5 riscuri ascunse in obiceiurile zilnice

By  | 

Oricine ştie că nu e igienic să foloseşti periuţa de dinţi a altcuiva, chit că e vorba despre partenerul de viaţă, sau că nu e recomandat să intri în contact cu capacul toaletei nici chiar în hoteluri, unde dezinfectarea e obligatorie. Însă cu siguranţă nu ţi-ai imaginat că ai putea să suferi de pe urma unor activităţi sau obiceiuri pe care le foloseai tocmai pentru a-ţi spori confortul fizic şi psihic.

Uscătorul de mâini

Spălarea mâinilor e esenţială pentru a te feri de microbi, însă pericolul nu dispare în momentul în care ai folosit săpunul. Este foarte important modul în care te usuci pe mâini; în băile comune, prosopul iese din discuţie şi nu toate sunt dotate cu şerveţele. Ce ramâne de făcut?

Cu siguranţă există un uscător de mâini. Să vedem cât este de sigur… Cercetătorii de la o Universitate australiană susţin că nu sunt deloc igienice: aerul cald pe care acestea îl emit este un mediu propice pentru microbi, iar suflul aparatului nu face decât să direcţioneze bacteriile către mâinile tale, ceea ce poate însemna că eşti mai murdară pe mâini decât înainte de a te spăla.

Strănutul reprimat

Tendinţa generală este aceea de a ne abţine să strănutăm, în principal pentru a nu îi deranja pe cei din jur. Doar că nu e sănătos deloc! Viteza cu care un strănut se declanşează este de aproape 160 de kilometri pe oră. În momentul în care te abţii, trupul tău va fi nevoit să se confrunte cu o schimbare majoră de presiune. În aceste condiţii, se poate întâmpla să ţi se perforeze timpanele…

Apă potabilă la înălţime

Ai călătorit cel puţin o dată cu avionul şi ai cerut însoţitoarei de bord să-ţi aducă un pahar cu apă. Cum apa îmbuteliată este ceva mai scumpă decât în magazinele terestre, eşti tentată să ceri un pahar cu apă. Atenţie, însă… e posibil să fie apă de la chiuvetă – nefiltrată sau din butoaile cu apă minerală – , despre care ştii deja că nu e recomandată pentru a fi băută, din cauza afecţiunilor pe care le poate cauza la stomac. 

Muzică în cască

Mai toată lumea ascultă azi muzică la căşti…  La telefon, la radio sau la Ipod, orele trec mai repede şi mai plăcut pe melodiile preferate. Cercetările arată că, deşi eventualele modificări în fineţea auzului nu apar imedat, poate fi periculos să stai multă vreme cu tobele bubuind în urechi, iar oadată ce răul e făcut, nimic nu mai poate fi remediat. Zgomotul din căşti n-ar trebui să depăşească limita de 90 de decibeli, adică în medie două treimi din limita maximă de volum a unui Ipod.

Pilule care-ţi iau durerea cu mîna

Faptul că stai mai toată ziua cu ochii pironiţi în computer sau cu capul îngropat între mormane de documente îşi poate cauza dureri de cap. Nici munca fizică nu te scuteşte de astfel de efecte. În secunda următoare vine şi soluţia: un medicament care nu lipseşte niciodată din geanta ta. Deşi nu-ţi dai seama de asta nici chiar în momentul în care mergi la farmacie să-ţi reîncarci rezervele, chestia asta se poate repeta cu o mult prea mare regularitate.

Utilizarea repetată a calmantelor pentru dureri de cap, în special în cazul dozelor mari într-un interva scurt de timp pot cauza probleme la stomac, ajungăndu-se chiar la ulcer. Cel mai îneţelept ar fi să încerci să previi durerea de cap: doi litri de apă pe zi, pauze regulate (din oră în oră ar fi bine să te desprinzi de ecranul calculatorului), mese regulate şi echilibrate, plimbări în aer liber (sau măcar cinci minute pe balcon în timpul serviciului) şi odihnă.

Aer condiţionat?

Medicii susţin că persoanele care îşi petrec mult timp în încăperi cu aer condiţionat sunt mult mai expuse nevralgiilor (durerile de spate sau ceafă atunci cînd jetul de aer bate direct), sinuzitelor, virozelor respiratorii şi conjunctivitelor virale (din cauza faptului că, dacă filtrele de aer ale aparatului nu sunt curăţate, germenii îşi fac de cap). Nu în ultimul rând, aerul condiţionat usucă aerul din cameră, ceea ce poate cauza paralizii ale nervului facial. Temperatura din încăpere trebuie să fie undeva în jurul valorii de 22-24 de grade şi nu e recomandat ca aparatul să funcţioneze non-stop!

Tu ce alte obiceiuri bune care iti fac mai stii?

 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *