Suferi de astenia de toamnă?

By  | 

Parcă acum câteva zile era încă vară, dar iată că deja am trecut în a doua lună de toamnă. Fie că iubeşti sau urăşti acest anotimp, trebuie să ştii că schimbarea sezonului îţi poate influenţa sănătatea.

Uneori, ne simţim triste când vremea este proastă din simplul motiv că petrecerile la piscină s-au terminat, concediile la mare la fel, trebuie să ţinem mereu după noi o umbrelă, părul ni se strică, nu mai putem ieşi la plimbare prin parc, haina cea nouă este stropidă de o maşină…. Însă alteori vremea ne poate chiar îmbolnăvi.

Ploile, vântul şi furtuna ne pot influenţa nu doar starea de spirit, ci şi sănătatea. Astfel, din cauza vântului pot apărea dureri de cap, insomnii sau iritabilitate, ploaia transportă substanţe poluante care ne pot irita plămânii, iar furtuna favorizează migrenele, ulcerul şi crizele de inimă (din cauza căderii presiunii atmosferice şi a măririi umidităţii).

Apoi, mai avem astenia de toamnă. Aceasta este o problemă reală, un tip de depresie care începe să apară o dată cu începutul toamnei şi care, uneori, ţine şi iarna.

Să suferi de astenie de toamnă nu înseamnă doar să fii puţin tristă că s-a schimbat anotimpul. Simptomele acestei boli sunt apatia, nefericirea, anxietatea, trecerea bruscă de la o stare la alta, senzaţia permanentă de oboseală, iritabilitatea, pofta excesivă de mâncare, dar şi scăderea libidoului.

Se pare că aportul scăzut de lumină naturală este cauza principală a asteniei de toamnă. Din acest motiv, una dintre metodele prin care se poate trata este terapia pe bază de lumină, în care se foloseşte o laptă care imită lumina naturală. O altă metodă o reprezintă medicamentele antidepresive.

Această boală este întâlnită mai des la persoanele care au în familie rude ce suferă de astenie şi la cele care trăiesc în zone unde iarna zilele sunt foarte scurte. Contează şi vârsta şi sexul; se pare că problema apare mai frecvent la femei şi la persoanele ce au între 15 şi 55 de ani.

Pe tine te influenţează schimbarea sezonului în vreun fel?


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *