Animalele care au devenit influenceri pe Instagram

By  | 

Recent, trecând prin fața unei cafenele, am observat un pug care stătea cuminte lângă stăpânii lui care-și sorbeau latte-urile, urmărind cu privirea fiecare trecător. M-am oprit să îl mângâi și am exclamat cu voce tare cât de simpatic e, iar unul dintre proprietari mi-a răspuns prompt – E pe Instagram! Să-i dai follow! De unde era să știu că mă aflu în prezența unuia dintre acei pet influencers de care am tot auzit?

O expresie care, de altfel, nici nu e atât de bizară cum pare la prima vedere, căci animalele cu conturi masive de social media devin un fenomen din ce în ce mai comun, comunitățile lor rivalizând și chiar depășindu-le pe cele ale inflencerilor umani… Cât despre încasările lor, acestea sunt de-a dreptul impresionante.

Cine sunt ei? Jiff, micul pomeranian cu 10,7 milioane de followeri, pisica Nala, cu 4,3 milioane de followeri, Doug the Pug cu 4 milioane de followeri și Juniper Fox cu 2,9 milioane de foloweri, sunt printre animalele-vedetă ale Instagramului. Iar potențialul de profit al acestori pet influencers este unul de-a dreptul uriaș.

 

 

Vezi această postare pe Instagram

 

💗

O postare distribuită de j i f f p o m (@jiffpom) pe

Pomeranianul Jiff, @JiffPom, are potențialul de a câștiga 5,8 milioane de lire pe an, conform unui studiu efectuat de platforma OnBuy. Asta înseamnă aproximativ de 190 de ori mai mult decât salariul anual în Marea Britanie. Jiff face mai mulți bani din Instagram decât Zoe Sugg, unul dintre cei mai de succes influenceri englezi – mai exact, £22,319, cam cu 3000 de lire mai mult decât Zoe.

Pisica Nala, @Nala_Cat, un mix de siameză și maidaneză, salvată de actualii săi proprietari de pe străzi, are aproape 4,3 milioane de followeri și, conform studiului OnBuy, ar putea încasa £9,085 per postare.

 

Însă nu numai câinii și pisicile pot deveni influenceri pe Instagram. Ratonul Pumpkin, @PumpkinTheRaccoon, are 1,3 milioane de followeri și poate încasa în jur de £2,855 per postare, iar veverița @this_girl_is_a_squirrel are 736k followeri și are potențialul de a câștiga £2,855 dintr-o singură postare pe Instagram.

Vulpea Juniper își ia revanșa față industria blănurilor de animale, care face să sufere nu numai specia ei, ci și multe altele, dovedind că vulpile sunt mult mai valoroase vii decât transformate într-o haină de blană. @juniperfoxx este al patrulea cel mai bine plătit animal dintre toți pet influencers de pe Instagram în acest moment, cu 2,9 milioane de followeri și câștiguri de aproximativ 6000 de lire per postare.

 

 

Vezi această postare pe Instagram

 

“Drink water from the spring where horses drink. The horse will never drink bad water. Lay your bed where the cat sleeps. Eat the fruit that has been touched by a worm. Boldly pick the mushroom on which the insects sit. Plant the tree where the mole digs. Build your house where the snake sits to warm itself. Dig your fountain where the birds hide from heat. Go to sleep and wake up at the same time with the birds – you will reap all of the days golden grains. Eat more green – you will have strong legs and a resistant heart, like the beings of the forest. Swim often and you will feel on earth like the fish in the water. Look at the sky as often as possible and your thoughts will become light and clear. Be quiet a lot, speak little – and silence will come in your heart, and your spirit will be calm and full of peace.” -Saint Seraphim of Sarov

O postare distribuită de JUNIPER & FRIENDS (@juniperfoxx) pe

Crezi că doar animăluțele de companie pot câștiga mai mulți bani ca noi, oamenii? Citește și articolul nostru despre influencerii virtuali (da, da, cei complet digitali, realizați pe computer) cu cele mai mari încasări!

Foto: Instagram, Unsplash.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *