Ajutor pentru victimele violenței domestice

By  | 

Săptămâna aceasta au fost introduse noi măsuri pentru protejarea victimelor violenței domestice, inclusiv inlăturarea imediată a agresorului prin ordin de protecție provizoriu, emis pe loc de poliție.

În România, numărul victimelor violenței domestice și sexuale este în creștere de la an la an, iar sancționarea agresorilor rămâne redusă. Deși durata emiterii unui ordin de protecție a scăzut semnificativ, nu toate victimele știu că pot să-l obțină și cum, iar autoritățile nu puteau, până acum, să prevină încălcarea ordinului de către agresor.

De aceea, odată intrate în vigoare, prevederile proiectului de lege pentru modificarea și completarea legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie vor fi un real sprijin pentru victime.

Ordinul de protecție provizoriu se va emite pe loc, are caracter executoriu și este valabil 5 zile, dar poate fi prelungit oricât, până la emiterea ordinului de protecție de către un judecător. Mai mult, noul proiect de lege introduce obligația pentru agresor de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere (brățară electronică).

”Ordinul de protecție provizoriu este esențial pentru o intervenție rapidă și eficientă în sprijinul victimei violenței domestice – înlăturarea agresorului din domiciliul comun și din preajma victimei este o măsură ce va salva sute de vieți anual, dacă va fi aplicată corect”, crede Oana Bîzgan, Young Global Leader 2018.

Dacă ești victimă a violenței domestice sau ai o prietenă în această situație, noul proiect de lege s-ar putea să-ți fie de folos. Nu ezita, cere ajutorul!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *