Audiobook-uri pentru fetele ocupate

By  | 

COSMO îţi recomandă cele mai simpatice şi mai interesante audiobook-uri pe care le poţi asculta oricând!

Sigur că nimic nu se compară cu senzaţia pe care ţi-o dă o carte atunci când o răsfoieşti şi o citeşti din scoarţă în scoarţă, însă cărţile audio sunt o bună opţiune atunci când contextul sau lipsa timpului nu îţi permite să te apuci de (încă) o carte bună. Iată câteva recomandări COSMO pentru audiobook-uri grozave:

101 căi de a-ti transforma viata, Dr. Wayne W. Dyer

Cartea te sfătuieşte cum să îţi organizezi şi să îţi direcţionezi gândurile şi cuvintele pe care le rosteşti astfel încât să-ţi conturezi şi să-ţi creezi o viaţă mai împlinită şi mai fericită. Disponibil pe actsipoliton.ro.

Imparatul mustelor, William Golding

În lectura lui Mihai Bendeac, acest audiobook este perfect atât pentru adulţi, cât şi pentru copii şi prezintă aventurile (uneori sumbre) ale unor copii naufragiaţi pe o insulă pustie. Disponibil pe humanitas.ro/humanitas-multimedia.

Ia iniatiativa. Cum schimba totul asumarea responsabilitatii, John Izzo

Cartea este un bestseller care îşi propune să schimbe percepţia oamenilor cu privire la o carieră de succes, la un job bine plătit şi la relaţii interumane fericite, generând totodată valoare pentru oamenii din jur. Totodată, audiobook-ul te provoacă să începi să te implicit concret în orice acţiune despre care crezi că are potenţialul de a-ţi schimba viaţa în bine. Disponibil pe actsipoliton.ro

El major si ea minora, poezii

Acest audiobook fermecător conţine poezii de George Topîrceanu, alese şi citite de Andrei Pleşu. Versurile sunt absolut cuceritoare şi ai toate şansele să te binedispună pe loc de la prima audiţie. Disponibil pe humanitas.ro/humanitas-multimedia.

Codul bunelor maniere astazi, Aurelia Marinescu

La douăzeci de ani de la apariţie cartea „Codul bunelor maniere astăzi“ s-a vândut în peste trei sute de mii de exemplare până acum. Cartea este scrisă într-un stil modern, aplicat pe normele socitetăţii româneşti şi este în lectura autoarei Aurelia Marinescu. De neratat. Disponibil pe humanitas.ro/humanitas-multimedia.

Secretele succesului, Dale Carnegie

Prezentarea audiobook-ului spune că „există o mulţime de oameni de succes, dar succesul nu e proprietatea lor. Nu e nici noroc, nici destin, nici şansă – succesul e o comoară ascunsă în fiecare dintre noi şi puţini cunosc secretele prin care o pot aduce la suprafaţă. Dale Carnegie este unul dintre ei.“. Disponibil pe librarie.carturesti.ro


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *