Andrei Pleșu în Despre frumusețea uitată a vieții, un „istovitor carnaval”. Sau mai tăios, cum ironiza Fran Lebowitz, într-unul dintre interviurile sale, tineri părinți care pleacă în vacanță cu copiii după ei, compătimindu-i — o parafrazez:

„Dacă în ciuda faptului că tragi după tine trei gemantane și doi copii care urlă și se târăsc prin aeroport, tot mai vrei să pleci în vacanță, înseamnă că viața ta este cu adevărat nefericită.”

Maladiva neodihnă organizatorică, așa cum numai tot domnul Pleșu o poate numi, se referă pe bună dreptate la făcutul bagajelor, angajamentul față de niște călătorii costisitoare pe care, realmente, nu ți le permiți, hoteluri, schimb de avioane, totul pentru „o promisiune incertă a distracției”.

Promisiune care nu poate decât să îți ofere un plus de stres pentru că, ai depus atât de mult efort, și totuși, te trezești pe plaja din Maldive complet nefericită; nu mai pui că există riscul — din pricina aceluiași stres — să te cerți și cu partenerul tău.

Ceea ce ar putea distruge, așa cum mărturisește și Alain de Botton în cartea sa, Arta de a călători, orice plăcere a frumuseții unor cocotieri la umbra cărora ai putea sta. Pentru că, oricât încercăm să ignorăm această logică, „capacitatea noastră de a fi fericiți de pe urma obiectelor cu valoare estetică sau a bunurilor materiale depinde de satisfacerea mai întâi a unui rând de nevoi emoționale și psihologice”, cum chiar el a conchis.

Iar nevoile la care făcea referire sunt, bineînțeles: înțelegerea, iubirea, nevoia de a te exprima autentic și de a fi respectat. Tot el ne indică și soluțiile, și totul pleacă, se pare, de la ceea ce încercam eu să exemplific mai devreme… anticipație.

Anticipație, locurile de tranzit, cultură și peisaj

Pe scurt, Alain de Botton ne recomandă, făcând apel la scriitori, artiști și gânditori precum Flaubert, Edward Hopper, Wordsworth și Van Gogh să facem o diferență clară între ceea ce am putea vedea / întâlni într-un loc și imaginația noastră, rămânând deschiși către mărunte neajunsuri ale locurilor pe care le vizităm.

La Paris nu vom vedea doar cafenele cochete, ci și străzi cu clădiri banale sau arhitecturi fade. Însă, doar dacă plecăm la drum cu această permisiune de a avea o vacanță imperfectă, o să avem o vacanță desăvârșită. Dacă percepem locurile de tranzit și dintr-o perspectivă ușor romantică, unde tristețea peisajelor sau agitația regulilor face parte dintr-un obișnuit ritm al vieții cu toate ale ei, e foarte posibil să rămânem cu niște povești memorabile, chiar dacă multe vor fi, de fapt, fine ironii.

Citește și: Unde (mai) plecăm în vacanță?

Ce contează stresul pe care nu trebuie să îl negi dintr-un aeroport, sau cele 12 ore pe care trebuie să le stai închis în aeroportul din Frankfurt, pentru că nu poți ieși nici până-n parcarea aeroportului din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, dacă ai o carte bună cu tine și, atunci când vei urca în avion, vei vedea de sus o lume perfect organizată așa cum de jos nu o vei putea observa niciodată?!

Cât despre cultura unei țări, pot doar să vă prezint succint o parte din experiența scriitorului Flaubert cu Egiptul, țara unde s-a simțit mai acasă decât în orice oraș francez. Flaubert a urât o groază de lucruri la Orient, o sumedenie de aspecte sau monumente din Egipt i s-au părut de-a dreptul plictisitoare, dar asta nu exclude faptul că doar aici, lângă cămile și printre „sultane” a fost fericit.

Cât despre mine, mi-aș dori foarte mult să vizitez cât mai curând Istanbulul și, la polul opus, Seul, capitala Coreei de Sud. De data aceasta cu lecția învățată: așteptările sunt la un nivel mediu, oricum dincolo de imaginile din social media, iar fericirea vreau să mi-o iau din amalgamul de bine și mai puțin bine pe care o să îl trăiesc, oricum nimic care să aibă de-a face cu perfecțiunea. Până la urmă, nu despre asta este frumusețea acestei unice călători pe care o facem cu toții în fiecare zi?

Foto: iStock

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.