5 carti grozave ecranizate in 2015

By  | 

2015 se anunţă un an foarte bun când ne gândim la premierele cinematografice – atât de bun încât nu mai putem aştepta câteva săptămâni sau chiar luni să aflăm povestea grozavă a filmelor.

Din fericire, mare parte din ele sunt ecranizări ale unor romane de succes pe care le putem citi până când filmele intră în cinematografe.

Am ales pentru tine 5 cărţi grozave pe care le poţi găsi în librăriile fizice sau online, pentru a le savura înainte ca filmul să fie lansat.

„Cincizeci de umbre ale lui Grey”, E.L. James (36,75 lei, Editura Trei)

Cu siguranţă ai auzit despre această carte! Romantică, erotică şi sexy, prima parte a trilogiei ne face cunoştiinţă cu studenta Anastasia Steele a cărei viaţă urmează să se schimbe când face cunoştiinţă cu omul de afaceri Christian Grey. Între cei doi se leagă o relaţie pasională, în care Ana descoperă noi gusturi erotice.

„Copilul 44”, Tom Rob Smith (9 lei, Editura Paralela 45)

Acest thriller poliţist a fost publicat în peste 20 de ţări, iar acum va ajunge pe marile ecrane sub numele „Child 44”, cu Tom Hardy, Noomi Rapace şi Gary Oldman în rolurile principale. Inspirată din fapte reale, cartea ne duce în perioada stalinistă, când un ofiţer din serviciile secrete este prins într-o capcană de către colegii săi şi acuzat de trădare.

„Departe de lumea dezlănţuită”, Thomas Hardy (39,9 lei, Editura Leda)

Apărut în 1874, romanul ne prezintă o poveste de dragoste clasică ce are loc în epoca victoriană. În centrul acţiunii găsim o tânără frumoasă şi independentă, care trebuie să facă o alegere grea între trei bărbaţi care o curtează.

„Still Alice”, Lisa Genova (28-40 lei, în funcţie de ediţie şi de librărie)

Cartea nu a fost încă tradusă în română, dar o poţi găsi în engleză. „Still Alice” urmăreşte povestea unei profesoare de psihologie şi expert în lingvistică în vârstă de 50 de ani diagnosticată cu boala Alzheimer. Pentru rolul din film, Julianne Moore are mari şanse la premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă.

„In the Heart of the Sea”, Nathaniel Philbrick (80 lei, librării online)

Nici de această dată cartea nu a fost tradusă în limba română, însă este mult prea bună pentru a nu ţi-o recomanda! „In the Heart of the Sea” prezintă povestea reală a balenierei Essex care întâmpină pe mare o balenă de dimensiuni enorme. Aceasta a fost şi povestea care l-a inspirat pe Herman Melville să scrie „Moby Dick”.

Tu ai citit vreuna dintre aceste cărţi? Dacă nu, ce mai aştepţi?

 


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *